characters characters

Tipuri de stima de sine

Propus de: SuntParinte.ro   |   06 august 2018    |   11045 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani, 18 ani +.

tipuri de stima de sine
Stima de sine este un subiect de interes pentru multi dintre noi. Acest concept a primit multa atentie de-a lungul anilor, fiind considerat mult timp esentiala pentru fericire. Ca multe alte notiuni din psihologie, stima de sine a fost definita si clasificata din mai multe perspective, in incercarea de a o clarifica si a-i gasi o utilitate concreta.

Te-ar putea interesa si:

Cum afecteaza parintii stima de sine a copiilor

Cum il ajuti pe copil sa depaseasca nesiguranta


Cum influentam stima de sine?

Parintii si profesorii sunt interesati de factorii care influenteaza stima de sine a copiilor si modalitatile prin care aceasta poate fi imbunatatita, deoarece aceasta le influenteaza atitudinea fata de invatare si fata de obstacole.

Cristopher Mruk este cercetator si psiholog care si-a dedicat activitatea profesionala studierii stimei de sine. A definit si clasificat tipurile de stima de sine in functie de competenta si valorizare.

Competenta se refera la convingerile pe care le avem despre propriile abilitati si la felul in care reusim sa avem succes in activitatile pe care le consideram importante pentru noi.

Recomandare pentru parinti: Putem creste stima de sine a copiilor invatandu-i sa faca mai multe lucruri pe cont propriu, sa rezolve singuri probleme si ajutandu-i sa invete eficient, de exemplu. Incurajeaza copilul sa isi asume responsabilitatea pentru propriul comportament, deoarece astfel isi formeaza un loc al controlului intern si incearca sa il controlezi cat mai putin.

Valorizarea sau sentimentul de merit personal. Este vorba de atitudinea pe care o avem fata de noi insine. Un nivel sanatos al stimei de sine inseamna din punctul de vedere al valorizarii, ca avem respect fata de noi insine, asa cum suntem, fara a ne considera superiori sau inferiori altor persoane.

Recomandare pentru parinti: Incurajand respectul fata de sine al copiilor si aratand la randul nostru respect fata de cei mici, reusim sa le dezvoltam si stima de sine. Invata-l pe copil sa gandeasca rational si sa isi invinga temerile.

Iata clasificarea stimei de sine in functie de valorile minime si maxime ale competentei si valorizarii:

Stima de sine autentica – apare atunci cand competenta si valorizarea se afla la un nivel ridicat si se echilibreaza reciproc. Stima de sine autentica apare atunci cand in mod repetat, persoanele dau dovada de competenta in rezolvarea problemelor cu care se confrunta. Este asociata cu o stare de bine emotionala, cu rezistenta la stres, rezilienta, relatii pozitive cu cei din jur si vitalitate. Acest tip de stima de sine ne ajuta sa ne asumam provocari care duc la crestere personala.

Stima de sine defensiva I – este rezultatul unui nivel ridicat de valorizare, combinat cu un nivel scazut de competenta. Da nastere la conflicte interioare si este instabila. Este asociata cu un nivel scazut de fericire, deoarece sentimentul de merit personal nu este justificat de efort si succes. Cand sunt criticati sau nu primesc aprobarea sociala, persoanele cu aceasta stima de sine recurg la a-i critica si insulta pe cei din jur pentru a se simti astfel superiori. Cand laudam copiii pentru reusite sau eforturi minore, fara sa ii incurajam sa isi formeze competente reale, riscam sa le dezvoltam o stima de sine de acest fel.

Stima de sine scazuta – atat competenta, cat si valorizarea se afla la un nivel scazut. Este asociata cu un nefericire, respingere sociala, anxietate. In situatii extreme, poate da nastere depresiei. In situatii moderate, da nastere la negativism si la respingerea oportunitatilor de crestere. Cand copiii au esecuri repetate, iar adultii din jur nu le apreciaza calitatile sau ii critica excesiv, poate aparea o stima de sine scazuta.

Stima de sine defensiva II – competenta se afla la un nivel ridicat, dar sentimentul de merit personal este scazut. Si acest fel de stima de sine da nastere la conflicte interioare si este instabila. Succesul este foarte important pentru persoanele cu acest tip de stima de sine: cat timp au succes, totul merge bine. Cand apare un esec insa, este posibil sa nu fie suficient de puternici pentru a-l depasi. Poate sa apara la copiii cu abilitati si reusite diverse, care nu sunt convinsi ca le merita sau ca merita respectul celor din jur.

O alta clasificare a stimei de sine ia in considerare sursa acesteia: interioara sau exterioara.

Stima de sine adaptativa sau benefica pentru adaptare – apare la persoanele care se simt confortabil sa fie ele insele si au un grad ridicat de autenticitate. Pentru aceste persoane, stima de sine izvoraste din surse interioare, legate de motivatiile, interesele si valorile personale si depinde de activitatile pe care si le asuma si de asumarea propriei dezvoltari personale.

Stima de sine care nu este benefica pentru adaptare – apare atunci cand stima de sine izvoraste din comparatii sociale si criterii externe. Persoanele cu acest fel de stima de sine se simt superiori altor oameni, iar nivelul stimei de sine depinde de aprobarea celor din jur si de aparente.

Unele studii arata ca stima de sine apare la copii inca de la varsta de 5 ani, iar fetele tind sa aiba o stima mai scazuta decat a baietilor. De aceea, este important sa cunosti cat mai multe lucruri despre factorii care influenteaza stima de sine. In functie de relatia cu propriii parinti, de nivelul de autonomie si independenta pe care il va atinge copilul tau si de efortul pe care il va depune pentru a-si dezvolta talentele si abilitatile, stima de sine a copilului tau se poate dezvolta armonios.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Cand copilul spune frecvent "Nu pot!"
    Cand copilul spune frecvent "Nu pot!"
    09 octombrie 2024   

    Copilul care spune deseori ”Nu pot!”, ascunde probleme diverse ce pot sa aiba legatura cu dezvoltarea sa de natura emotionala, increderea in sine sau cu modul in care percepe situatia cu care se confrunta.

  • Perfectiunea in rolul de mama
    Mamele care incearca sa fie perfecte - care sunt efectele negative
    07 decembrie 2023   

    Standardele nerealist de inalte si responsabilitatea excesiva asumata de catre mame pot duce la epuizare, depresie, anxietate si probleme in relatiile de familie. Iata cateva tipuri de "perfectiune" sau standarde nerealiste pe care mamele sunt tentate sa le adopte.

  • Descurajarea la copii - cum o poti reduce
    Descurajarea la copii - cum o poti reduce
    24 noiembrie 2023   

    Copiii nu au nevoie de multe pentru a se descuraja: o simpla privire dezaprobatoare din partea parintilor, un deget ridicat sau un cuvant ironic sunt suficiente pentru a-i face pe cei mici sa isi piarda speranta in propriile puteri.

Mai multe