Poveste terapeutica: Invata-l pe copil sa-si stranga jucariile
SuntParinte.ro
- Dezordine
- Preșcolar

Stransul jucariilor poate fi o problema destul de mare pentru parinti, cu atat mai mult cu cat copiii, care sunt fie la gradinita, fie la scoala, primesc frecvent mai multe jucarii decat ar avea nevoie. Unii copii s-au obisnuit ca parintii sa fie cei care le strang, pentru ca acestia din urma au ales calea cea mai simpla: „Decat sa stau cateva zeci de minute pana face curatenie, mai bine ma aplec de cateva ori si le-am strans pe toate de pe jos, in 5 minute.” Doar ca povestea se repeta si stransul jucariilor ajunge sa interfereze destul de mult cu activitatile tale de adult. Cum altfel poti proceda? Ii poti spune copilului tau o poveste terapeutica.

Povestea terapeutica „Jucariile fericite”
Comunicau una cu cealalta printr-o spartura din peretele ce despartea camerele in care dormeau copiii. Din camera celui mare, jucariile se plangeau de comportamentul copilului:
- Toata ziua tipa la noi, ne arunca si ne tranteste. Ma arunca de perete fiindca sirena pe care o am nu mai canta frumos. S-a stricat si am nevoie de reparatii, dar el nu s-a gandit la asta. Ci m-a aruncat direct cu botul in perete, spunea masina de politie.
- Nici mie nu mi-e prea bine. Mi-a rupt scara pe care urcau pompierii in cladire ca sa salveze oamenii din incendii, bolborosea masina de pompieri.
Jucariile din camera copilului ordonat se minunau de cata suferinta au parte prietenii lor. Le era chiar greu sa le spuna ca cel mic are grija de ele, le curata o data pe saptamana si le da parintilor la spalat, ca papusilor li se schimba hainele si sunt pieptanate si aranjate frumos, ca masina de politie e gata oricand de vreo interventie, iar ursuletii stau impreuna, toata familia, pe raft atunci cand nu sunt luati la joaca. Pe buna dreptate, jucariile mezinului erau fericite din cale afara”.
Povestea terapeutica poate fi spusa copilului tau fara a-i oferi un final tocmai pentru a-l provoca la discutii.
Iata cateva intrebari de la care poti porni in conversatia cu copilul tau:
1. Ce crezi ca s-a intamplat cu jucariile in acea seara?
2. Care a fost decizia jucariilor nefericite? Au ramas in continuare alaturi de copilul dezordonat sau au hotarat sa se mute in camera celui mic?
3. Cum crezi ca s-a simtit copilul cel mare cand s-a trezit dimineata si si-a vazut camera goala, fara jucarii?
4. Daca ai fi politistul care conduce masina de politie cu sirena defecta, cum l-ai "amenda" pe copilul care te distruge?
5. Cu care din cei doi copii crezi ca semeni?
6. Cum crezi ca se simt jucariile tale? Sunt fericite sau triste? Sufera ori sunt bucuroase atunci cand te joci cu ele?
Cu astfel de intrebari vei reusi sa-l aduci pe copil in rolul sau de stapan al jucariilor pe care le are si il vei constientiza cu privire la comportamentul pe care il are fata de acestea.
Copilul tau mai poate avea o camera a lui. Pe ScoalaIntuitext.ro isi poate personaliza camera virtuala, isi poate aranja obiectele si lua decizii.
Platforma stimuleaza capacitatea copilului, de a rezolva, in mediu online, anumite situatii, folosindu-si cunostintele si implicandu-l in fiecare misiune. Recompensa este dubla: invata jucandu-se si aduna puncte pe care le foloseste in cadrul platformei dupa strategia lui proprie. Transforma invatarea in joaca! Acesta va fi cel mai frumos cadou pe care il vei face copilului tau: o noua abordare a invatarii.
Copilul tau isi strange jucariile?
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/_rmt_/5636516286/
Mai poti citi si:
Poveste terapeutica: frica de intuneric
Comentarii (10)
Vochescu Gabrielaadrian · 15 octombrie 2011
Eu chiar am citit povestea jucariilor baietelului meu si s-a aratat foarte impresionat .A spus ca va avea grija ca, de acum inainte, in fiecare dimineata sa nu fie singur in camera si sa aiba mereu alaturi jucariile sale dragi! Necunoscand povestea,de multe ori ii spuneam baietelului meu ca jucariile prind viata seara,dupa ce el adoarme,si se aduna in "Consiliul jucariilor"unde hotaresc daca sa ramana la el sau sa se duca la alt copil.De cele mai multe ori afirmatia mea a schimbat in bine comportamentul copilului care a avut mai multa grija de jucariile sale si a evenit mai ordonat.
Popescu Emilia · 17 octombrie 2011
Fiica mea a trecut de varsta povestilor, dar mi se pare o idee excelenta pentru copiii de varste mici. Ma bucur ca a dat rezultate pentru copilul tau, iahim:)
gabi · 3 noiembrie 2011
Totusi... de ce intotdeauna fratele cel mare este cel rau si cel mic este cel bun? Asa este si in povesti. Acest lucru nu influenteaza stima de sine a copiilor mai mari din familie?
Caciula 2 Ioana · 6 noiembrie 2011
Draga Gabi, Povestile terapeutice,ca si povestile in general, au o semnificatie psihologica. Atunci cand povestea ne spune despre cei doi frati, unul bun si celalalt rau, ne trimite de fapt la doua fatete ale personalitatii umane, opuse - fiecare dintre noi are o parte pozitiva (calitati, abilitati) si o parte negativa (defecte). Ideea este ca cel mic, caruia i se adreseaza povestea, sa se identifice cu latura pozitiva care este accentuata in poveste, si care in final invinge partea negativa. Astfel, copilul isi poate modela si comportamentul care se doreste a fi remediat.
Gabriela · 30 iunie 2016
Nu exista "copil bun"si copil"rau"!Nu se pun etichete care influenteaza negativ dezvoltarea personalitatii copilului!
Adriana · 19 septembrie 2016
Din punctul meu de vedere, este o poveste care incurajeaza competitia, ceea ce nu e in regula. Faptul ca cei doi sunt frati, mi se pare si mai grav. Copiii ar trebui stimulati sa lucreze IMPREUNA pentru a ajunge la un anumit rezultat... mai ales fratii. De asemenea, ei sunt comparati, lucru care, in opinia mea, nu se face, daca vrem sa crestem copii fericiti.
Anonim · 7 martie 2017
Cred ca trebuie sa intelegem mai nuantat ideea de dezordine. Dezordinea normala este creativa, iar ordinea de farmacie nu stimuleaza creativitatea. Nu cred ca un copil trebuie sa fie ”amendat” pentru dezordine.Mult mai util este sa facem un joc cu ei si sa il invatam ca fiecare lucru are locul lui, precum oamenii.
Eleonora Enescu · 12 octombrie 2018
Buna ziua! I-am citit baietelului meu (2 ani 3 luni) aceasta poveste pentru ca arunca mult cu jucariile. Am discutat si pe baza intrebarilor si a identificat ca jucariile sunt triste si a pomenit de “nu arunca” mesajul pe care noi il transmitem atunci cand o face. In timp ce continuam sa mai discutam pe baza intrebarilor a inceput sa arunce si mai inversunat cumva ca reactie, cred eu, la discutia avuta. Cum trebuie abordata o astfel de poveste ca sa devina vindecatoare, care sunt stadiile prin care trece copilul, un algoritm sau ceva care sa ma ghideze ca functioneaza si sunt pe drumul bun.
Anonim · 15 octombrie 2018
@Eleonora: la aceastp vârstă, copiii aruncă, rup, demontează jucării și alte obiecte mai mult din dorința de a vedea ce se întâmplă. Uneori și din frustrare sau din lipsă de îndemânare. Dacă ți se pare că a cel mic a început să arunce cu jucăriile ca urmare a poveștii citite și a discuției avute, poți să acționezi în mai multe feluri. Unul dintre ele este acesta: atunci când strică jucăriile pentru că vrea să le arunce, îl poți lăsa să înțeleagă consecințele acțiunii sale: când jucăria se strică, nu se mai poate bucura de ea în totalitate, pentru că nu mai funcționează la fel de bine. (Cu mențiunea ca la vârste mici, copiii s-ar putea să nu observe acest dezavantaj prea bine). Altă idee ar fi să îi arăți copilului care sunt jucăriile pe care le poate arunca (o minge, de exemplu).
Anonim · 15 octombrie 2018
Pe de altă parte, dacă ur și simplu aruncă jucăriile pentru că i-ai spus în mod repetat să nu facă acest lucru, poți să nu mai acorzi atenție comportamentului, să îi distragi atenția sau să îl întrebi de ce face acest lucru, păstrându-ți calmul. Poveștile terapeutice cred că funcționează mai bine la copiii un pic mai mari, ca punct de pornire pentru schimbarea unui comportament, pentru că îi ajută să înțeleagă o anumită idee sau să învețe cum pot fi gestionate anumite emoții.




