Abilitati emotionale pe care ar fi bine sa le formam copiilor

Citeste si:

Stilul parental in functie de atitudinea fata de emotiile copilului tau

Inteligenta emotionala in patru pasi

1. Constientizarea propriilor emotii – o abilitate fundamentala cand vine vorba de inteligenta emotionala. Desi pare de la sine inteles ca toata lumea isi constientizeaza propriile emotii, multi copii, adolescenti si adulti invata sa isi ignore propriile emotii sau au un stil de viata in care atentia le este distrasa constant in exterior, incat starile emotionale trec fara a fi observate sau intelese.

Incurajam aceasta abilitate la copii atunci cand: observam semnele nonverbale ale emotiilor (agitatie, izolare sociale, nervozitate, schimbarea tonului etc.) copilului, il ajutam sa se calmeze si il intrebam despre ce simte si gandeste.

Descurajam aceasta abilitate a copiilor atunci cand: ii grabim frecvent, nu ii ascultam cu atentie cand ne povestesc o intamplare de la gradinita sau de la scoala, cand le distragem atentia frecvent pentru a-i calma sau cand ii etichetam ca fiind obraznici in momentele in care se lasa condusi de emotii puternice.

2. Identificarea propriilor emotii. Constientizarea emotiilor ne ajuta sa ne dam seama ca trecem printr-o stare emotionala, dar aceasta poate ramane difuza si nedeterminata daca nu avem un vocabular emotional variat. Identificarea emotiilor ne ajuta sa vedem nuante, sa facem diferenta dintre regret si dezamagire, de exemplu sau sa observam ambivalenta emotionala.

Incurajam aceasta abilitate la copii atunci cand: luam o pauza pentru a-l intreba pe copil cum se simte si, la varste mici, ii dam variante de raspuns din care sa aleaga, cand dezvoltam vocabularul emotional al copiilor in mod explicit (de exemplu, prin activitatea Roata emotiilor), cand ii dam copilului ocazia de a-si exprima emotiile prin activitati artistice si cand ii oferim modelul nostru personal, vorbind despre propriile emotii intr-o maniera nuantata.

Descurajam aceasta abilitate la copii atunci cand: ii spunem sa nu mai fie trist, furios etc., cand in mod frecvent trecem cu vederea emotiile copilului pentru a ne ocupa de probleme mai importante, cand la randul nostru, nu reusim sa identificam propriile emotii.

3. Acceptarea propriilor emotii. Putem constientiza starile emotionale prin care trecem, le putem eticheta corect, dar acest lucru nu inseamna ca le acceptam. Pentru majoritatea dintre noi, aceasta abilitate este un proces in lucru – multi dintre adulti au nevoie sa invete sa isi accepte starile emotionale asa cum sunt, fara a se invinovati, a se simti rusinati sau a se lasa coplesiti de ele. Acceptarea emotiilor este o etapa importanta pentru ca doar astfel putem sa le gestionam cu adevarat si putem sa intelegem care este rolul lor.

Incurajam aceasta abilitate la copil atunci cand: ne pastram calmul in fata emotiilor intense si furtunoase ale copilului, fara a incerca sa il calmam imediat, cand nu asociem rusinea cu emotiile dificile („E rusine sa plangi, esti baiat mare!”) si cand ne putem accepta cu adevarat propriile noastre emotii. Povestile terapeutice, exercitiile de mindfulness si activitatile artistice sunt de asemenea metode prin care putem incuraja acceptarea emotiilor copiilor.

Descurajam aceasta abilitate la copil atunci cand: ii spunem ca nu este bine sa fie trist, furios etc, ii transmitem ideea ca alege sa se simta furios, trist etc,  incercam sa il inveselim sau calmam imediat ce vedem un semn de disconfort, il protejam de situatii in care ar putea fi respins sau ranit emotional, cand il comparam cu alti copii (mai calmi, mai energici sau mai cooperanti), cand ne simtim rusinati sau vinovati in legatura cu emotiile copiilor nostri.

4. Atribuirea unei cauze pentru emotiile traite. Uneori, ne dam seama cu usurinta care este cauza unei stari emotionale: am pierdut autobuzul si suntem furiosi sau dezamagiti, copilul a luat o nota mica si este trist etc. Alteori insa, emotiile nu apar imediat dupa evenimentul care le-a dat nastere, iar gandurile care sunt asociate cu ele nu sunt intotdeauna clare sau bine definite. De exemplu, putem auzi o melodie care ne aminteste de copilarie si de bunici. Fara sa ne dam seama, ne simtim nostalgici sau tristi. Fara a face o pauza si un efort constient prin care sa refacem pasii prin care am ajuns la aceasta stare, putem sa credem ca pur si simplu, „Azi am o stare proasta.”. Exista o multime de situatii de acest fel, in care un scurt exercitiu de gandire ne poate ajuta sa ne intelegem mai bine propriile emotii.

Incurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: avem rabdare si vorbim cu ei despre legatura dintre emotii, ganduri si comportamente in situatii specifice, cand ne manifestam interesul fata de experientele lor emotionale si cand le explicam propriile noastre emotii si cauzele lor (de exemplu, „Atunci cand trebuie sa repet de mai multe ori aceeasi rugaminte, este frustrant.”).

Descurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: ii pedepsim pentru comportamentele pe care le au din cauza emotiilor puternice, fara a-i ajuta sa inteleaga cum au ajuns sa simta acele emotii, presupunem ca stim deja care sunt cauzele comportamentelor sau emotiilor copiilor nostri, punem accent doar pe cooperare si obedienta in relatia cu copilul nostru, fara a-i lua in considerare propria perspectiva si propriile reactii emotionale.

5. Tolerarea emotiilor dificile. Aceasta este, probabil, cea mai dificila abilitate, pe care este nevoie sa ne-o perfectionam intreaga viata. Este dificil sa toleram propriile emotii dificile, pentru ca reflexul involuntar al mintii umane este de a evita durerea. Fara un efort voluntar, atunci cand suntem tristi, dezamagiti sau frustrati, vom adopta strategii de coping ineficiente, care ne ajuta sa ne simtim mai bine pe termen scurt, dar care nu ne ajuta sa invatam din experientele noastre emotionale. Toate emotiile, chiar si cele negative si chiar si cele nefondate (de exemplu, teama excesiva de insecte sau teama de a vorbi in public) au rolul de a ne transmite informatii utile despre nevoile noastre, despre actiunile pe care ar trebui sa le facem si despre alegerile pe care este bine sa le evitam. In plus, atunci cand nu invatam sa toleram emotiile dificile sau negative, ne va fi greu sa savuram cu adevarat emotiile pozitive sau placute. Cand alegem sa eliminam anumite emotii din viata noastra, efectul este resimtit la nivelul intregului spectru emotional, reducand si intensitatea emotiilor pozitive. De asemenea, tolerarea emotiilor negative este cea mai simpla modalitate de a le reduce durata. Cu cat incercam sa le ignoram sau sa le evitam, cu atat le prelungim.

Incurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: il lasam sa planga cat are nevoie pentru a se calma, ii oferim empatie si compasiune, ii aratam ca toate emotiile sunt normale si acceptabile (spre deosebire de comportamente), il iubim neconditionat si ne pastram calmul in fata emotiilor lui puternice.

Descurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: incercam sa il inveselim imediat, ii spunem frecvent sa nu fie trist, ii ascundem adevarul pentru a-l apara de emotii dificile (de exemplu, ii spunem ca pisica a fugit de acasa, desi stim ca aceasta a murit), ii reprosam ca este prea sensibil sau ii spunem ca trebuie sa fie puternic din punct de vedere emotional, evitam sa discutam despre propriile noastre emotii sau despre evenimente triste, care il afecteaza si pe copil.

6. Gestionarea propriilor emotii. Aceasta abilitate ne ajuta sa luam decizii echilibrate bazandu-ne pe informatiile primite de la propriile emotii. Toate emotiile sunt acceptabile, dar nu toate ne indeamna catre comportamente benefice. De exemplu, anxietatea sociala ne face sa evitam relatiile cu alti oameni sau teama de esec ne convinge sa refuzam o provocare. Cand invatam sa ne gestionam emotiile, inseamna ca reusim sa le toleram (le lasam sa treaca), apoi le analizam pentru a vedea daca ne spun o poveste adevarata sau benefica pentru noi. Gestionarea emotiilor ne ajuta sa nu ne lasam coplesiti sau condusi de emotii, ci sa le folosim ca sursa de informatii si punct de plecare pentru deciziile noastre.

Incurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: vorbim cu el despre efectele emotiilor intense asupra comportamentului lui, il invatam exercitii de respiratie si tehnici de relaxare, ii aratam modalitati sanatoase prin care se poate calma singur, ii vorbim despre rolul emotiilor si il invatam ca, de fiecare data cand se simte coplesit de emotii, sa ia o pauza.

Descurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: nu lasam spatiu copilului sa isi exprime si sa isi inteleaga emotiile, tratam dificultatea copilului de a-si controla emotiile ca pe un defect de caracter al acestuia, ne asteptam ca un copil sa fie capabil sa isi gestioneze emotiile fara ajutorul nostru, actionam frecvent impulsiv, condusi de emotii.

7. Exprimarea propriilor emotii. O abilitate care presupune cu adevarat maturitate emotionala – exprimarea adecvata a emotiilor se dezvolta de asemenea de-a lungul intregii vieti. Multe emotii apar pentru ca semnaleaza nevoia noastra de a comunica ceva celor din jur. Furia ne ajuta sa spunem ceva pentru a indrepta o nedreptate, entuziasmul ne indeamna sa luam o initiativa, iar ingrijorarea fata de o alta persoana ne indeamna sa ii oferim ajutor. Copiii vor invata in timp sa isi exprime emotiile prin cuvinte, deseori ele fiind exprimate prin comportamente sau gesturi.

Incurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: vorbim deschis despre propriile emotii, ne manifestam afectiunea fata de copil prin gesturi si cuvinte, ii imbogatim vocabularul emotional si il invatam sa isi exprime emotiile fara a transfera responsabilitatea acestora asupra altei persoane (il invatam ca in loc de „Ma enervezi cand faci asta!”, sa spuna „Eu ma infurii cand faci asta.”)

Descurajam la copii aceasta abilitate atunci cand: evitam sa vorbim despre emotii pentru ca ne simtim jenati sau consideram ca nu sunt importante, dam vina pe alte persoane pentru felul in care ne simtim si actionam, nu vrem sa ascultam o explicatie din partea copilului pentru ca „Nimic nu scuza comportamentul tau!” si il pedepsim pe copil pentru emotiile sale.

*Sursa foto: Freepik.com