Triunghiul dramei in familie
Rolurile mai putin benefice pe care le adoptam in familie
Te-ai simtit vreodata blocat in relatiile de familie, fiind nevoit sa repeti aceleasi lucruri de mai multe ori fara efect sau avand acelasi tip de conflicte in mod repetat? Daca raspunsul este afirmativ, inseamna ca s-ar putea sa fii blocat in „triunghiul dramei”, un concept care descrie foarte sugestiv felul in care evolueaza si deseori stagneaza relatiile dintre oameni.
Citeste si:
Rolurile in familia cu probleme de dependenta
Stiluri de comunicare in familie
Triunghiul dramei: rolurile pe care le adoptam in familie fara sa ne dam seama
Teoria triunghiului dramei a aparut ca model care sa explice interactiunile sociale si a fost dezvoltat de Dr. Karpman care sustine ca oamenii joaca mai multe roluri in mod inconstient sau incearca sa ii convinga pe altii sa le joace. In triunghiul dramei exista 3 roluri pe care oamenii le pot avea si intre care pot oscila in timpul aceleiasi interactiuni: rolul de agresor, victima si cel de salvator.
Este important sa tii minte ca majoritatea oamenilor adopta aceste roluri in mod involuntar, ca urmare a emotiilor intense prin care trec sau ca urmare a obiceiurilor de comunicare pe care si le-au format. Este natural sa identificam situatii in care am reactionat din rolul de victima, persecutor sau salvator in relatiile cu oamenii apropiati, dar si cu oamenii necunoscuti. De asemenea, este important sa retinem ca aceste roluri nu se refera la situatii reale de abuz sau violenta fizica, ci la comunicarea de zi cu zi dintre oameni, cand conflictele, reprosurile sau critica sunt frecvente.
Iata cum putem identifica fiecare rol in parte.
Rolul de persecutor: „E vina ta! Ar fi trebuit sa ma asculti!”
Cand adoptam acest rol:
- avem un comportament agresiv, simtim nevoia de a-i controla pe cei din jur
- criticam si impartim vina in directia celor cu care interactionam
Rolul de persecutor ne ajuta sa evitam sentimentele de vinovatie si rusine. Suntem cu totii mai puternici cand cei din jur sunt slabi si adesea de complacem in a pasa responsabilitatea spre altii, decat spre propria persoana.
In relatia parinte-copil, adoptam rolul de persecutor atunci cand copilul nu ne asculta si nu stim cum sa ii oprim comportamentul, cand ne simtim nerespectati sau sfidati de acesta ori cand copilul are un comportament care ne produce rusine. Consecintele adoptarii acestui rol de catre parinte sunt pentru copil, pe termen lung, daunatoare: copilul devine temator fata de parinte, incearca sa ii ascunda acestuia greselile sau esecurile si se poate simti iubit conditionat. Consecintele pentru parinte sunt de asemenea negative: cand adoptam acest rol frecvent, devenim usor epuizati, iritabili, stresati, dificili in relatiile cu cei din jur si, in timp, izolati de cei dragi.
Rolul de victima: „Saracul de mine ! Viata este nedreapta cu mine!”
Cand ne confruntam cu dificultati sau nedreptate, este usor sa adoptam acest rol si sa avem comportamente precum:
- neajutorare si lipsa de speranta – chiar si in situatiile pe care putem sa le gestionam de fapt
- neasumarea responsabilitatii – renuntam sa mai incercam sa rezolvam o problema pentru ca nu credem ca suntem capabili sa facem acest lucru
- incercarea de a convinge alte persoane sa isi asume responsabilitatea pentru ce avem noi de facut
Rolul de victima ne ajuta sa evitam povara responsabilitatii, care pare prea mare sau povara luarii unor decizii pe cont propriu. Evitam de asemenea dezamagiri si frustrari in caz de nereusita.
In relatia cu copilul, parintii adopta acest rol atunci cand ii reproseaza copilului ca are comportamente prea dificile, ca nu apreciaza sacrificiile parintilor sau cand se simt coplesiti de responsabilitatile pe care le au in familie. Pe termen lung, copilul fie invata de la parinte ca viata este prea dificila sau prea nedreapta, ca nu exista solutii pentru probleme sau ca acestea se afla intotdeauna in mainile altor persoane, fie invata sa isi asume responsabilitati de adult mai devreme decat este benefic pentru el. Pentru parintii care adopta acest rol frecvent, urmarile pe termen lung pot fi problemele emotionale precum anxietatea sau depresia, dar si distantarea de propriul copil.
Rolul de salvator: „Lasa-ma sa te ajut!”
Este rolul care aparent, poate fi interpretat ca fiind benefic, dar in realitate este la fel de problematic. Atunci cand ne asumam rolul de salvator:
- ne dorim sa rezolvam problemele tuturor si simtim ca este datoria noastra sa facem acest lucru
- muncim mai mult decat este nevoie, chiar si atunci cand nu mai avem energie
- ne neglijam propriile nevoi
- suntem nelinistiti daca alti oameni ne arata ca nu au nevoie de ajutorul nostru
Desi aparent ii ajutam pe cei din jur, rolul de salvator inseamna si ca le luam acestora dreptul de a lua decizii si de a avea grija de ei insisi. Rolul de salvator ne ajuta sa ne simtim placuti si apreciati de cei din jur, dar si sa evitam propriile probleme. Codependenta si rolul de salvator sunt strans legate.
Parintii care adopta acest rol in relatia cu copiii risca sa ii creasca pe acestia predispusi sa adopte rolul de victima – protejandu-i excesiv si nelasandu-i sa isi asume responsabilitati, copiii devin in timp neajutorati. In caz contrar, se pot revolta impotriva parintilor, adoptand rolul de persecutor (reprosand parintelui lipsa de libertate, implicarea excesiva etc.).
Cum putem evita triunghiul dramei?
Autoreflectia. Invata sa identifici situatiile in care tinzi sa adopti aceste roluri.
Observatia propriului comportament si al celor din jur. Acorda atentie felului in care reactionezi in fata dificultatilor sau criticii altor persoane (cand riscul de a adopta rolul de victima este mai mare), in fata greselilor copilului (cand riscul de a deveni salvator sau persecutor este crescut) si in fata conflictelor dintre copil si celalalt parinte (cand riscul de a deveni salvator este de asemenea ridicat).
Aminteste-ti de granitele interpersonale si de responsabilitate personala. Respecta dreptul altor persoane de a lua decizii si foloseste-ti dreptul de a lua decizii pe cont propriu.
Comunicarea nonviolenta. Alternativa sanatoasa pentru aceste roluri este cel de adult – in care reusim sa ne exprimam nevoile emotionale, sa luam decizii in mod responsabil sau sa cerem ajutor fara a-i coplesi pe cei din jur. Comunicarea nonviolenta ne ajuta sa facem aceste lucruri in relatiile cu cei din jur.
In final, reamintim ca aceste concepte si recomandari nu se aplica in situatiile de abuz fizic sau emotional. In asemenea situatii, exista o victima si un agresor real, iar deseori victimele au nevoie de ajutor din afara familiei pentru a iesi din situatia extrem de daunatoare in care se afla.
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Zece replici ale parintilor care nu functioneazaModul in care comunici cu copilul tau poate face diferenta in cum anume se dezvolta din punct de vedere emotional si comportamental.
-
Biasul de confirmare. Ce inseamna si cum se manifesta in rolul de parinteBiasul de confirmare este recunoscut ca si un fenomen ce se refera la tendinta de a cauta dovezi care sa fie in consonanta cu credintele pe care le avem si de a elimina informatiile care vin sa contrazica ceea ce credem.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
Adauga tu primul comentariu: