1. Are dificultati in aflarea grupei cu mai multe/mai putine obiecte.
Chiar daca numara obiectele din fiecare grupa, nu poate inca sa compare numerele (2 este mai mic decat 3) si deci nu va putea aprecia ca doua obiecte sunt ”mai putine” decat trei obiecte. Modalitatea cea mai sigura de a intelege unde sunt mai multe si unde sunt mai putine obiecte, este cea de a realiza corespondenta de unu-la-unu, adica de a pune obiectele in perechi.
Ce poti face ca parinte
- Asezarea mesei este intotdeauna un prilej de a realiza corespondente de unu-la-unu in variate combinatii de obiecte: o farfurie - un servetel, o farfurie - o lingurita, o farfurie - un pahar, o farfurie - un scaun. Da-i copilului mai putine servetele decat farfuriile de pe masa sau mai multe lingurite decat farfurii, pentru a fi pus in situatia de a vedea ca servetelele nu au fost suficiente sau ca i-au ramas lingurite. Astfel, va stabili care au fost mai multe si care au fost mai putine.
- Joaca cu jucariile din plus, cu papusile sau masinutele poate fi transformata in experiente de invatare despre grupe cu mai multe/mai putine obiecte. Indeamna-l sa aseze in perechi jucariile cu anumite obiecte din camera (cate o pernuta pentru fiecare papusa).
2. Foloseste incorect termenii, cand trebuie sa spuna ce grupa are mai multe/mai putine obiecte (Exemplu: in loc sa spuna ”grupa florilor are mai multe” spune ”grupa florilor este mai mare”).
Pentru copilul tau, termenul ”mare” arata si volumul, si cantitatea, fiind un cuvant pe care il foloseste inca din primii ani de viata. Vocabularul lui este redus si de aceea foloseste termenul ”mare” atunci cand vrea sa spuna ca o grupa este mai numeroasa, adica cu mai multe obiecte, pentru ca ii este singurul la indemana.
Ce poti face ca parinte
- Fiecare joc de punere in perechi a obiectelor trebuie sa fie insotit de repetarea expresiilor: ”grupa cu mai multe...”, ”grupa cu mai putine... ”. Il corectezi, reformuland tu, asa cum e corect: ”grupa cu mai multe...” in loc de ”grupa mai mare”, ”grupa cu mai putine... ” in loc de ”grupa mai mica”.
Adauga tu primul comentariu: