Examene si evaluari
Cum il ajuti pe copil sa se pregateasca pentru examene si evaluari
- Ajuta-l sa isi organizeze un program zilnic in care sa includa timp pentru odihna, invatare si timp pentru prieteni.
- Daca se simte coplesit de cantitatea de materie pe care o are de invatat, propune-i sa imparta materia de invatat pe zile sau saptamani.
- Daca are nevoie de pregatire suplimentara, asigura-l ca il vei ajuta sa o primeasca. Cautati impreuna surse alternative de informatii pentru materiile care i se par dificile.
- Daca va sustine examene orale, propune-i sa exersati impreuna, tu jucand rolul de examinator. Incurajeaza-l sa invete cu un coleg sau cu un grup de colegi, daca ii este mai usor astfel. Recomanda-i sa se autoevalueze, verificandu-si singur cunostintele. Cautati impreuna informatii despre metode de invatare eficienta.
- Pastreaza legatura permanent cu profesorii sai de la scoala si discuta cu acestia care este nivelul de pregatire al copilului si unde ar trebui sa isi imbunatateasca rezultatele.
Cum il ajuti sa faca fata stresului inainte de examen
Il poti ajuta pe copil sa depaseasca stresul legat de examene astfel:
- Pastreaza o atitudine pozitiva si arata-i ca ai incredere in el.
- Asigura-l ca rezultatul obtinut la examen nu va schimba relatia dintre voi si ca il apreciezi indiferent de notele de la scoala.
- Evita sa scoti in evidenta efectele negative ale unui posibil esec – cel mai probabil, adolescentul tau le cunoaste deja, acestea fiind deja o sursa de stres pentru copil.
- Ajuta-l sa isi organizeze timpul si materia de invatat astfel incat sa nu isi neglijeze total prietenii - acestia pot fi sursa de sprijin moral pentru copil.
- Incurajeaza-l sa faca miscare. Este demonstrat faptul ca sportul ajuta la mentinerea stresului la un nivel suportabil.
- Invata-l ce presupune un stil de viata sanatos si asigura-te ca intreaga ta familie il adopta: odihna suficienta, miscare, timp petrecut in aer liber, alimentatie sanatoasa.
- Vorbeste cu copilul tau despre temerile, ingrijorarile, dificultatile pe care le intampina in invatare. De multe ori, copiii au nevoie doar de cineva care sa ii asculte, asa ca nu intampina temerile copilului cu incurajari precum “Nu ai de ce sa te ingrijorezi, o sa fie bine.”, care arata ca nu ii accepti trairile si emotiile. Ii poti spune “Inteleg ca iti faci griji, majoritatea oamenilor sunt stresati cand sunt pusi in situatia de testare.”
- Vorbeste-i despre fenomenul amanarii si despre cum stresul si teama il pot determina sa amane momentul in care incepe sa se pregateasca pentru examen, doar pentru a nu fi nevoit sa se confrunte cu stresul asociat examenului. Explica-i ca modalitatea de a evita stresul insa este de a incepe pregatirea din timp.
Articole despre "Examene si evaluari"
-
Pregatirea pentru Evaluarea Nationala incepe din timp – asigura-te ca ii oferi copilului tau sprijinul de care are nevoie
Pregatirea pentru evaluarea nationala la clasa a VIII-a trebuie inceputa din timp. Este nevoie ca un copil sa inteleaga si sa invete notiunile predate la clasa, sa aplice acele informatii si sa rezolve exercitii pentru a se familiariza cu formatul si modul in care sunt structurate cerintele.
-
Halloween-ul - o sarbatoare din ce in ce mai cunoscuta in Romania
Luna octombrie pentru multi dintre noi este doar o luna in care facem tranzitia de la zilele calduroase, de vara, la cele friguroase, de iarna.
-
Stresul inainte de teze
Tezele si orice alt fel de evaluare a cunostintelor si abilitatilor inseamna pentru majoritatea copiilor o sursa de stres. Parintii pot deveni si ei coplesiti de stresul dinaintea tezelor, pentru ca isi doresc sa ii ajute pe copii, dar nu stiu intotdeauna cum sa faca acest lucru.