Mama suficient de buna
Expresia „mama suficient de buna” a fost lansata de pediatrul britanic D. W. Winnicott, in cartea „Playing and reality”. In acel context, notiunea de mama suficient de buna se referea la felul in care mama (sau persoana care are grija de copil) reuseste sa raspunda nevoilor copilului astfel incat, progresiv, acesta sa invete sa faca fata frustrarilor si sa inteleaga ca mama este o persoana separata de el, cu propriile nevoi si prioritati.
Winnicott a atras atentia asupra faptului ca bebelusii au nevoie la inceput de atentia si ingrijirea devotata a mamelor la inceput, pentru ca apoi sa poata face fata frustrarii.
Citeste si:
Diferenta dintre reactie si raspuns in parenting
Zece lucruri care ii fac pe copii fericiti
Conceptul de parinte suficient de bun a fost dezvoltat de-a lungul timpului, pentru a include mai multe detalii concrete. Bruno Bettelheim este unul dintre autorii care au descris parintele suficient de bun.
Parintele suficient de bun
Parintii suficient de buni nu incearca sa fie parintii perfecti
Si, implicit, nu asteapta perfectiunea din partea copiilor. Nevoia de a fi un parinte perfect sau de a avea un copil perfect vine intotdeauna cu nevoia de a invinovati si cu sentimente intense de vinovatie. In plus, asteptarile extrem de ridicate fata de cei din jur fac relatiile dintre oameni dificile, deoarece orice defect sau imperfectiune este criticata, respinsa sau tratata cu superioritate. Perfectionismul ii face pe parinti sa se sperie de propriile greseli si de greselile copiilor, ratand astfel ocazia de a invata din ele.
Parintele suficient de bun incearca sa isi indeplineasca rolul de parinte cat de bine posibil, stiind in acelasi timp ca greselile fac parte din experienta si acceptandu-si limitele emotionale. De aceea, de exemplu, momentele de furie, dezamagire sau frustrare fata de propriul copil sunt acceptate ca parte din normalitate si nu sunt percepute ca surse majore de vinovatie sau rusine.
Parintii suficient de buni incearca sa isi inteleaga propriii copii.
Ei isi vad copiii ca fiinte complete, cu drepturi si obligatii si considera ca rolul parintelui nu este acela de a-l “modela” pe copil, ci de a-i oferi conditiile pentru o copilarie fericita, in care nevoile sale sa fie implinite. Un parinte care vrea sa isi inteleaga copilul este dispus sa inteleaga motivele reale care stau la baza unui comportament dificil si sa gaseasca solutii care sa raspunda nevoilor copilului. In contrast, un parinte care nu este dispus sa isi inteleaga copilul, va incerca doar sa il convinga pe copil sa se poarte asa cum ar fi de dorit. Pentru a-l intlege pe copil cu adevarat, este nevoie ca parintele sa fie dispus sa faca un efort mai mare si sa accepte ca uneori copiii nu stiu sa exprime foarte clar propriile ganduri si emotii. Pe de alta parte, parintele suficient de bun accepta ca uneori copilul nu il va intelege pe parinte.
Una dintre modalitatile prin care il poti intelege mai bine pe copil este sa iti amintesti propria ta copilarie. Cum reactionai cand erai frustrat? Care erau motivele pentru care aveai comportamente dificile? Ce ai fi vrut sa primesti de la parintii si adultii din jurul tau?
Parintii suficient de buni se concentreaza mai mult asupra prezentului si mai putin asupra viitorului copilului.
Cea mai buna garantie pentru viitorul implinit al copilului tau este o copilarie fericita, dupa cum arata si studiile. Parintii suficient de buni inteleg acest lucru si isi concentreaza atentia mai mult asupra experientei din prezent a copilului, sprijinindu-l sa isi urmeze interesele, sa isi depaseasca limitele si sa se auto-descopere.
*Sursa foto: Pixabay.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Critica excesiva a copilului si comportamentele de autosabotajCritica excesiva din partea parintilor poate avea multiple efecte negative asupra dezvoltarii bunastarii emotionale a copiilor.
-
Diferenta dintre a vorbi cu adolescentul si a-i tine prediciAi avut vreodata impresia ca adolescentul tau abia asteapta sa termini ce ai de spus ca sa poata pleca de langa tine? Sau ca vorbesti de unul singur?
Adauga tu primul comentariu: