Furia parintilor
De ce nu este nevoie sa iti suprimi furia
Toti parintii se enerveaza la un moment dat pe copiii lor, in special din cauza unor comportamente pe care le observa ca sunt gresite, in exces sau lipsesc. Indiferent insa cat de grav ar fi considerat comportamentul copilului de catre parinte, in realitate, nu acesta este cel care declanseaza furia parintelui, ci interpretarea pe care parintele o da comportamentului.
Vedem comportamentul copilului (de exemplu, ca a lovit din nou un alt copil) si tragem concluzia ca vom avea de furca cu un agresor cand va creste si aceasta concluzie va duce la o noua concluzie: am esuat ca mama. O astfel de cascada de ganduri creeaza un carusel de emotii, de la frica la disperare si furie si apoi la invinovatire.
Citeste si:
Managementul furiei pentru parinti
Furia parintilor – o emotie acceptabila?
Furia este o emotie cu o reputatie proasta in general. Tindem sa evitam oamenii care se infurie des sau sa ne criticam aspru atunci cand ne enervam. Problema nu este insa emotia in sine, ci comportamentele pe care le adoptam cand ne lasam coplesiti de ea: tipam la copil, trantim sau suntem violenti verbal.
Ce se intampla cu copilul atunci cand tipi la el?
Imagineaza-ti ca partenerul de viata tipa la tine. Ce simti? Acum inmulteste de trei ori acele trairi. Copilul depinde de tine pentru a supravietui fizic, dar si emotional. Pentru multa vreme, lucrurile pe care parintii le spun copiilor sunt considerate de acesta ca fiind adevarate in mod indiscutabil, parintii fiind principala sursa a imaginii de sine a copilului, a imaginii asupra lumii si asupra vietii. De aceea, comportamentul violent in momentele de furie nu este acceptabil in relatia cu cel mic. Dar emotia in sine este acceptabila.
Cum poti sa iti controlezi furia?
Accepta ca esti furios si ia o pauza.
Emotiile au rolul de a ne orienta comportamentul: cand suntem linistiti si veseli, inseamna ca nu este nevoie sa schimbam ceva. Cand suntem tristi, furiosi sau frustrati, inseamna ca trebuie sa ne activam pentru a modifica situatia in care ne aflam sau propriul comportament. De multe ori, incercam sa ne suprimam furia in relatia cu cel mic, pentru ca vrem sa evitam comportamentele violente (verbale sau noverbale) care insotesc de cele mai multe ori furia. Insa incercarea de a nu te enerva in mijlocul unei situatii care te frustreaza deja nu da rezultate aproape niciodata. De aceea, ia o pauza pentru a observa mai bine furia ta.
Imprieteneste-te cu propria furie.
Acest lucru nu inseamna sa actionezi condus de furie, ci sa ii intelegi mesajul. Cu siguranta, furia ta are o cauza importanta.
Asculta-ti gandurile care iti trec in minte in momentele de furie si incearca sa vezi care sunt cele rationale si care sunt cele irationale. Iata cateva posibile cauze ale furiei parintilor:
- epuizarea fizica si emotionala (“Nu mai suport nici macar un minut de galagie, am obosit, am nevoie de putina liniste!”)
- nevoia de control asupra copilului (“Niciodata nu ma asculta, m-am saturat!”)
- sentimente de rusine sau vinovatie – furia poate ascunde alte emotii, pe care deseori nu le constientizam. (“Daca nu reusesc sa il conving sa se imbrace la timp, sunt o mama incapabila!”)
- nevoia de respect si de autoritate (“Cum sa nu faca ce zic eu un pitic de 3 ani?!”)
- asteptari nerealiste fata de copil sau comparatii mai mult sau mai putin adecvate cu alti copii de aceeasi varsta (“Alti copii sunt mai disciplinati la varsta lui!”)
Incercand sa analizezi propria furie, poti intelege mai bine daca ai cumva convingeri irationale fata de rolul de parinte (de exemplu, convingerea ca un parinte ar trebui sa controleze comportamentul sau emotiile copilului este o convingere irationala, care da nastere la o multime de frustrari), dar si care sunt nevoile tale care nu sunt implinite (nevoia de odihna, de liniste, de timp personal etc.).
Ia masuri pornind de la concluziile la care ajungi.
Ai tipat la copilul tau pentru ca esti epuizata? Cere ajutorul altor persoane pentru a avea putin mai mult timp de odihna.
Crezi ca orice comportament dificil al copilului tau este un semn ca nu esti un parinte bun? Incearca sa vezi de ce ti-ai format aceasta convingere si cum poti trasa niste limite mai clare intre identitatea ta si identitatea copilului tau.
Ai nevoie de mai multa cooperare din partea copilului tau? Incearca sa ii explici acest lucru calm si cu blandete, punand accentul pe faptul ca a fi o echipa este mai distractiv decat a lucra unul impotriva celuilalt. Coopereaza si tu cu cel mic si respecta-i nevoile si dorintele, chiar daca nu i le indeplinesti pe toate.
Multi parinti se simt vinovati pentru ca se infurie pe copii si cauta raspunsul la intrebarea "Cum sa nu ma mai enervez?". In loc sa evitam emotia, putem invata sa evitam comportamentele violente si sa ne transformam furia in sursa pretioasa de informatii pentru a deveni parinti mai buni. Emotiile pe care le simtim nu apar ca urmare a unui defect personal sau a unei lipse de intelepciune, ci a simplului fapt ca suntem oameni.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Critica excesiva a copilului si comportamentele de autosabotajCritica excesiva din partea parintilor poate avea multiple efecte negative asupra dezvoltarii bunastarii emotionale a copiilor.
-
Diferenta dintre a vorbi cu adolescentul si a-i tine prediciAi avut vreodata impresia ca adolescentul tau abia asteapta sa termini ce ai de spus ca sa poata pleca de langa tine? Sau ca vorbesti de unul singur?
Comentează:
-
Weidung
20.01.2020 - 09:24
Multumesc pentru acest articol!
Vezi toate comentariile