Epuizarea emotionala
Ca parinti, avem deseori senzatia ca "Nu mai pot." si totusi o luam de la capat in fiecare zi. Cum identificam insa epuizarea emotionala si ce putem face pentru a o depasi?
Citeste si:
Cum poti sa eviti epuizarea si stresul
20 activitati relaxante pentru mame
Epuizarea fizica este relativ usor de recunoscut: avem un nivel de energie scazut, ne concentram atentia cu dificultate si simtim nevoia de odihna. Spre deosebire de epuizarea emotionala, epuizarea fizica este combatuta cu un program sanatos de somn si cu o alimentatie echilibrata. Epuizarea emotionala insa nu este depasita cu un somn odihnitor sau cu o simpla schimbare de dieta.
Cum recunosti epuizarea emotionala
Un nivel ridicat de iritabilitate, lipsa bucuriei sau entuziasmului, reactii emotionale scazute sau inexistente, vitalitate redusa, lipsa de interes fata de lumea exterioara sunt toate semne ale epuizarii emotionale. Aceasta apare dupa expunerea prelungita la stres (de exemplu: problemele de cuplu, ingrijirea unui copil sau a unui parinte varstnic, dificultati profesionale).
Iata cateva indicii care sugereaza epuizarea emotionala:
- Zambesti mai rar decat de obicei, mai ales in situatii care alteori le considerai amuzante.
- Simturile tale par sa se fi estompat. Mancarea parca nu mai are acelasi gust, muzica parca nu ti se mai pare frumaosa, nimic nu pare sa iti mai dea placere.
- Ai o problema cu somnul. Fie nu pot sa dorm deloc si stau treaz mult timp, fie tot ceea ce vrei sa faci este sa dormi.
- Ti se pare ca socializarea este ceva greoi si dificil. Cand esti cu prietenii sau familia, adesea te simti deconectat de acestia si cu greu reusesti sa te concentreze la ceea ce spun.
- Tresari rapid la voci, zgomote sau miscari.
- Esti mai iritabil decat de obicei, atat in comunicarea fata in fata, cat si la telefon.
- Responsabilitatile cotidiene par mai dificile decat inainte, desi sunt lucruri simple pe care le faceai cu usurinta.
- Te stresezi pentru lucruri pe care pana acum le rezolvai cu usurinta.
- Tinzi sa amani sau sa eviti diverse situatii mai mult decat pana acum.
- Plangi mult mai des decat de obicei, la filme, la stiri triste, la povesti sentimentale, uneori chiar si la cele cu final fericit.
Epuizarea emotionala. Cum poate fi depasita
Cum poti sa recastigi controlul si pacea interioara? Exista cateva strategii care iti pot fi de folos. Iata-le:
Accepta ceea ce simti. Mai ales pentru mame, ideea de epuizare emotionala poate parea un capriciu sau o gluma. "Nu am timp sa fiu epuizata." sau "Nu am voie sa fiu epuizata." sunt doua atitudini inrudite, care pornesc din convingerea ca trebuie sa poti face fata oricarei provocari. Cu cat eviti insa sa acorzi atentie propriei stari emotionale, cu atat problemele devin mai greu de rezolvat. Este absolut normal, mai ales in primul an de viata al copilului, sa fii coplesita si epuizata. Epuizarea emotionala nu este decat un semnal de alarma, care vrea sa ne spuna ca este nevoie sa facem o schimbare.
Identifica sursele de stres sau insatisfactie din viata ta. Este bine sa tii minte ca stresul ne afecteaza negativ atunci cand exista o suprasolicitare din exterior (prea multe responsabilitati, standarde nerealist de ridicate fata de performanta noastra) si din interior (tendintele perfectioniste, de exemplu), dar si cand ne lipsesc anumite lucruri care ar satisface nevoile noastre emotionale de control, siguranta, afectiune si acceptare, apreciere etc. Asadar, gandeste-te si la lucrurile care iti lipsesc, nu doar la cele care sunt prea prezente.
Ia masuri concrete prin care sa schimbi situatia in care te afli. Dupa ce ai identificat sursele de stres sau insatisfactie, incearca, pe cat posibil, sa schimbi lucrurile. Poate fi vorba de
a adopta un stil de comunicare mai eficient cu cei din jur, astfel incat nevoile tale sa fie respectate, poate fi vorba de impartirea responsabilitatilor in familie cu partenerul de viata sau pur si simplu de schimbarea locului de munca. Multe din solutiile pe care le vei gasi pot fi dificil de pus in practica pe cont propriu, asa ca...
...invata sa ceri ajutor. Tendinta actuala in societatea noastra este de a pune accentul pe forta individuala de a reusi si pe prestigiul care vine din succesul complet (profesional si personal). Insa realitatea este ca fiecare dintre noi avem resurse de energie limitate, iar oamenii s-au bazat pe cooperare si intrajutorare de-a lungul intregii noastre evolutii. Asadar, nu ezita sa mergi impotriva curentului si sa creezi un jurul tau o comunitate care sa te sprijine si prin care sa sprijini alti parinti. Cauta impreuna cu partenerul tau modalitati prin care sa impartiti mai echitabil sarcinile casnice si de ingrijire a copiilor, cere ajutorul prietenelor sau rudelor de cate ori este posibil. Ai fi surprinsa sa descoperi cat de dispusi sunt oamenii sa ajute :).
Incearca sa imparti cu partenerul tau de viata si munca de organizare. Asa numita povara mintala ("mental burden" in limba engleza), anticiparea nevoilor si organizarea activitatilor copilului revine de cele mai multe ori mamelor. Ele sunt cele care stiu cand trebuie sa termine copilul un proiect, cand este serbarea si cand are nevoie de costum, cand sunt planificate consultatiile medicale, cand trebuie cumparat cadoul pentru ziua de nastere a colegului de clasa, cand am promis bunicilor ca ii vizitam etc. (Daca ai obosit doar citind aceasta lista, nu e de mirare ca epuizarea de orice fel vine la pachet cu rolul de parinte.) Toate acestea, in plus fata de responsabilitatile casnice zilnice care tind sa revina tot mamelor (curatenie, gatit etc.) contribuie la epuizarea emotionala.
Ia o pauza. Cel putin 20 de minute pe zi in care sa te relaxezi pot face minuni pentru starea ta emotionala, pe termen lung.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Momentele mici de bucurie - de ce sunt importante pentru echilibrul emotional
Ti s-a intamplat ca privind un apus de soare, sa ramai fermecat de imagine? Sunt momente in care te opresti din ce faci pentru a-ti privi copilul cum rade si simti recunostinta intensa pentru familia ta? Astfel de clipe de incantare, momente scurte de bucurie intensa poarta numele de ”glimmers”, sau momente de bucurie pura.
-
Semne ca ai avut o copilarie dificila
O copilarie dificila poate lasa urme adanci in sufletul unei persoane si poate influenta modul in care aceasta se va dezvolta atat din punct de vedere fizic, cat si emotional si mintal.
-
Cum putem creste toleranta la stres
Putem face mai usor fata stresului daca detinem o serie de abilitati si tehnici care sa ne ajute sa gestionam situatiile neplacute.
Adauga tu primul comentariu: