characters characters

Profesoara care a petrecut doua zile in rolul de elev. Ce ar schimba la orele ei

28 octombrie 2014    |   785 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.


*Credit foto: www.audio-luci-store.it


Alexis Wiggins o profesoara din Statele Unite ale Americii, cu experienta de 15 ani de predare, a decis sa petreaca doua zile ca eleva, in scoala in care lucreaza. Articolul care a rezultat in urma acestui experiment a fost publicat pe WashingtonPost.com.


Profesoara declara ca experienta a fost atat de revelatoare incat si-ar dori sa se intoarca in timp, la prima clasa la care a predat, pentru a schimba o multime de lucruri. Cadrul didactic a petrecut doua zile in clasa a zecea si a douasprezecea, facand tot ce faceau si elevii: a luat notite, a facut experimente in orele de chimie si a dat teste.


Iata ce spune cadrul didactic dupa doua zile in care a fost elev din nou:)

Orarul scolar

Iata cum arata orarul pentru copiii din clasa a zecea:

7:45 – 9:15: Geometrie

9:30 – 10:55: Spaniola

10:55 – 11:40: Pauza de pranz

11:45 – 1:10: Istorie

1:25 – 2:45: Stiinte


Si pentru elevii din clasa a douasprezecea:

7:45 – 9:15: Matematica

9:30 – 10:55: Chimie

10:55 – 11:40: Pauza de pranz

11:45 – 1:10: Engleza

1:25 – 2:45: Afaceri


Concluzia #1: Elevii stau jos toata ziua, iar statul jos este obositor.

„Nu imi venea sa cred cat de obosita eram dupa prima zi. (...) Pana la sfarsitul zilei nu ma puteam opri din cascat si voiam cu disperare sa ma misc sau sa ma intind. Eram epuizata, si nu intr-un sens bun, productiv al cuvantului. Era acea oboseala neplacuta, letargica.


Ce as schimba la orele mele:

  • As introduce sesiuni de stretching in mijlocul orei
  • As aseza un cos de baschet pe usa clasei si i-as incuraja pe copii sa se joace in primele si ultimele minute ale orei
  • As organiza activitati care implica miscarea copiilor in clasa la fiecare ora.”

Concluzia #2: Elevii de liceu stau jos si asculta in aproximativ 90% din timpul petrecut in clasa.

„Am fost socata de aceasta concluzie pentru ca mi-am dat seama cat de putina autonomie au elevii, cat de putin din ceea ce invata se datoreaza propriei orientari. M-am simtit foarte prost pentru ca in trecut am ratat multe oportunitati in aceasta privinta.


Ce as schimba la orele mele:

  • As organiza mini-lectii in care as include activitati de evaluare si invatare in care elevii participa activ
  •  As pune o limita de timp prezentarii mele, setand un ceas care sa sune dupa un anumit interval de timp.
  • As incepe fiecare lectie cu o sesiune de intrebari ale elevilor, rezultate din lectiile anterioare. Le-as cere sa le scrie pe toate pe tabla si apoi sa le alegem impreuna pe cele pe care le clarificam. Acesta este cel mai mare regret al meu – ca nu am inceput astfel lectiile. ”

Concluzia #3: Cand esti elev, te simti putin ca un fel de pacoste toata ziua


„Am pierdut sirul ocaziilor in care ni s-a spus sa facem liniste si sa fim atenti. (...)


In plus, am observat destul de mult sarcasm si multe afirmatii rautacioase adresate elevilor si mi-am dat seama, cu neplacere, de cat de mult am comunicat eu insami in acest fel cu elevii.


Ce as schimba la orele mele:

  • As apela la experienta mea de parinte pentru a regasi rezervele de rabdare si iubire pe care nu banuiam ca le am si le-as folosi in interactiunea cu elevii care au intrebari. Intrebarile sunt o invitatie de a cunoaste elevul si de a crea o relatie cu el.
  • Mi-as propune sa nu folosesc sarcasmul in clasa si as face public acest scop, astfel incat elevii sa imi atraga atentia atunci cand as fi sarcastica.”


Profesoara declara ca „Am mai mult respect si mai multa empatie pentru elevi dupa doar o zi petrecuta in rolul lor. Cadrele didactice muncesc mult, dar elevii constiinciosi muncesc si mai mult. Imi fac griji in legatura cu mesajele pe care le transmitem in timp ce vin la orele noastre sau se duc acasa sa isi faca temele date de noi. Sper ca mai multe cadre didactice vor putea sa incerce experimentul de a fi elev pentru o zi, pentru a impartasi intre ei ce au descoperit. ” Astfel, am putea avea elevi mai implicati, mai alerti si mai echilibrati, asezati (sau nu) in banci.


Sursa: WashingtonPost.com


Citeste si:

Cum il incurajezi pe copil sa puna mai multe intrebari

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Aurelia Badea
    Aurelia Badea    31.10.2014 - 10:17
    Un studiu de caz pe aceasta tema ar fi binevenit si in scolile noastre.
    Procesul de invatare ar trebui sa se produca in clasa, nu acasa.
    Metodele interactive faciliteaza invatarea, la noi, inca se bazeaza pe predare de informatii la "kilogram", la fel si temele.
    Temele ar trebui inlocuite cu proiecte in echipa si/sau individuale, menite sa-i puna pe elevi in situatii de gandire si sa le stimuleze creativitatea, imaginatia.
    Calitate nu cantitate!