characters characters

Legatura dintre empatie si creativitate la copii

Vrei sa cresti un copil creativ? Incurajeaza-i empatia

15 februarie 2021    |   946 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

legatura dintre empatie si creativitate
Folosirea la clasa a unor instrumente care sa dezvolte empatia ii ajuta pe elevi sa isi imbunatateasca abilitatile creative si astfel, sa aiba rezultate scolare mai bune. Acesta este rezultatul unui studiu recent realizat in cadrul Universitatii din Cambridge.

Citeste si:

Ce este empatia si cum o incurajam in familie

Creativitatea copiilor, influentata de personalitatea mamelor


La studiu au participat elevi de la doua scoli diferite, in varsta de 13 si 14 ani. Elevii uneia dintre scoli au urmat curriculum-ul obisnuit, in timp ce elevii din cadrul celeilalte scoli au urmat lectii de design tehnologic, care sa le dezvolte creativitatea si empatia si care sa ii incurajeze sa rezolve probleme din viata reala. Ambele grupuri de copii au fost evaluati la inceputul si la sfarsitul anului scolar printr-un test de creativitate, iar rezultatele au aratat ca elevii din a doua scoala, care au participat la orele care au incurajat gandirea creativa au obtinut rezultate mai bune la sfarsitul anului.


La inceputul anului scolar, creativitatea copiilor din scoala cu un curriculum normal era cu 11% mai ridicata decat creativitatea elevilor din a doua scoala. La sfarsitul anului scolar, situatia era inversa: copiii din a doua scoala au avut un nivel de creativitate mai ridicat cu 78% decat elevii din prima scoala.


Autorii studiului au aratat ca trasaturi masurate de testul Torrance, precum expresivitatea emotionala si deschiderea catre experiente noi sunt asociate cu empatia emotionala si cognitiva. Elevii din cadrul scolii cu ore de gandire creativa au avut scoruri mai ridicate la aceste categorii, sugerand ca o crestere in empatie a dus la o crestere a creativitatii.


Autorii studiului sugereaza ca incurajarea empatiei nu doar ca imbunatateste creativitatea, dar poate sa creasca si implicarea lor in invatare. In mod special, autorii studiului au aratat ca baietii si fetele care au participat la orele de gandire creative au avut scoruri inverse decat cele corespunzatoare stereotipurilor de gen. Baietii au avut rezultate mai ridicate la expresivitatea emotionala, cu 64% mai ridicat la sfarsitul anului decat la inceputul anului, in timp ce fetele si-au imbunatatit empatia cognitive, cu 62% mai ridicata la sfarsitul anului decat la inceput.


Elevii participanti la orele de gandire creativa au fost implicati intr-un proiect care sa creeze un pachet de tratament pentru astm, destinat copiilor cu varsta sub 6 ani. Elevilor le-a fost prezentata problema in mai multe modalitati care sa le incurajeze empatia: de exemplu, au urmarit un video in care un copil avea un atac de astm, au invatat despre statisticile copiilor cu astm din Marea Britanie si au fost incurajati sa testeze solutiile propuse prin jocuri de rol in care au jucat rolul pacientilor, parintilor sau personalului medical.


Dr Helen Demetriou, professor de psihologie si stiintele educatiei, arata ca: „ In mod clar am trezit ceva in acesti copii, incurajandu-i sa isi imagineze gandurile si sentimentele altor persoane. Cercetarea arata nu doar ca este posibil sa ii invatam pe copii empatia, dar si ca facand asta, le sprijinim dezvoltarea creativitatii si le largim procesul de educatie.”.


Autorii arata ca rezultatele sugereaza ca este nevoie sa ii incurajam pe copii sa devina elevi inteligenti emotional, cand vine vorba de orice materie, mai ales ca studiile arata ca pe masura ce imbatranim, nivelul nostru de empatie scade.

Sursa: ScienceDaily.com


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu