Stilurile parentale
Cu siguranta, ai avut pana acum ocazia sa observi parinti interactionand cu copiii lor si sa compari modul lor de abordare a educatiei copilului cu propria ta perspectiva asupra cresterii copiilor. Felul in care parintele abordeaza relatia cu copilul este numit de specialisti stil parental sau stil de parenting. Acesta vizeaza ansamblul de practici comportamentale si emotionale pe care parintii le au fata de copiii lor.
Cum reactionezi cand copilul vine cu o nota mica de la scoala? Dar cand refuza sa isi faca temele? Ce ai spune copilului tau daca ar vrea sa mearga la o petrecere la care vor participa copii de varste mai mari?
Urmareste materialul urmator pentru a vedea exemple de reactii ale fiecarui stil parental:
Cercetarile de specialitate sugereaza existenta a doua elemente principale in functie de care pot fi definite stilurile parentale: caldura si controlul.
1. Caldura parinteasca se refera la capacitatea de a fi apropiat din punct de vedere afectiv de copil, de a fi atent la nevoile si emotiile sale si de a-i arata acest lucru.
2. Controlul parental incorporeaza comportamente de disciplina precum invatarea copiilor sa actioneze conform regulilor, setarea limitelor intr-un mod consistent si emotional neutru, avand asteptari adecvate varstei copilului si monitorizand toata gama de activitati.
Cate stiluri de parenting exista?
Stilul autoritar
Prin ce se caracterizeaza:- Se caracterizeaza prin exercitarea unui nivel ridicat de control si prin manifestarea unui nivel scazut de afectiune din partea parintelui in relatia cu copilul.
- Parintii care adopta acest stil parental impun standarde ridicate si stabilesc multe reguli si limite in privinta comportamentului copilului.
- Considera ca a-si manifesta afectiunea fata de copii ar insemna un semn de slabiciune, iar principala lor preocupare este ca fiul sau fiica lor sa aiba o conduita potrivita.
- Multi copii crescuti in astfel de familii dezvolta comportamente de risc (consum de alcool, droguri, delincventa etc), in incercarea de a se revolta impotriva acestui stil parental si, o data ajunsi la varsta matura, este posibil sa rupa legatura cu parintii.
- Aplici pedepse de genul ”daca nu ai scris frumos tema, o rescrii” sau ”daca ai gresit un cuvant, il scrii de 100 de ori pana inveti sa il scrii corect”?
- Ii spui copilului tau cu ce sa se imbrace?
- Tu decizi ordinea materiilor la care isi va face temele?
- Crezi ca prin pedeapsa, copiii isi indreapta cel mai repede comportamentul?
Stilul permisiv
Prin ce se caracterizeaza:
- Este opusul celui autoritar: parintele nu exercita aproape niciun grad de control in relatia cu copilul, din dorinta de a pastra o relatie apropiata cu acesta.
- Parintii permisivi au o relatie apropiata cu copilul, aratandu-si afectiunea fata de el.
- Nu ii refuza niciodata cerintele si nu interzic anumite comportamente, desi acestea nu sunt benefice pentru copil.
- De multe ori, copiii crescuti in acest stil parental sunt caracterizati ca « rasfatati ».
- Copiii crescuti de parinti permisivi pot avea probleme in dobandirea autonomiei si independentei, precum si probleme de ordin emotional. Este posibil sa ramana dependenti de parinti chiar si la varsta adulta.
- Incerci intotdeauna sa indeplinesti dorintele copilului tau?
- Consideri ca nevoile si drepturile copiilor sunt mai importante decat ale parintilor?
- Consideri ca este datoria ta de a repara consecintele negative ale greselilor copilului si sa il protejezi pe acesta de efectele negative ale actiunilor sale?
- Treci usor cu vederea peste o greseala a copilului tau?
Stilul neglijent
Prin ce se caracterizeaza:- Reprezinta stilul parental caracterizat printr-un nivel scazut al ambelor elemente componente : caldura sufleteasca si control.
- Parintii nu doar ca nu impun reguli sau limite in privinta comportamentului, dar nici nu le ofera copiilor afectiune.
- Parintii neglijenti nu petrec timp impreuna cu copiii lor, nu sunt deschisi comunicarii si nu se arata interesati de activitatile copiilor.
- Parintii din aceasta categorie sunt aproape in intregime absenti din viata copiilor, acordandu-le atentie doar atunci cand acestia intra in probleme serioase.
- Copiii crescuti in acest stil parental pot ajunge sa se indeparteze la maturitate de parintii lor.
Daca raspunzi afirmativ la urmatoarele intrebari, este posibil sa fii caracterizat de acest stil parental:
- Consideri ca de obicei, problemele legate de educatia copilului dispar de la sine?
- Copilul trebuie sa isi urmareasca singur comportamentul si sa isi dea seama daca este gresit sau corect?
- Il lasi pe copil sa invete pe cont propriu (singur) abilitati si modalitati de comportamente adecvate?
- Situatiile in care comunici cu copilul tau sunt cele in care are nevoie de ajutorul tau pentru ca are probleme?
Stilul competent
Prin ce se caracterizeaza:
- Asa cum probabil ti-ai dat seama, stilul competent de parenting se refera la echilibrarea celor doua elemente - caldura si control parental- astfel incat copiii sa creasca intr-o maniera armonioasa. Stilul parental competent este cel recomandat a fi adoptat de catre parinti pentru a creste si educa un copil fericit.
- Stilul competent presupune stabilirea regulilor impreuna cu copilul, comunicarea deschisa cu acesta si mentinerea unei relatii apropiate de copil.
- Parintii care adopta stilul competent rezolva problemele de comportament fara a impune reguli rigide si fara a se distanta afectiv de copii
- Acest stil parental are ca efecte formarea unor copii armoniosi, care vor deveni adulti impliniti.
- Pastrezi o relatie buna cu cadrele didactice ale copilului tau?
- Atunci cand copilul greseste, il ajuti sa invete sa repare si sa evite greseala pe viitor?
- Il lasi pe copil sa isi exprime emotiile negative (furia, tristetea, frustrarea), deoarece l-ai invatat pe sa le exprime intr-un mod adecvat?
- Negociezi cu copilul, in limite rezonabile, regulile de comportament pe care acesta trebuie sa le respecte?
- Consideri ca un copil poate decide singur ce comportament sa adopte, atata timp cat constientizeaza responsabilitatea alegerii sale?
- Copilul tau are libertatea de a alege, insa in acelasi timp te intreaba si pe tine daca e buna alegerea pe care a luat-o?
Aceste stiluri, identificate de specialista americana in parenting Diana Baumrind, influenteaza cele mai multe comportamente ale copiilor. Tu ce stil parental crezi ca ai? La finalul descrierii fiecarui stil parental, ti-am sugerat cateva intrebari legate de cresterea copilului. In functie de numarul de raspunsuri afirmative la aceste intrebari, iti poti da seama, orientativ, care stil de parenting te caracterizeaza.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Zece replici ale parintilor care nu functioneaza
Modul in care comunici cu copilul tau poate face diferenta in cum anume se dezvolta din punct de vedere emotional si comportamental.
-
Biasul de confirmare. Ce inseamna si cum se manifesta in rolul de parinte
Biasul de confirmare este recunoscut ca si un fenomen ce se refera la tendinta de a cauta dovezi care sa fie in consonanta cu credintele pe care le avem si de a elimina informatiile care vin sa contrazica ceea ce credem.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este important
Parentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
Comentează:5 comentarii