Cand copilul ii spune parintelui: “Nu ma iubesti!”
“Nu ma iubesti!”, “Nu ma iubesti la fel de mult ca pe fratele meu/sora mea!” sau “Daca nu imi cumperi jucaria, inseamna ca nu ma iubesti!” sunt replici pentru care multi parinti nu sunt pregatiti. Ce raspunzi copilului care iti reproseaza ca nu il mai iubesti cand tu stii ca este cea mai importanta fiinta pentru tine?
Primul lucru (si cel mai important) pe care trebuie sa il stii in aceasta situatie este ca un copil nu spune acest lucru decat daca este ferm convins de contrariu. Cu alte cuvinte, doar un copil care este sigur de afectiunea parintilor are curajul sa le reproseze lipsa acesteia. Un copil care se simte cu adevarat respins, neiubit de catre parinti va resimti acest lucru mult prea puternic pentru a-l accepta cu adevarat sau pentru a-l exprima fata de parinti.
In acest caz, ramane intrebarea: de ce iti reproseaza copilul ca nu il mai iubesti?
De cele mai multe ori, copiii adreseaza aceasta replica parintilor atunci cand nu au obtinut ce si-au dorit din partea parintilor. Este o forma de “santaj emotional”: copilul intelege ca pentru parinte este important ca cel mic sa se simta iubit. Asadar, foloseste aceasta replica pentru a-l forta pe parinte sa ii demonstreze ca il iubeste.
Reactia adultului confirma de obicei acest scenariu. Acesta va fi un raspuns la starea emotionala care se instaleaza (“Mi se rupe inima cand il aud. Cum sa nu il iubesc?”, spune un parinte). Reactia comportamentala va fi compusa dintr-o parte verbala (“Sigur ca te iubesc. Cum poti sa spui asta?”) si partea actionala (parintele ajunge sa indeplineasca dorinta copilului de teama ca el sa nu creasca simtind ca nu este iubit de catre membrii familiei).
In ce situatii poti auzi de la copilul tau replica “Nu ma iubesti!”
Iata care sunt contextele in care copilul poate apela la aceasta replica:2. Casnic. Atunci cand copilul nu este motivat sa realizeze treburile casnice pe care i le dai de facut, este posibil sa sa-ti reproseze ca nu il iubesti indeajuns si de aceea ii ceri sa faca atat de multe lucruri, in loc sa-i permiti si sa faca ceea ce isi doreste.
3. Scolar. Cand copilul inca nu s-a adaptat programului pentru scoala si nu si-a format obiceiul de a-si face temele pentru acasa, poate incerca sa isi santajeze parintii pentru a mai amana putin momentul temelor.
4. Timp liber. S-ar putea ca unele jocuri pe care copilul le practica sa nu iti fie pe plac fiindca le consideri periculoase pentru varsta celui mic si astfel sa ii interzici celui mic sa le practice. Desigur ca la o varsta mai mica, copilul nu percepe ce anume inseamna pericolul si astfel s-ar putea sa apara si replici care fac apel la sentimente.
5. Familial. In unele familii s-ar putea ca replica “Nu ma iubesti” spusa de copil parintelui sa denote o perceptie scazuta a gesturilor de dragoste materna/paterna resimtita de cel mic. Motivele ar putea fi diferite: exista mai multi copii in familie si astfel, fiecare beneficiaza de un timp limitat de joaca individuala cu parintele, parintii au un program prea incarcat etc.
Iata si un exemplu de situatie in care copilul foloseste replica “Nu ma iubesti”:
“De ce nu pot sa dorm la prietenul meu? Nu ma iubesti, de asta nu ma lasi”. Traducerea unei astfel de replica aruncate de copil ar putea insemna: “Vreau sa merg la prietenul meu si vreau ca tu sa ma lasi”.
Raspunsul cel mai frecvent al parintelui: “Te-am lasat sa dormi la el saptamana trecuta. Ai fost ieri toata ziua la el acasa. Cum poti sa spui sa nu te iubesc?!”
Raspuns recomandabil: “Nu se pune in discutie daca te iubesc sau nu. Avem niste reguli in casa care trebuie sa fie respectate. Atata tot.”
Ce solutii exista?
- Incearca sa te mentii ferm atunci cand vine vorba de respectarea regulilor in familie.
- Aminteste-ti ca de fapt, copilul tau utilizeaza santajul emotional pentru a obtine ceea ce isi doreste.
- Acorda mai mult timp activitatilor pe care le realizezi impreuna cu cel mic pentru a-ti manifesta afectiunea fata de el si a-l asigura ca intr-adevar este o persoana foarte importanta in viata ta.
- Este important ca un copil sa se simta iubit neconditionat. Acest lucru inseamna ca este nevoie sa simta afectiunea ta pentru el chiar si (mai ales) in momentele in care a gresit, in care a avut un esec sau in care te-a enervat. Exprima-ti sentimentele fata de copil, fara a le asocia neaparat cu ceva ce a facut copilul tau, iar in momentele de furie, ia o pauza si abia apoi discuta cu el despre ce s-a intamplat.
Copilul tau ti-a reprosat ca nu il iubesti? Daca da, cum ai reactionat in aceasta situatie?
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este important
Parentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tau
Modul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
-
De ce e important sa il accepti pe copil asa cum este
Multe din neintelegerile dintre parinti si copii isi gasesc originea in dorinta parintilor de a se oglindi in copilul lor, de a-si indeplini propriile nevoi si asteptari prin copil.
Comentează:
In general "nu ma mai iubesti"-urile astea sunt clar arme de santaj!"Daca nu-mi iei revista aia ACUM, inseamna ca nu ma mai iubesti!"
Uneori insa, ei chiar le cred, probabil pentru ca de multe ori, noi, parintii, suntem prea stresati/obositi/satui de frecusurile zilnice si uitam sa le spunem cat inseamna ei pentru noi.
Sau, pentru ca se mai intampla cateodata sa mai zambesti unui copil! Altul decat al tau!Si daca suporta eroic sa isi imparta mama cu fratele/sora, pai cand e vorba de alt copil e deja o ofensa clara!
Si mai greu de rezistat e cand zice si invers.."nu te mai iubesc!"Prima data parca am primit o palma peste fata!Fiica-mea a vrut o jucarie pe care eu n-am putut sa i-o cumpar atunci.Si mi-a zis-o de la obraz.
Si-am vrut sa-mi scutur buzunarele si sa ii iau afurisita de jucarie numai sa nu ma mai doara asa de tare sufletul.Bine ca mi-a trecut la timp, pentru ca mi-a licarit in minte ideea ca dragostea nu trece asa, imediat, deci ceea ce-mi spunea ea era imposibil.Mai tarziu am ras de gandurile astea dar am reusit sa nu cedez si peste cateva minute erau deja uitate si jucaria si durerea!Mai ales ca au urmat un TE IUBESC, MAMA!si un zambet luminos cand i-am spus ca o sa mergem in parc!Numai noi doua!
Apoi mi-a trecut si