Lasati copiii sa greseasca!
Cred ca nu exista persoana pe acest Pamant care sa se trezeasca dimineata, sa se dea jos din pat si sa spuna „Astazi vreau sa dau gres! Astazi vreau sa esuez in ceea ce fac!”. Toti, si este absolut firesc sa fie asa, vrem sa avem succes in ceea ce facem. Doar ca se intampla sa uitam uneori ca, pentru a avea succes, de multe ori esuam. Cand se intampla sa ai succes din prima, de obicei se spune ca ai avut noroc chior – e posibil. De cele mai multe ori, insa, pana sa avem succes, drumul nostru este pavat cu numeroase esecuri. Cel mai simplu exemplu este acela al copilului care invata sa mearga – de cate caderi este nevoie pana cand bebe ajunge sa-si poata tine echilibrul pe doua picioare? Uitati-va la un astfel de copil: ce face el dupa ce cade? Se ridica, face noi pasi, cade iar, se ridica iar, persevereaza pana cand ajunge sa mearga pe propriile picioruse. De aceeasi „perseverenta” naturala, parca, dau dovada copiii mici cand fac diverse „lucruri” care pe adulti ii enerveaza: de exemplu, cand „scapa” jucaria, tu i-o dai, el iar o scapa, tu iar i-o dai si tot asa, intr-un joc fara sfarsit, insa tot ce face el este sa-si exerseze un comportament care-i va asigura existenta normala ca viitor adult.
Haideti, acum, sa privim copiii mai mari, adolescentii, adultii care esueaza....multi abandoneaza dupa cateva incercari, iar aceste abandonuri sunt insotite de ganduri si emotii disfunctionale, de multe ori, pentru ca nu mai mobilizeaza individul pentru a incerca din nou si de a-si atinge obiectivele propuse. Toate acestea atrag dupa sine abandonarea ideii de a incerca ceva nou (mai ales daca acest comportament este invatat in copilarie), altceva, si, implicit, lipsa motivatiei. Daca perseverenta pare sa fie inscrisa in codul nostru genetic, ce se intampla pana la varsta preadolescentei si apoi dupa, de noua, adultilor, ne este frica sa mai incercam sa facem lucruri inedite, sa avem initiative creative in viata noatra? Pentru ca frica este cea mai nociva dintre emotii, frica de esec, frica de a esua nu ne vor ajuta sa progresam.
Ilka Chase, actrita si romanciera, spunea: „Singurele persoane care nu dau gres niciodata sunt cele care nu incearca niciodata.” Cu alte cuvinte, in loc sa nu faci nimic, mai bine fa orice. Sa traiesti inseamna sa experimentezi, iar experimentele uneori reusesc, alteori nu reusesc, sau nu reusesc de la prima incercare. Modul in care reactionam la esec este o componenta a ceea ce psihologii numesc „inteligenta emotionala”. Psihologul C. J. Simister („Jocuri pentru dezvoltarea inteligentei emotionale si creativitatii la copii”, ed. Polirom, Iasi, 2011) spune foarte plastic: „Imi place sa ma gandesc la adevaratul succes ca la o scara: urcusul e o perioada de esecuri, pasul inainte este popasul oferit de succes. Daca vietile noastre ar fi un succes constant, atunci nu am mai urca.”
Stiati ca bucuria, fericirea exuberanta este si ea disfunctionala? Si asta pentru ca nu ne mai motiveaza pentru succes (vorba aceea: „S-a culcat pe laurii victoriei”).
Astfel, cum construim copiilor aceasta motivatie de a merge mai departe, chiar daca au esuat? De cat mai devreme posibil, prin exemple personale; este recomandat sa invatam copiii ca „ A gresi e omeneste” si ca este absolut firesc sa gresim. Chiar incepand cu varsta de 3 ani putem incepe sa formam aceasta componenta a competentei sociale (implicata in inteligenta emotionala), invatandu-i pe copiii ca „Orice greseala recunoscuta este pe jumatate iertata” (activitate preluata din Catrinel Stefan, Kallay Eva „Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale la copii – ghid practic pentru parinti, ed. ASCR). De exemplu, am varsat un pahar cu apa pe covorul din camera. Ce fac? Ascund acest lucru, poate mama nu va observa, dau vina pe fratior/surioara sau pe catel, sau recunoasc ca eu am varsat apa pe covor? Acest exercitiu poate fi realizat si cu ajutorul papusilor de plus. Ajutati copilul sa rezolve aceasta problema, oferindu-i soluia corespunzatoare. Lasati copilul sa gaseasca el insusi solutii si incurajati-l pentru solutiile gasite. De asemenea, laudati-l pentru faptul ca si-a recunoscut greseala, atunci cand a facut-o! Fiti un exemplu: ori de cate ori gresiti (fata de el, fata de partener, fata de un prieten, coleg), cereti-va scuze, recunoasteti ca ati gresit si oferiti solutii alternative. Copilul invata cel mai usor vazand la dumneavoatra, ca parinte.
Cand copilul este ceva mai mare, vorbiti cu el despre ce a fost bine si, uneori, despre ceea ce nu a fost bine la scoala, la joaca, la fotbal, engleza sau alte activitati la care el a participat. Incurajati ceea ce a functionat bine si discutati despre ceea ce nu a functionat asa cum si-ar fi dorit el. Ajutati copilul sa privesca dintr-o alta perspectiva ceea ce nu a mers bine. De exemplu, ati putea sa-l rugati sa spuna ce ar sfatui el sa faca in aceeasi situatie pe cel mai bun prieten al sau. Sau: daca ar fi el insusi un spectator in sala de teatru in care se joaca o situatie similara cu cea in care ceva nu a functionat in cazul lui, ce ar vedea? Sau daca ar fi regizorul acelei piese, ce ar schimba el pentru ca urmatoarea data lucrurile sa functioneze asa cum si-ar fi dorit el? De asemenea, oferiti-i exemple personale. Spuneti-i ce ati invatat dumneavoastra dintr-o anumita situatie, cum ati fi procedat altfel, ce ati fi schimbat? Cereti-i chiar lui o solutie la situatia cu care v-ati confruntat dumneavoastra si incurajati-i, laudati-i solutiile gasite. Incurajati ideea ca esecul face parte din viata oricarui om, ca este un lucru firesc sa mai dai gres, insa nu trebuie sa ne dam batuti.
Cum invatam copiii sa faca lucrurile mai bine? Doar gresind si invatand din greseli. Lasati copiii sa faca greseli, pentru ca este singurul mod de a progresa. Invatati-i, de asemenea, ca orice greseala are si o consecinta! E important sa-i lasati pe copiii mici sa faca greseli si sa invete din ele. Mai bine sa faca mai multe greseli si fara consecinte deosebite cand sunt mici (bineinteles, totul supravegheat – a baga cuie in priza e o greseala care costa viata copilului!), decat sa faca o singura greseala cu consecinte deosebite cand sunt mari. Lasati-i sa cada, sa se juleasca, sa alerge, sa se murdareasca, sa mazgaleasca...etc. Hiperprotectia poate avea, pe termen lung, aceleasi consecinte ca si indiferenta.
Cand se intampla sa apara un esec, nu dramatizati, dar nici nu-l ignorati! In psihologie, procesul se numeste „normalizare”: „S-a intamplat situatia X, nu-i nimic, se mai intampla uneori. Si, apoi, doar cei care nu muncesc, nu gresesc. Asta dovedeste ca ai depus mult efort in aceasta situatie.” Lasati-i o perioada de gandire si invitati copilul/adolescentul sa faca o analiza a ceea ce nu a mers si cum ar putea sa faca altfel. Povesti-i un exemplu personal (daca nu-l aveti, inventati-l!).
Invatati-l sa accepte critica in mod constructiv si sa-si dezvolte toleranta la frustrare (pentru ca esecul reprezinta o frustrare). „Este normal sa te simti trist/suparat/dezamagit pentru ceea ce s-a intamplat.” Incurajati constientizarea si exprimarea emotiilor pe care copilul le are dupa esec. Vorbiti-i despre propriile emotii si despre modul in care le faceti fata. Apoi incurajati copilul sa vorbeasca despre propriile emotii. Utile pot fi exercitiile de respiratie sau invatarea tehnicii broscutei testoase.
Este important sa gresim, dar la fel de important este sa invatam din aceste greseli!
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/29205886@N08/2734516833/
Mirela Tiganas
Psiholog clinician specialist/psihoterapeut
0751291115
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
De ce este necesara tristeteaDesi traim intr-o lume in care se promoveaza succesul, iar multi copii cauta doar sa obtina beneficii materiale, in realitate, tristetea este cea pe care o simtim cel mai des, iar asta nu este un lucru rau. Atat adultii, cat si copiii au nevoie sa simta din cand in cand tristetea ca si emotie.
-
Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copiiIn momentele in care suntem tensionati, mintea noastra isi imagineaza cele mai rele scenarii ceea ce ne acutizeaza starea de rau pe care o simtim. Totusi, exista exercitii simple care ne pot ajuta sa ne recastigam controlul asupra propriilor ganduri.
-
Ce inseamna misofonia si cum il poti ajuta pe copilPentru unii copii, mesele luate in familie sau zgomotul din clasa pot insemna o adevarata tortura. Misofonia este fenomenul in care sunete mici, repetitive precum mancatul sau respiratul pot sa fie extrem de deranjante si imposibil de ignorant. Deranjul auditiv este insotit intodeauna de a reactie emotionala puternica.
Comentează:
-
raicu luminita
07.07.2016 - 09:19
parinte si primul prieten al copiilor nostrii daca suntem problema este ca si rezolvata. cel putin la mine asa este.
Vezi toate comentariile