Marea dilema: cu sau fara meditator?
O sa va povestesc ce mi s-a intamplat mie, confruntat pentru prima oara cu aceasta dilema, si trageti voi concluziile care vi se potrivesc cel mai bine.
Anul trecut l-am inscris pe fiul meu de 7 ani la o scoala privata de limba engleza. Eu fiind de formatie profesor (dar fara sa apuc sa predau efectiv) si o persoana ambitioasa si plina de incredere in sine, ce mi-am zis: "Aha, este timpul sa arat lumii cum trebuie sa faci lectiile cu copilul tau!"
Asadar, plin de entuziasm si incredere in mine, am inceput sa fac lectiile cu proaspatul meu boboc. Asa cum ma asteptam, primele zile de scoala au fost destul de dificile, adaptarea la un colectiv, o limba si un stil de lucru noi solicitandu-l pe fiul meu mai mult ca niciodata pana atunci. Inutil sa va povestesc despre emotiile, temerile, framantarile prin care treceam noi, parintii. Cum spuneam, am inceput sa facem lectiile cu randul, o saptamana eu si una mama fiului meu. Dupa doua luni eram amandoi la capatul puterilor.
Iata "revelatiile" pe care le-am avut noi dupa aceasta perioada:
- Nu aveam pregatirea necesara pentru a-i explica unui copil de 7 ani, intr-un mod amuzant si interesant, ce sunt numerele, cum se aduna sau se scad, cum se fac literele si alte lucruri aparent simple si marunte. A, da, as sti sa le explic unor adulti, dar nu aveam habar cum sa ii explic unui copil care inca se lupta cu monstrii imaginari ajutat de eroi sai preferati, tot imaginari. Si, tinand cont ca valorile esentiale ale modului in care il educam pe fiul nostru sunt libertatea si iubirea, pentru noi, singurul mod de a-l determina sa faca ceva era sa transformam aceasta sarcina in ceva interesant si amuzant, trezind propria lui dorinta de a face mai degraba decat impunand-o pe a noastra. Greu :)
- Nu aveam rabdarea necesara de a-mi adapta predarea la ritmul si puterea de asimilare a fiului meu. Venind obosit de la birou, cand ma apucam de lectii, faceam tot ce puteam, dar dupa o zi de munca resursele mele de rabdare, joaca si creativitate erau destul de scazute. Practic dupa o ora de incercari incepeam sa ma satur, si spre sfarsit imi venea sa scriu eu insumi temele numai sa terminam o data cu chinul acesta sisific.
- Nu aveam relatia potrivita cu fiul meu pentru a face cat mai rapid si corect lectiile astea nesuferite. Cu alte cuvinte, cand veneam seara, dupa ce nu ma vazuse o zi intreaga, fiul meu isi dorea mai mult ca orice sa ne jucam impreuna, sa ne bucuram unul de altul, sa ne distram. Dar eu conditionam aceasta bucurie de facutul lectilor, asa ca dupa zeci de minute de negocieri, cand reuseam in final sa il induplec sa trecem la lectii, subconstientul lui incepea sa-si faca de cap si sa gaseasca zeci de moduri prin care sa transforme totul intr-o joaca perpetua sau macar sa-mi faca o ghidusie mica, acolo. El voia sa se joace cu mine, iar eu voiam sa isi faca lectiile, asa ca nu reuseam nici una nici alta.
La acestea mai adaugati zeci de teorii ale invatarii ce ne-au fost declamate de fiecare dintre cei care se intampla sa asiste la aceasta experienta, si, mai ales, de bunici. Asa am redescoperit ca noi romanii avem intotdeauna o idee foarte clara si transanta despre cum ar trebui altii sa faca lucrurile. In fine, dupa doua luni, facutul lectiilor devenise un chin pentru toate partile implicate, si, "colac peste pupaza", nici performantele lui Rares la scoala nu erau prea bune. Asa ca oricat de greu mi-era sa-mi accept neputinta, "esecul" ce mai incolo si incoace, am inceput sa ma intreb de ce nu merg lucrurile bine si cum as putea sa abordez diferit aceasta situatie. Ce alta strategie as putea gasi pentru a satisface atat nevoia mea de a-l vedea pe fiul meu ca invata cu drag si placere, cat si nevoia lui de a se juca si bucura de viata?
Si, brusc mi-a aparut un gand neobisnuit in minte: "Poate ca nu sunt persoana cea mai potrivita pentru a-l ajuta sa-si faca lectiile". Dupa ce ego-ul meu hipertrofiat a facut un mic atac de cord, am inceput sa cautam o persoana tanara, vesela, rabdatoare, cu experienta in lucrul cu copii scolari, care sa faca temele cu fiul nostru. Si am gasit-o! O sa va povestesc altadata despre experienta selectiei unei "McNanny" potrivite unui copil vesel si independent, dar cert este ca rezultatele lui scolare s-au imbunatatit rapid, iar eu m-am transformat dintr-un meditator nesuferit intr-un tatic jucaus. Sa nu va inchipuiti ca s-au rezolvat absolut toate problemele, lectiile inca ii sunt nesuferite, dar noua lui meditatoare are si pregatirea, si rabdarea, si relatia potrivita pentru a-l ajuta pe fiul meu sa duca la capat aceasta sarcina, neplacuta dar necesara.
Asadar, din experienta mea, nu exista un raspuns universal valabil pentru dilema din titlu. Poate ca voi aveti alte principii dupa care va educati copilul, alte resurse interioare decat cele pe care le aveam eu, alt tip de scoala, alt context, alti bunici s.a.m.d., asa ca, pentru voi, s-ar putea ca solutia potrivita sa fie diferita de a mea. Ceea ce a fost important pentru mine in toata aceasta experienta a fost sa realizez ca, uneori, cu toata iubirea si dorinta mea de a contribui la educatia fiului meu, sunt situatii in care un strain are mai mult succes si este mai eficient decat mine. Aceasta a fost lectia pe care am primit-o eu prin fiul meu, si pentru care ii sunt recunoscator. In rest, toate bune :)
Dragos Nicolaescu
Sunt de formatie profesor, dar in ultimii 15 ani am lucrat mai ales in domeniul vanzarilor IT. In ultimii 5 ani am ocupat diferite pozitii in top management. In momentul de fata sunt consultant si facilitator in domeniul de business, antreprenoriat si dezvoltare personala. Ma pregatesc acum si in domeniul psihoterapiei, deoarece in urma experientelor mele personale si profesionale am inteles ca marea majoritate a problemelor cu care ne confruntam in viata de zi cu zi sunt generate de nevoia noastra de vindecare si maturizare emotionala.
Ma bucur de o relatie frumoasa si echilibrata cu fiul meu de 7 ani, Rares, despre care scriu incepand cu luna septembrie, pe www.suntparinte.ro.
Vrei sa afli ce cred si alti parinti despre necesitatea meditatiilor? Te invitam sa citesti concluziile dezbaterii "Meditatiile- un moft sau o necesitate?"
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
7 obiceiuri zilnice care ii ajuta pe copii sa invete
Obiceiurile zilnice bune sunt cele care ii ajuta atat pe copii, cat si pe adulti sa aiba performante si sa se simta impliniti din toate punctele de vedere.
-
Anul Nou. Cinci obiceiuri noi de invatare pentru copilul tau
Inceputul anului nou poate fi o ocazie perfecta pentru a vorbi cu copilul tau despre felurile in care isi poate imbunatati rezultatele scolare. Iata cinci obiceiuri de invatare eficienta pe care le poate dezvolta in acest an.
-
De ce e importanta invatarea in vacanta de vara
Cinci motive pentru care este benefic sa introduci invatarea in programul de vacanta al copilului.
Comentează:6 comentarii
PS Sunt la liceu. N-am copii, dar vorbesc din experienta unuia.
Nu, sigur,nu aceasta este solutia. Ca parinti trebuie sa ne asumam tot ce tine de educatie copilului. Este nevoie de multa rabdare, timp si uitare de sine...
Mult succes la scoala, draga Rares!!!