characters characters

Bunici si nepoti – lucruri pe care le fac bunicii grozavi

Opt lucruri pe care le fac bunicii grozavi

Propus de: SuntParinte.ro   |   03 noiembrie 2016    |   5499 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani, 18 ani +.

bunici si nepoti
Parintii tai devin bunici atunci cand tu la randul tau, devii parinte. Ar putea parea ca acest eveniment va va lega si mai mult si va duce la o comunicare si mai apropiata intre voi. Insa de multe ori, aparitia nepotilor poate duce si la tensiuni intre bunici si parinti, din diverse motive.

Isi sprijina copii adulti, fara a fi cicalitori.

Desi atunci cand isi vad copiii impovarati de griji, au tendinta sa ofere sugestii sau sa critice cand observa ceva cu care nu sunt de acord, multi bunici stiu ca trebuie sa stea deoparte. Fiecare copil-adult ajunge in situatia de a-si forma propria familie in care exista anumite reguli si limite. Bunicii care respecta deciziile copiilor lor si ofera ajutor numai atunci cand li se cere sunt cei care reusesc sa aiba o relatie fericita atat cu nepotii, cat si cu propriii copii.

Manifesta empatie si nu isi transmit ingrijorarile si anxietatea copiilor.

Avand o experienta mai bogata in cresterea copiilor, bunicii pot avea si o multime de temeri sau experiente neplacute legate de copii. De aceea, poate aparea tendinta ca bunicii sa previna proaspetii parinti de o multime de pericole sau greseli pe care sunt pe cale sa le faca.

Fricile parintilor insa exista si sunt suficient de pronuntate, astfel ca nu au nevoie sa fie si mai inspaimantati si ingijorati. Bunicii grozavi sunt cei care sunt empatici, ofera sprijin si dau exemple personale numai atunci cand e nevoie si cand povestea in sine ofera o solutie la problema din prezent.

Stiu sa evite gelozia celorlalti bunici.

Bunicii fericiti stiu ca nu e nevoie sa intre in competitie cu ceilalti bunici ai nepotilor. Este recomandat sa nu apara critici fata de ceilalti bunici sau reprosuri pentru ca acestia sunt mai prezenti sau mai implicati in viata celor mici. Bunicii fericiti se implica in viata nepotilor pe cat de mult pot si isi doresc, fara a incerca sa dovedeasca nimanui ca sunt mai buni decat ceilalti.

Nu incearca sa ofere mai mult decat pot.

Este tentant ca, din entuziasm pentru nepoti, bunicii sa promita ca vor sta cu acestia mai mult timp sau sa isi asume mai multe responsabilitati decat pot. Bunicii grozavi sunt aceia care isi pastreaza propria viata separat de cea a copiilor si a nepotilor. Atunci cand bunicii renunta la tabieturile si programul personal pentru a se implica mai mult in viata nepotilor, in timp, este posibil sa apara frustrari si resentimente, dar si epuizare fizica.


Isi reactualizeaza abilitatile si cunostintele despre cresterea unui copil
.

Timpurile s-au schimbat, iar scutecele cu care bunicii au crescut, acum sunt inlocuite de unele ce nu mai trebuie spalate, apretate si calcate. Acelasi lucru se intampla si in privinta alimentatiei, a jucariilor si a multor alte lucruri. Bunicii grozavi se informeaza atunci cand stiu ca urmeaza sa aiba un nepot si cauta sa isi actualizeze informatiile si abilitatile in permanenta.

Isi cunosc rolul din punct de vedere financiar.

Atunci cand ingrijesti un copil, trebuie sa iei in considerare si cheltuielile financiare care exista. Indiferent daca copilul vine in casa ta sau tu esti cel care merge in casa in care locuieste, din cand in cand, in calitate de bunic, esti pus in situatia sa faci cheltuieli. Bunicii pot face lucrurile mai usoare daca decid cat pot sa ofere si ce cheltuieli pot sa acopere (desertul luat nepotului, un pachet de scutece pentru zilele in care aduc nepotul acasa etc.).

Respecta regulile impuse de parinti.

Toti stim ca bunicii isi rasfata nepotii. Acest lucru este posibil si fara a incalca regulile importante ale parintilor referitoare la cresterea copilului. De exemplu, cand parintele insista ca cel mic sa nu primeasca dulciuri sau alte tipuri de alimente, iar bunicul insista ca nu e o mare tragedie daca face acest lucru, primii pasi catre conflict au fost facuti. Bunicii care reusesc sa incalce regulile doar putin (de exemplu, il lasa pe copil inca 15 minute la desene animate), alegand sa le respecte pe cele esentiale, reusesc sa pastreze armonia in familie si sa fie apreciati pentru eforturile lor.

Comunica in ciuda distantei

Se intampla ca uneori bunicii sa locuiasca la distante mari de copiii lor si nepoti, insa acest lucru nu este considerat o tragedie. Bunicii pot invata sa foloseasca tehnologia pentru a ramane aproape de copii si nepoti, fie prin apeluri video, fie prin schimb de poze.

Nu in ultimul rand, bunicii care stiu ca nu au control asupra felului in care nepotii lor sunt crescuti. Ei accepta ca au copii ce isi contureaza singuri viata si chiar daca nu o fac asa cum ar trebui, vor sta deoparte, fara a interveni. Exceptie va fi doar atunci cand nepotul sau copilul lor pare a fi in pericol, desigur.

Rolul de bunic vine cu o multime de bucurii si responsabilitati, iar adaptarea la acesta se face treptat, cu rabdare si deschidere din partea tuturor.


*Sursa foto:https://www.flickr.com/photos/readjames/1895105446/

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe