Teatrul Portabil: Cursuri de actorie pentru copii si adolescenti
Asociatia Culturala Echipa Teatrul Portabil organizeaza cursuri de actorie pentru copii si adolescenti, pe diferite grupe de varsta.
Acest curs este conceput atat pentru acei copii care au reale aptitudini in domeniu si se doreste inceperea pregatirii lor de mici, cat si pentru acei copii care au nevoie de o alternativa la programa scolara, in regim de afterschool.
Programa de curs este variata, cuprinzand o gama larga de jocuri si exercitii, care au ca scop: dezvoltarea creativitatii si spontaneitatii copilului, antrenarea memoriei, stimularea inteligentei emotionale, imbunatatirea abilitatilor de comunicare si de integrare in colectiv, corijarea eventualelor dificultati in pronuntie sau defecte de dictie, intr-un cuvant, dezvoltarea personalitatii.
Cursul este organizat pe module de cate patru luni, finalizate cu un mini-spectacol, copii putand fi inscrisi pe o perioada nederminata, in functie de aptitudini si afinitati.
Cursul se poate tine o data sau de doua ori pe saptamana, in functie de nivelul de pregatire dorit. Ora de incepere si alte detalii vor fi stabilite ulterior, in functie de programul si preferintele dumneavoastra si ale copilului.
Costul cursului este de : 100 lei / luna (4 sedinte), sau 150 lei / luna (8 sedinte).
Cursurile vor avea loc la Ceainaria La Un Ceai, strada Luigi Cazzavillan, nr. 25.
Raluca Grumazescu este absolventa a Facultatii de Arte, sectia Actorie, Univ. Spiru Haret, clasa Margareta Pogonat, promotia 2011.
In 2013, a absolvit, in cadrul aceleiasi facultati, Masterul, in domeniul Teatru si Artele Spectacolului, clasa Adriana Popovici.
In perioada martie 2012 – octombrie 2013, a sustinut, in cadrul Scolii de Actorie si Dezvoltare Personala Inlight, cursuri de copii si adulti.
,,Am decis sa incerc sa sustin aceste cursuri pe cont propriu, pentru ca, dupa ce am plecat din Inlight, am ramas cu un gol in suflet, in ciuda faptului ca, pe partea de actorie, lucrurile au inceput sa mearga extrem de bine. Mi-a placut enorm sa lucrez cu copii, ador sa vorbesc cu ei, sa-i ascult, sa pasesc alaturi de ei in micul lor univers, atat de vast si, totodata, atat de fragil. Visul meu este sa realizez spectacole de teatru pentru copii, realizate de copii, pentru ca mi se pare ca acest lucru lipseste la noi.’’
Adauga tu primul comentariu: