De ce avem nevoie de parenting?

De vorba cu Diana Vasile si Domnica Petrovai despre ce inseamna parentingul si despre cum ne ajuta sa devenim parinti mai buni.

Despre ce anume inseamna parentingul in ziua de astazi, despre rolul lui pentru parintii anului 2016 si, implicit, despre efectele sale asupra copiilor nostri am aflat de la psihoterapeutul Diana Vasile si de la psihologul Domnica Petrovai care ne-au oferit propria viziune despre acest concept.

De ce avem nevoie de parenting? Pentru a le oferi copiilor premisele unei vieti fericite si implinite!

Ca parinti ne dorim sa ii vedem pe copiii nostri fericiti, curajosi, increzatori, cu o viata care sa le aduca bucurie si implinire. Ne dorim sa ii vedem responsabili, sa isi cunoasca limitele si sa le exprime ferm, sa stie ce le place si ce nu le place, sa stie sa spuna NU cand este nevoie. Ne dorim sa vedem ca atunc cand le este greu, dificil, isi stapanesc frustrarea pentru a obtine ceea ce au nevoie si isi doresc. Ne dorim copii care sa se simta intelesi, acceptati si iubiti neconditionat, care sa simta ca se pot deschide fata de noi fara tema, frica sau rusine, care sa stie ca pot conta pe noi. Oricand si orice li se intampla. Dar ce trebuie sa le oferim noi? Iata:

Alfie Kohn revine in primavara lui 2016 Bucuresti, pentru doua conferinte. Nu rata intalnirea cu el si ia-ti chiar acum un bilet, de aici!

Siguranta emotionala si iubirea neconditionata. Marea majoritate a parintilor pe care i-am intalnit sunt foarte bine intentionati. Isi doresc ce este bine pentru copilul lor si cu siguranta nu isi doresc sa faca rau copilului lor, insa multi nu sunt constienti de cum propriile proiectii, frici, experiente din trecut, nevoi neimplinite si insecuritati afecteaza relatia cu copilul. Cand tu, ca parinte, inca nu esti constient de trecutul tau, oricat de mult intelegi si cunosti, ramane o distanta emotionala intre tine si copil. Responsabilitatea ta ca parinte incepe cu munca si analiza personala a trecutului si a experientelor tale cu parintii, bunicii, fratii, surorile sau alti adulti importanti din viata ta, dar si cu momentele de reflectie pentru fiecare situatie cand esti reactiv fata de copil, tipi, critici, te infurii, lovesti – desi stii ca cel mic are nevoie de aprecierea, atentia, acceptarea si iubirea ta neconditionata. Este o munca a ta cu tine, pentru tine, pentru el si familia ta. Siguranta lui emotionala depinde de starea ta de bine, iar solutia pentru suferinta ta este compasiunea si iertarea fata de tine si cei care te-au ranit in trecut.  Altfel, durerea ta din trecut te va rani si in prezent si pe tine si pe cei pe care ii iubesti.

Responsabilitatea personala si limite in relatii. Invatarea responsabilitatii incepe cu propriile tale convingeri despre responsabilitate. Tu esti responsabil pentru tine, pentru ce gandesti, pentru cum te simti, cum reactionezi, ce alegeri faci, cum pui limite in relatia cu ceilalti, cat de multa grija ai fata de tine. Pentru a avea o identitate, copilul tau are nevoie sa invete sa fie responsabil, sa stie granitele lui si ale celorlalti, pentru ca asa invata cine este el – diferit de ceilalti – si invata sa respecte granitele celorlalti. Responsabilitatea este un proces de autocontrol, autodisciplina personala.

Studiile din neurostiinte ne spun ca un copil dobandeste autocontrolul pe deplin in jurul varstei de 24 de ani, dar pana in acel moment el are nevoie sa exerseze autocontrolul si responsabilitatea personala alaturi de parinte: sa isi asume ce face, fara sa dea vina pe ceilalti, fara sa faca pe placul celorlalti asumandu-si mai mult decat vrea de fapt; sa invete in timp alaturi de tine ce intentii are cand face ceva, cu onestitate si autenticitate; sa se reduca impulsivitatea; sa fie din ce in ce mai constient de ce vrea, ce are nevoie, cum exprima si cere acest lucru si care sunt nevoile celorlalti; sa devina autonom.

Prima conditie a capacitatii de a iubi este autonomia. Fara autonomie, copilul va ramane un adult care are nevoie de ceilalti sa ii satisfaca nevoile, dependent si neajutorat.

Sanatate emotionala prin simplificarea vietii. Mult prea multi copii sunt impovarati de mult prea multe jucarii, activitati, „petreceri”, mult prea „ocupati” cu un program foarte incarcat. Si, in consecinta, am intalnit foarte multi copii obositi, irascibili, nervosi, impulsivi, nemultumiti, nelinistiti, copii care au mult prea putin timp de joaca libera, nestructurata de adult, de timp petrecut in natura, de miscare zilnica (si nu doar la orele de sport), de timp pentru a-si construi jocuri si jucarii. Copiii au nevoie sa invete sa aiba grija de starea lor de bine. Cum se poate face asta? Oferindu-le spatiu sa faca lucruri care sa le faca placere.

Studiile ne arata ca programul supraincarcat a dus la un risc crescut de depresie si anxietate la copii. Cei mici si-au pierdut abilitatea de a se concentra, de a se bucura de ceva ce este in controlul lor, chiar si atunci cand se catara in copaci, joaca fotbal sau se plimba curiosi prin parc sau prin padure. Din pacate, asa ii invatam sa fie hipervigilenti, fara bucuria si placerea de a trai in prezent. Si aceasta impovarare a copiilor – data de teme multe, multe meditatii, multe activitati extrascolare – ii face pe copii sa tolereze cu greu plictiseala, tacerea, linistea, disconfortul. Si ii mai face, de fapt, sa nu fie atenti la ei, la ce simt si la nevoile lor. Simplificati viata copiilor vostri! Oferiti-le mai mult timp liber, mai multa joaca, mai multe momente de bucurie si relaxare. „Fara program, agenda si presiune.” Sa nu invete sa fuga de ei. Sa se cunoasca, sa se inteleaga.

Domnica Petrovai este psiholog clinician principal, psihoterapeut cognitiv-comportamental cu specializare in terapia familiei si cuplului, fondatorul companiei MIND EDUCATION HEALTH.

Ce este parentingul?

Parenting inseamna a creste, a-ti educa si a-ti ingriji copiii. E practic un rol pe care pare atat de natural, incat nu-ti vine sa te uiti la el sau sa vorbesti despre el. Numai ca lucrurile s-au schimbat un pic in zilele noastre: atat rolul copilului, cat si rolul parintelui sunt vazute diferit.

Cu mult timp in urma a creste un copil insemna, pur si simplu, a face totul pentru ca el sa devina supus statului si comunitatii (vezi, spre exemplu, in educatia spartana). Copilul trebuia sa aiba in principal calitati si rezistenta fizica, sa fie razboinic, sa reziste agresiunilor. Viata era vazuta ca o agresiune continua la care copilul trebuia sa invete sa faca fata.

Treptat, s-a ajuns la a considera copilul o unealta a viitorului, care sa dezvolte abilitati pe care parintii nu reusisera sa le dezvolte la e insisi. Cu alte cuvinte, copilul trebuia sa serveasca parintilor.

Abia mai de curand, odata cu dezvoltarea stiintelor – indeosebi a celor medicale si psihologice – s-a pus problema ca, totusi, copilul are o dezvoltare a lui, proprie, o personalitate proprie. Si inca si mai de curand a aparut parentingul!

Asa putem intelege si explica fie disponibilitatea excesiva a parintilor de a invata cum sa-si creasca copiii, fie, dimpotriva, reticenta, dublata de ideea ca “daca s-au descurcat altii, ma descurc si eu”.

Avem sau nu nevoie de parenting, asadar?

E adevarat ca sunt voci care cred ca nu avem nevoie de parenting, pe principiul ca „suntem bine, sanatosi, am trait, avem copii la randul nostru”. Si cu siguranta lucrurile nu sunt foarte complicate. Insa, daca vrei sa dezvolti ceva anume in copil, atunci da, merita sa te preocupe sa vezi ce anume si sa vezi cum anume. In plus, de cand studiile psihologice au observat si au scos in evidenta ca unele fenomene traite de parinti se repeta in viata copiilor – mai ales acele fenomene sau experiente pe care noi nu dorim ca ei sa le repete – da, din punctul acesta de vedere s-ar putea sa ne intereseze parentingul!

Parentingul fluid, o solutie

Foarte multi parinti nu-si doresc sa dezvolte in copiii lor aceleasi limite, aceleasi temeri, aceleasi nereusite pe care le-au avut ei, doar ca uneori nu stiu cum sa faca lucrul acesta. Pe de alta parte, exista si alti parinti care, desi si-au dorit si au facut eforturi sustinute in acest sens, nu au avut succes. Asta inseamna ca fiii sau fiicele lor au trecut prin exact acelasi tipuri de experiente prin care au trecut parintii lor sau bunicii lor, diferentele constand in cateva detalii, uneori putin semnificative. Si atunci cred ca se poate pune problema unui parenting mai constient, mai fluid, cum imi place mie sa-l denumesc, adica mai lejer si mai in cunostinta de cauza. Un parenting in care parintele sa stie mai multe despre ceea ce face, in care nu actioneaza automat, instinctiv. De altfel, ”instinctele” de parinti inseamna altceva decat par la prima vedere sau decat credem, asa cum si manifestarile copiilor uneori nu sunt instincte, ci sunt reactii, iar de multe ori cele doua se confunda intre ele.

Parintele poate ajunge la parenting fluid printr-o autocunoastere clara. Parintele are nevoie sa se cunoasca cat se poate de bine si de clar pe el insusi, pentru ca in momentul in care va avea copii nu va mai timpul necesar sa fie sau sa devina constient de ceea ce face, de gestul sau de scopul gesturilor lui, de intentia din spatele comportamentului lui. De aceea, evident ca este mult mai bine sa prelucrezi trairile emotionale, fluiditatea, naturaletea si unitatea intre emotie, gand, comportament, dorinte si intentii inainte de a fi intr-un context de viata, decat atunci cand trebuie sa ai o reactie rapida – asa cum se intampla de foarte multe ori atunci cand ai un copil si atentia e mult concentrata pe el.

In plus, e interesant de notat ca oamenilor li se pare natural sa se antreneze sa conduca o masina sau un instrument, sa creasca sau ingrijeasca plante sau animale, sau, mai ales, sa devina profesionisti intr-un domeniu, dar nu li se pare la fel de firesc sa se antreneze si sa invete cum sa creasca si ingrijeasca un om, un copil, care depinde de parintii sai. Dar acest aspect este explicabil prin faptul ca mecanismele relatiilor dintre oameni – deci si cele dintre parinti si copii – sunt mai clare sau mai confuze, mai adaptate sau mai nepotrivite in functie de modul in care oamenii se dezvolta in urma traversarii experientelor traumatizante.

Combinatia unica de experiente traite in viata personala genereaza mecanisme de relatie care contin, pe langa trairi si rezultate pozitive, si neajunsuri, incurcaturi, separari, complicatii, blocaje, pierderi.

Experientele dificile din trecutul parintilor isi pun amprenta asupra vietii de familie

Ajuta foarte mult ca viitorii parinti sa se cunoasca bine si sa-si permita curatarea zonelor mai putin cunoscute din ei insisi, a zonelor care contin acele neajunsuri, incurcaturi, blocaje de care aminteam mai devreme. Oricat de mult ne-ar placea noua sa credem in resursele noastre, ele de multe ori sunt blocate de aceste experiente dificile pe care adultii le-au traversat in viata lor, copii sau tineri fiind, ori chiar in viata lor matura. Aceste blocaje merita cunoscute si ”topite”, prelucrate, pentru a asigura trairi, ganduri, actiuni fluide. In momentul in care ei devin parinti pot trece mai natural si mai fluid prin toate experientele pe care le au cu copiii lor, fie ca sunt placute, tensionate sau generatoare de anxietate. Prin autocunoastere scad dramatic sansele ca aceste experiente sa genereze la randul lor noi incurcaturi, complicatii, blocaje.

Este important sa intelegem ca acceptarea experientelor traumatice ne vizeaza pe toti, pentru ca in fiecare viata de om exista momente de ”cumpana”, exista momente de neputinta, de durere, iar mecanismul de baza atunci cand aceste trairi sunt coplesitoare este negarea lor. Evident ca, daca persistam in negare, noi nu mai avem nicio problema, ci doar ceilalti. Si, evident, trebuie sa decidem doar ce sa facem cu ceilalti!

Cred si ca cei care resping parentingul nu inteleg bine ce este. Daca ar intelege despre ce e vorba, le-ar fi mai usor sa-l accepte, pentru ca este ceva ce ei fac oricum! Din momentul in care ai conceput un copil, ai devenit parinte si cu siguranta faci ceva in directia aceasta, deci deja practici parentingul. Ca ceea ce faci e bun sau rau, ca stimuleaza sau blocheaza capacitatile copilului, asta e partea a doua!

Parentingul actual este o strategie de a invata sa fii un parinte bun

Ceea ce ne intereseaza si ceea ce s-a promovat in timp este parentingul ca strategie de a invata sa fii un parinte bun. Deci s-a extins cumva sfera notiunii de parenting. Parentajul – asa cum se mai numeste el in limba romana – este pur si simplu activitatea de a-ti creste si educa copilul. Si in cazul in care nu il cresti si nu il educi, vorbim tot de parentaj, dar de unul negativ, nepotrivit, caci el nu este potrivit nevoilor copilului de crestere si dezvoltare. Faptul ca te preocupa aceasta activitate si vrei sa o faci din ce in ce mai bine, atat pentru tine, cat si pentru copilul tau, adauga un plus activitatii tale.

Deci tu practici oricum parentingul, dar s-ar putea sa nu reusesti sa il practici intotdeauna intr-o maniera potrivita copilului tau in primul rand, nu neaparat intr-o maniera sau la standarde potrivite stiintei. Caci parentingul, asa cum este el promovat astazi, este valoros prin centrarea pe nevoile si capacitatile copilului si pe dezvoltarea acestora in folosul lui. Si subliniez ceea ce am inteles din experienta mea personala si profesionala: e important sa punem accent pe parinte, pentru ca parintele este cel care creste si educa copilul. Atunci cand se uita la copil are nevoie de claritate si capacitate de a distinge intre el insusi si copil, si doar asa va putea sa vada si sa se conecteze la nevoile si capacitatile copilului. Daca eu nu ma centrez si pe mine, imi este foarte greu sa am claritate si sa generez comportamente, trairi, care sa ajute la stimularea acestor capacitati proprii ale copilului.

Sunt parinti care cred ca lucrurile merg de la sine in cresterea copilului. Intelegerea lui ”a merge de la sine” merita sa fie un pic ajustata. Si un copac creste de la sine, dar daca te ingrijesti de el s-ar putea sa creasca mai bine, mai drept si sa faca roade mai multe. Asa este si cu un copil: copilul creste pentru ca are el capacitati de a creste, dar ingrijirea lui poate sa fie mai mult sau mai putin adaptata caracteristicilor si nevoilor lui.

Eu imi doresc ca oamenii sa constientizeze ca, atunci cand fac o actiune, aceasta poate fi corecta, dar, daca nu esti in starea potrivita, atunci e mai putin probabil sa ai si rezultatele sau succesul pe care ti le propui.

O alta intelegere pe care noi, cei din aria psihotraumatologica o avem, este ca experientele traumatice pot sa deregleze coerenta, fluiditatea dintre dorinte, nevoi, comportamentele pe care le facem si sentimentele pe care le avem. Astfel, din iubirea pentru copil nu ies mereu si comportamente potrivite pentru el, desi parintele se poate stradui foarte tare sa faca lucrul acesta. Pentru mine asta inseamna contributia la un parenting mai bun sau mai adaptat parintelui si copilului: sa intelegi unde sunt discrepantele acestea. Si sa le reglezi. Pentru ca se intampla des ca, atunci cand tu iti propui lucruri bune pentru copilul tau si pentru tine, sa nu iti iasa. Sau confunzi nevoile tale cu nevoile copilului, confunzi strategiile potrivite pentru tine cu cele potrivite pentru copil si nu poti sa gasesti o armonie intre acestea, intre nevoile tale, nevoile lui, situatia ta si a lui, disponibilitatile tale si ale lui, contextul tau de viata si al lui. Nevoile adultului sunt foarte diferite de nevoile copilului. Si atunci poate ca unii parinti sau, mai ales, viitori parinti, au nevoie sa aiba mai multa claritate asupra acestor lucruri. Iata cum parentingul sau activitatile de tip parenting isi gasesc foarte mult utilitatea.

Conf univ Dr Diana Vasile, psihoterapeut autonom, psiholog clinician, cadru didactic universitar si presedinte al Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei.

Alfie Kohn, autorul bestseller-urilor Parenting neconditionat si Pedepsiti prin recompense, aparute la editura Multi Media Est Publishing, se va afla pe 21 mai pentru a treia oara la Bucuresti, unde va sustine o noua serie de conferinte. Evenimentul, care este organizat de TOTUL DESPRE MAME si care are ca parteneri principali MNAR si Asociatia pentru Comunicare Nonviolenta, prin presedintele sau, Monica Reu, trainer de comunicare non-violenta, va avea loc la sala Auditorium a Muzeului National de Arta al Romaniei, MNAR, in intervalul orar 10.00 – 17:30, si va cuprinde doua module: o conferinta dedicata parentingului neconditionat si o a doua conferinta in care se vor aduce adevarate argumente impotriva competitiei.

Daca iti doresti sa fii printre primii care se inscriu la conferintele lui Alfie Kohn si sa beneficiezi de categoria de pret early bird, poti sa iti iei bilet de aici.