characters characters

„Cele mai frumoase carti din Romania 2015”, expuse la targurile internationale de carte din Europa

22 octombrie 2015    |   407 vizualizări

Varsta: 11 - 15 ani, 15 - 18 ani, 18 ani +.

Cele mai frumoase carti la Targul Frankfurt

  • Cartile finaliste ale Concursului national de design de carte Cele mai frumoase carti din Romania au fost expuse la Targul International de Carte de la Frankfurt, cel mai mare targ de profil din Europa
  • Urmatoarele destinatii sunt Belgrad si Istanbul
  • Selectie aditionala de titluri care vor fi prezentate prima oara la Targul de carte de la Istanbul, unde Romania este tara invitata
  • Anuntarea premiilor Cele mai frumoase carti 2015 si vernisajul expozitiei vor avea loc pe 5 noiembrie, la Biblioteca Nationala a Romaniei, Bucuresti

In perioada 14 – 18 octombrie, cartile finaliste ale Concursului national de design de carte Cele mai frumoase carti din Romania au fost expuse la Targul International de Carte de la Frankfurt. Cu o traditie de peste 500 de ani, Frankfurt Buchmesse este cel mai important eveniment de profil din lume, fiind un punct esential de intalnire pentru reprezentantii industriei de carte si pentru profesionistii din domeniul tehnologiei si al industriilor creative derivate. Ca in fiecare an, standul Romaniei a fost organizat de Ministerul Culturii. Printre evenimentele standului s-au numarat si expozitia celor mai frumoase carti, precum si o prezentare a proiectului editorial In fata blocului, proiect finalist in cadrul concursului Cele mai frumoase carti, cu prezenta autorilor.

De la Frankfurt, cartile finaliste ale concursului vor pleca la Targul International de Carte de la Belgrad. Urmatoarea destinatie in aceasta toamna este Targul de carte de la Istanbul (7 – 10 noiembrie 2015), eveniment la care Romania are statutul de tara invitata de onoare. Asociatia pentru Performanta si Cultura, in parteneriat cu Ministerul Culturii, organizatorul pavilionului romanesc, va expune atat cartile finaliste Cele mai frumoase carti din Romania 2015, cat si selectia aditionala de carti inscrise in concurs. Vor urma expuneri la Targurile Internationale de Carte de la Leipzig, Paris, Londra, Bologna - in prima parte a anului 2016.

O noua selectie de carti frumoase

Pentru ca anul acesta au fost inscrise multe carti la Concursul national de design de carte Cele mai frumoase carti (233 de titluri), iar juriul a putut alege doar 26 de titlurii finaliste, organizatorii au decis sa realizeze o serie de selectii aditionale de carti foarte bine realizate, care sa participe la expozitii si actiuni in tara si in strainatate: selectia organizatorilor, selectia de carti de arta, selectia de carti ilustrate. Lista cartilor din selectia organizatorilor poate fi consultata aici: http://celemaifrumoasecarti.ro/selectia-organizatorilor-2015/. Vor publica in curand pe site si celelalte doua liste.

Gala de premiere „Cele mai frumoase carti din Romania”, editia a patra

Cartile finaliste vor putea fi vazute in cadrul expozitiei de la Bilbioteca Nationala a Romaniei. Vernisajul, impreuna cu gala de premiere a cartile castigatoare ale concursului de design de carte, va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 19.00, la Biblioteca Nationala din Bucuresti.

In acest an, juriul a acordat MARELE PREMIU si 7 premii speciale: Premiul pentru ilustratie, Premiul pentru carte pentru copii, Premiul pentru album, Premiul pentru carte in editie limitata, Premiul pentru tanar designer, Premiul pentru experiment tipografic, o Mentiune a juriului.Premiu pentru carte educativa nu s-a acordat. Premiul pentru tanar designer este acordat de ICR si Centrul National al Cartii si consta in sustinerea unei deplasari si participarea unui artist la programul unui targ international de carte in strainatate. Premiul pentru experiment tipografic este oferit de tipografia Alutus si consta in sustinerea unui exercitiu de productie.

Organizatorii, impreuna cu partnerii proiectului, vor organiza o serie de expozitii itinerante si la Cluj-Napoca, Iasi, Timişoara, Tirgu Mureş, Sibiu, Brasov, Constanta.

Despre „Cele mai frumoase carti din Romania”

Cele mai frumoase carti este un proiect cultural dedicat dimensiunii artistice a cartii vazuta ca obiect si isi propune sa restituie designului de carte rolul de reper in relatia cititorului cu cartea. In cadrul sau, Concursul national de design de carte este atat o platforma de dezbatere pentru publicul larg si de specialitate, cat si o oportunitate de recunoastere nationala si internationala pentru profesionistii din lumea editoriala, dar si pentru designerii si graficienii independenti. Cartile selectate de juriu vor reprezenta Romania in competitia internationala de design de carte „Best Book Design from All Over the World”,Leipzig 2016. Proiectul este organizat de Asociatia pentru Performanta si Cultura si este finantat de Administratia Fondului Cultural National

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu