Increderea parintilor in propriii copii
De ce este esentiala pentru relatia parinte-copil
Increderea parintilor in potentialul copiilor sta la baza relatiilor apropiate dintre parinti si copii. Cum iti arati increderea in copilul tau si de ce este important sa faci acest lucru?
Citeste si:
Incredere versus frica in parenting
Doua tipuri de incredere in sine si cum se formeaza in copilarie
Cum ii arati copilului ca ai incredere in potentialul lui
Reactionand cu calm in fata greselilor sau esecurilor copilului. Acestea nu ar trebui sa fie un indicator al lipsei de succes a copilului pe termen lung sau a defectelor sale innascute ori de nedepasit, ci sunt o parte normala a procesului de invatare.
Oferindu-i acces la oportunitati de crestere si provocari. Chiar daca acestea nu rezulta in succes sau performante extraordinare, copiii pot invata o multime de lucruri despre ei insisi, despre domeniul de activitate respectiv si despre cum sa faca fata stresului.
Oferindu-i libertate si responsabilitati. Intre libertate si responsabilitate exista o legatura intrinseca – nu putem fi cu adevarat liberi fara a ne asuma responsabilitatea pentru propriile alegeri si actiuni. De aceea, copiii si adolescentii au nevoie sa li se permita sa faca alegeri si, atunci cand este cazul, sa se confrunte cu consecintele neplacute ale acestora – in limita sigurantei lor, desigur.
Incurajand initiativa si autonomia lui. Inca din primii ani de viata, copiii vor sa isi dezvolte autonomia: incearca sa se hraneasca si sa se imbrace singuri, incearca sa ajute parintii si sa faca lucrurile pe care le fac “oamenii mari”. Cand parintii au incredere in potentialul copiilor lor, incurajeaza aceste initiative, nu corecteaza excesiv greselile acestora si nici nu intra in panica atunci cand progresul copilului nu este foarte rapid.
Incurajand efortul consecvent si autocontrolul. Deseori, copiii renunta usor cand lucrurile par dificile sau cand nu stiu cum sa abordeze o situatie noua. Cand avem incredere in potentialul copiilor nostri, ii putem motiva sa nu renunte si ii putem sprijini sa gaseasca solutii sau modalitati de a aborda o provocare astfel incat sa aiba succes.
De ce este importanta increderea parintilor in potentialul copiilor?
Copiii invata sa aiba incredere in ei insisi, in parte, si din atitudinea pe care parintii o au fata de ei. Atunci cand parintele ramane calm in situatiile dificile pentru copii, cand ii ofera libertatea de a incerca sa rezolve probleme singur sau sa isi dezvolte autonomia si cand accepta greselile copilului ca fiind un aspect natural al procesului de crestere, copilul invata sa aiba incredere in el insusi.
Vei incuraja o relatie emotionala apropiata cu copilul tau. Cand cei din jur au incredere in potentialul nostru, ne simtim mai confortabil in interactiunea cu ei, mai putin criticati sau judecati. Copiii, mai ales la varste mai mari, risca sa se indeparteze de parinti daca acestia din urma incearca sa ii controleze excesiv, au obiceiul de a prevedea un viitor sumbru pentru copii, cu scopul de a-i motiva sa fie responsabili sau ii cicalesc prea mult.
Cand le aratam copiilor ca avem incredere in potentialul lor, nu le limitam accesul la situatiile care le pot incuraja cresterea. Cand parintii nu au incredere in potentialul copiilor lor, ii pot descuraja, involuntar sau constient, cand vor sa incerce lucruri noi sau lucruri dificile.
Ce este bine sa tii minte:
- Reflecta asupra nivelului increderii tale in tine insuti/insati. Ca parinti, deseori ne proiectam propriile temeri asupra celor mici, iar lipsa noastra de incredere in ei semnaleaza o lipsa de incredere in propriul nostru potential sau un sentiment de dezamagire fata de propriile noastre performante.
- Evita sa creezi, involuntar, o presiune prea mare asupra copilului tau repetandu-i ca ai incredere ca va realiza lucruri marete. Incurajarile excessive nu transmit mereu increderea ta, ci mai degraba o atitudine optimista nerealista sau presiunea de a obtine performante mult mai mari decat cele actuale ale copilului.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cand copilul spune frecvent "Nu pot!"
Copilul care spune deseori ”Nu pot!”, ascunde probleme diverse ce pot sa aiba legatura cu dezvoltarea sa de natura emotionala, increderea in sine sau cu modul in care percepe situatia cu care se confrunta.
-
Descurajarea la copii - cum o poti reduce
Copiii nu au nevoie de multe pentru a se descuraja: o simpla privire dezaprobatoare din partea parintilor, un deget ridicat sau un cuvant ironic sunt suficiente pentru a-i face pe cei mici sa isi piarda speranta in propriile puteri.
-
6 moduri de a-i ajuta pe copii sa evite problemele legate de imaginea corporala
Studiile sustin ca inca de la varsta de 3-5 ani, copiii incep sa dezvolte ingrijorari cu privire la aspectul fizic si la greutatea corpului si implicit sentimente de nefericire
Adauga tu primul comentariu: