characters characters

Educarea copilului ... cu voce tare

Propus de: Mihaela Zaharia   |   25 iunie 2013    |   2013 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.

A gandi cu voce tare e o metoda eficienta de a ne educa copiii, dar prea putin aplicata ca atare. Nu inseamna a le da explicatii sau a le tine morala, ci inseamna efectiv a spune cu voce tare ceea ce faci sau ceea ce gandesti. Copiii vor invata astfel cum sa faca rationamente si sa ia decizii, vor afla lucruri utile si in acelasi timp, se vor simti apropiati de tine – au acces la ceea ce gandesti.

Iata o serie de situatii in care ar fi util sa spui copilului tau ce gandesti.

Daca nu stii cu ce sa te imbraci si stai in fata oglinzii langa o multime  de haine intinse pe pat si fetita ta se uita la tine, ce-ar fi sa spui tare ce gandesti? „Asta nu ca nu se asorteaza cu pantalonii, asta e prea larga, asta ma strange, uff, i-a sarit un nasture si n-am vazut, asta am luat-o si data trecuta, hmm, e cam subtire, s-ar putea sa imi fie frig etc.

Chiar si cand faci ceva de mancare – vorbitul cu voce tare ii ajuta si pe ceilalti. Nu ii strica niciodata copilului tau sa auda ce pui in bors sau cate minute trebuie sa stea friptura de curcan in cuptor sau ce fel de ulei pui in salata si ce ulei pui la prajit.

Daca ai prea multe pe cap si nu stii de ce sa te apuci, verbalizeaza-ti lista cu voce tare: „Am de lucrat la proiectul X, am de terminat articolul Y, am de sunat persoanele A,B,C, etc.”

Daca iti planifici ziua, dezvaluie-i si copilului orele la care ai de facut diverse activitati, cum ajungi dintr-un loc in altul astfel incat sa fii punctuala sau cum le legi intre ele ca sa salvezi timpul.

Daca iesi cu copilul la cumparaturi spune cu voce tare ce citesti pe etichetele produselor: din ce sunt facute, ce termen de garantie au, pret, gramaj, firma, unde sunt produse si cum decizi in functie de acesti factori pe care il alegi.

Si chiar cand nu esti hotarata si concluzia devine: „Nu stiu, nu sunt sigura, mai vedem, ma mai gandesc” e util sa-ti verbalizezi indoielile. Astfel va invata si copilul tau ce sa faca cu indoielile lui si mai ales ca e ok sa nu hotarasti totul pe moment, ci poti sa iti iei un timp mai lung de evaluare.

Dar si in cazul unei urgente ii e util sa „auda” cum abordezi problema, sa simta ca nu te pierzi si ca se poate baza pe tine.

Daca ai un hobby care te pasioneaza, poti sa impartasesti cu el ceea ce faci, fie ca e croitorie, fotografie, pictura, muzica sau sport. Copilul tau prinde tot. Insa, ca multe alte lucruri si acesta are doua taisuri - asa ca atunci cand iti vin prietenele in vizita si copilul e prin preajma, aveti grija ce vorbiti.

Tu ce crezi ca mai poti rosti cu voce tare astfel incat copilul sa aiba ce invata de la tine?

Mihaela Zaharia
Sunt psiholog de 13 ani, trainer de 9 ani si mamica de 8 ani pentru fetita mea, eleva in clasa a II-a si de 6 ani pentru baietelul meu, elev in noua clasa pregatitoare.
Lucrez in principal cu parinti in cadrul firmei de training si coaching, Mind Master si imi place sa scriu pentru SuntParinte.ro.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe