Doua tipuri de anxietate ale parintilor
Majoritatea parintilor traiesc un nivel de anxietate cel putin in primul an de viata al copilului, iar acest lucru este normal. In timp insa, temerile parintilor se pot generaliza, influentand felul in care interactioneaza cu copilul si felul in care acesta devine sau nu independent.
Citeste si:
Parenting-ul bazat pe frica versus parenting-ul bazat pe incredere
Cum pot parintii sa depaseasca anxietatea
Teama fata de independenta copiilor
Convingerea la baza acestei temeri este „Este prea mic sa...!”/ „Lumea este prea periculoasa pentru copilul meu.”
Teama fata de independenta copilului poate parea paradoxala la prima vedere. Ce parinte nu isi doreste sa isi vada copilul capabil sa se descurce singur si sa aiba grija de el insusi? Insa aceasta teama apare deseori in randul parintilor care tind sa isi vada copiii neajutorati, in pericol constant sau inca prea mici pentru a-si dezvolta autonomia si independenta. Parintii anxiosi, care au ei insisi multe temeri nerezolvate, tind sa isi protejeze copiii excesiv si sa priveasca incercarile acestora de a fi autonomi ca pe amenintari.
Insa aceasta teama apare si la parintii care au nevoie ca propriul copil sa depinda inca de ei in mare masura. Bucuria de a ingriji, de a se simti necesar, util si important se reduce pe masura ce copilul creste si devine autonom si independent. Parintii care nu sunt pregatiti sa renunte la satisfactia emotionala pe care le-o da dependenta copilului de ei pot privi cu teama tentativele copilului de a deveni independent.
Urmarile acestui tip de anxietate al parintilor sunt usor de inteles: copiii devin la randul lor tematori, convinsi ca au nevoie de ajutor tot timpul sau ca au nevoie de protectie constanta. Neajutorarea invatata si lipsa increderii in sine vor contribui la simptome de anxietate si depresie in adolescenta si la maturitate.
Teama de dependenta
La polul opus se afla parintii care se tem ca nu au copii suficient de independenti. Convingerea lor este ca „Trebuie sa nu cresc un copil slab.”/ „Copilul meu nu trebuie sa ramana in urma.”
Acestia se vor ingrijora excesiv cand copilul pare ca nu se dezvolta la fel de repede ca alti copii sau ca intampina dificultati in anumite privinte. Pot sa il impinga pe copil sa devina mai independent inainte ca acesta sa fie pregatit sau sa il critice cand observa ezitari sau temeri ale copilului.
Urmarile acestui tip de anxietate a parintilor: copiii cresc intr-o relatie de iubire conditionata, invatand ca vor fi acceptati si apreciati doar daca obtin rezultatele dorite de parinti. A cere ajutor sau a avea autocompasiune vor fi considerate semne de slabiciune, copiii crescand cu un nivel ridicat de autocritica. Depresia si anxietatea sunt, si in acest caz, la cativa pasi distanta doar.
De ce apar urmari nefericite in ambele situatii? Deoarece copiii interiorizeaza atitudinile parintilor, iar atitudinea principala in ambele cazuri este teama: teama de a fi independent sau teama de a nu fi suficient de bun.
Alternativa optima este intotdeauna increderea. Asteptarile parintilor creeaza deseori realitatea copilului, asa cum arata studiile despre efectul Pygmalion. Cand esti convins ca ai un copil suficient de capabil sa se dezvolte armonios, vei transmite si lui aceasta convingere. Esecurile, greselile si obstacolele fac parte din dezvoltarea armonioasa a copilului tau, chiar daca te sperie sau te ingrijoreaza.
Deseori, temerile parintilor legate de copiii lor se nasc de fapt din temerile legate de capacitatea de a fi un bun parinte. Asadar, daca recunosti una dintre aceste doua tipuri de anxietate, ia-ti o perioada pentru a reflecta la tine insuti/insati: cat de confortabil te simti in legatura cu propria ta independenta? Cat de mult iti accepti propriile greseli si esecuri ca parinte? Cata incredere ai in tine ca parinte? Daca raspunsurile nu sunt suficient de satisfacatoare, nu e cazul sa te panichezi: majoritatea dintre noi avem asemenea raspunsuri. Iar azi avem acces la o multime de resurse care sa ne ajute sa ne dezvoltam personal si sa depasim probleme emotionale diverse.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Hiper independenta - ce inseamna si cum apare inca din copilarieHiper independenta inseamna determinarea deseori exagerata a unei persoane de a fi independent intru totul, chiar si atunci cand ar fi cazul sa accepte ajutorul sau sprijinul celor din jur.
-
Cand parintii corecteaza excesiv greselile copiilorNu e deloc usor sa iti privesti copilul facand greseli. Ne dorim ce e mai bun pentru ei si am vrea cumva sa ii ferim de orice este gresit sau chiar "imperfect".
-
De ce copiii care primesc totul risca sa esueze la maturitateAtunci cand oferim totul copiilor, oferim cu siguranta o multime de avantaje, insa nu garantam succesul pe termen lung, chiar daca aceasta este intentia.
Adauga tu primul comentariu: