Cum rupem cercul abuzului in familie
Studiile si experienta fiecaruia dintre noi arata ca abuzul fizic in copilarie este transmis de la o generatie la alta. Principalul motiv pentru care se intampla acest lucru este faptul ca multi adulti nu constientizeaza sau nu identifica situatiile prin care au trecut in copilarie drept abuz sau neglijare. Chiar si cand este vorba de violenta fizica, multi adulti considera ca aceasta nu a fost atat de grava, ca nu i-a afectat pe termen lung si ca nu este un subiect care merita atentia lor. Este important sa discutam si sa acceptam ca violenta asupra copiilor este extrem de daunatoare.
Citeste si:
Cum iti influenteaza propria copilarie rolul de parinte
Trei efecte la maturitate ale unei copilarii toxice
Cum justifica adultii abuzul fizic din propria copilarie?
Un subiect extrem de dificil de abordat in mod constructiv, abuzul fizic suferit in copilarie de multi adulti care au devenit parinti este deseori justificat prin cateva idei care au rolul de a incheia rapid discutia. Ideea principala este in general: „Nu s-a intamplat nimic ireparabil/extrem de grav.”, asadar nimeni nu trebuie condamnat sau invinovatit. Insa scopul discutiilor in jurul abuzului fizic in copilarie nu este acela de a ne condamna propriii parinti, ci de a incerca sa nu repetam comportamentele mai putin pozitive ale acestora.
„Si ai mei m-au batut si nu am patit nimic.”
Una dintre cele mai frecvente replici intalnite in legatura cu acest subiect, indica doar o perspectiva din care putem privi problema. Poate ca adultii care au fost victime in copilarie sunt acum functionali, dar nu stim care sunt oportunitatile pe care le-au pierdut din cauza abuzului. Poate efectele negative ale violentei fizice nu sunt vizibile in mod evident, dar cum putem sti care ar fi fost efectele pozitive ale unei educatii nonviolente? In plus, efectele traumelor din copilarie nu sunt intotdeauna constientizate de persoana abuzata, dar usor observabile de cei din jur: dificultatile de comunicare, rigiditatea gandirii, detasarea emotionala, lipsa de incredere in cei din jur, anxietatea pot fi urmari mai subtile ale abuzului fizic in copilarie.
„Au avut intentii bune, au vrut sa ma educe.”
Intentiile bune nu garanteaza si un rezultat bun. Majoritatea adultilor care folosesc violenta fizica sau verbala au intentii bune: de a opri un comportament dificil, de a disciplina copilul sau de a preveni probleme mai grave de comportament. Exista o multime de alte solutii care garanteaza aceste rezultate.
„Si eu eram nazdravan/rau/dificil cand eram mic.”
Acest tip de raspuns indica faptul ca adultul a interiorizat mesajele directe sau indirecte ale propriilor parinti referitoare la comportamentele sale. Multi copii care sunt disciplinati cu ajutorul violentei fizice sau verbale ajung sa fie convinsi ca este ceva in neregula cu ei si merita sa fie tratati astfel. Doar pentru ca un copil are un comportament care se dovedeste dificil pentru parinte, nu inseamna ca solutia este violenta fizica.
„Doar asa ma linisteam, nu aveau ce sa imi faca.”
Violenta fizica sau verbala asupra copiilor este prezentata deseori ca ultima solutie la comportamentele lor dificile. Insa cand observam ca nu ne mai intelegem cu un adult, nu apelam la violenta, ci incercam sa luam o pauza sau gasim un compromis.
„Asa au fost crescuti si parintii mei, asa m-au crescut si pe mine.”
Aceasta este intr-adevar, realitatea si acesta este scopul organizatiilor care lupta impotriva violentei asupra copiilor: de a impiedica transmiterea din generatie in generatie a violentei.
Neglijarea emotionala este o forma subtila de abuz, mai greu de recunoscut si usor de justificat. Neglijarea emotionala apare atunci cand nevoile copilului nu sunt intelese, acceptate si implinite de catre parinti. Copiii neglijati emotional se pot simti exclusi sau respinsi de catre parinti in mod constant, pot avea dificultati in a fi ei insisi in familie, se simt neiubiti sau neacceptati si in general, inconfortabil in relatia cu parintii. De cele mai multe ori, copiii neglijati emotional nu vor intelege ca parintii nu sunt disponibili pentru ei, ci vor ajunge la concluzia ca este ceva in neregula cu ei insisi (sunt copii „rai” sau au facut ceva gresit) sau isi vor forma o imagine deformata asupra relatiilor dintre oameni („Nimeni nu te poate cunoaste cu adevarat.”, „E mai bine sa nu ai incredere in nimeni etc.”.)
Daca si tu ai trecut prin experienta abuzului fizic (sau verbal) in copilarie si iti este greu sa te gandesti sau sa vorbesti despre acest subiect, aminteste-ti ca:
A recunoaste ca abuzul fizic este gresit nu inseamna ca ne condamnam parintii, ca suntem nerecunoscatori fata de ei sau ca acestia nu au luat si decizii benefice pentru noi. Abuzul fizic sau emotional se transmite din generatie in generatie. Parintii care si-au abuzat copiii au fost la randul lor victime in copilarie sau nu au avut la dispozitie alte surse de informatie sau timp pentru a cauta solutii mai bune.
A recunoaste ca am fost victime ale abuzului fizic, verbal sau emotional nu inseamna ca propriii parinti nu ne-au iubit. Inseamna doar ca alegerile facute in rolul de parinti nu au fost cele mai bune posibile.
Tindem sa repetam ce am vazut sau ce ni s-a intamplat. Oricat de mult ne-am dori sa nu facem acest lucru, in momentele de frustrare sau oboseala, cei mai multi dintre noi vor spune copiilor nostri cuvinte pe care le-au auzit de la propriii parinti, vom folosi acelasi ton sau vom avea aceeasi atitudine ca ei. Oricat de rar se intampla acest lucru, daca efectul asupra copilului este unul negativ, merita sa incercam sa gasim alternative mai bune.
Toti copiii (si adultii) merita sa se simta in siguranta. Acesta este cel mai important argument impotriva violentei copiilor. Pedepsele fizice nu aduc doar durere fizica, ci si durere emotionala, teama, sentiment de neajutorare, furie si rusine in cea mai importanta relatie pe care o au copiii: cea cu propriii parinti.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Abuzul psihologic. Cum il recunosti si cum poate fi depasitAbuzul psihologic poate sa apara in orice fel de relatie: de cuplu, parinte-copil, de munca sau de prietenie. Este important sa recunoastem semnele abuzului psihologic pentru a avea relatii sanatoase cu cei din jur.
-
Violenta domestica: efecte psihologice asupra victimelorVictimele violentei domestice sufera nu doar consecinte fizice pe termen lung, ci si psihologice, care le face dificila eliberarea din situatia de abuz si recuperarea emotionala.
-
Violenta verbala la copii. Cand copilul iti vorbeste uratUna dintre cele mai dureroase si dificile situatii cu care se pot confrunta parinti este violenta verbala a copiilor. Cand copiii isi insulta, ameninta sau ridiculizeaza parintii, acestia din urma pot ajunge sa se simta coplesiti, furiosi sau chiar vinovati.
Adauga tu primul comentariu: