Control psihologic versus control comportamental
Mai ales in primii ani de viata ai copilului, parintii pot fi tentati sa controleze, sa corecteze si sa orienteze toate comportamentele copilului: „Nu arunca jucariile pe jos!”, dar si emotiile si gandurile acestuia: „Nu fi trist!”, „Nu fi nervos!” sau „Nu asa trebuie sa te joci cu aceasta jucarie.”. In timp ce unele actiuni ale copiilor trebuie oprite, pentru binele lor, iar controlul parintilor este binevenit si justificat, in alte cazuri, aceste interventii sunt excesive si cauzeaza mai mult rau decat bine.
Citeste si:
Parintii care isi controleaza excesiv copiii
De ce sa nu intervii in activitatile copilului
Controlul psihologic si controlul comportamental in relatia parinte-copil
Controlul in relatia parinte-copil se manifesta in doua directii: controlul comportamental si cel psihologic. Primul se refera la tentativa parintilor de a stabili reguli clare si de a monitoriza activitatile copilului, in timp ce al doilea tip de control vizeaza limitele asupra gandurilor si emotiilor copilului.
Controlul comportamental al parintilor are legatura in general cu dezvoltarea fizica a copiilor. In primii ani de viata, parintii trebuie sa opreasca acele comportamente ale copiilor care ii pun in pericol pe ei insisi sau pe cei din jur.
In timp, comportamentele de risc care apar la varsta adolescentei, ii determina pe majoritatea parintilor sa stabileasca limite si reguli clare privind anumite tipuri de comportamente: cu cine iese in oras, cat sta in oras, pe cine sa isi aleaga ca prieten etc.
Limitele si regulile in cresterea copiilor sunt benefice la orice varsta, atat timp cat ii lasa copilului libertatea de a alege si de a-si asuma responsabilitatea pentru alegerile sale. Controlul comportamental al parintilor devine excesiv cand incearca sa coordoneze fiecare moment al zilei copilului – de exemplu, parintele stabileste ordinea temelor pe care le face copilul sau cu ce jucarii sa se joace.
Studiile arata ca in timp ce controlul psihologic al parintilor asupra copiilor tinde sa fie asociat cu mai multe probleme de internalizare (precum depresia sau anxietatea), controlul asupra comportamentului copiilor este asociat cu probleme de externalizare (probleme de comportament, precum agresivitatea fata de cei din jur, refuzul de a cooperat etc.)
Controlul psihologic are mai multa legatura cu consecintele negative ale dezvoltarii copilului pentru ca se refera la incercarea de a controla emotiile si gandurile acestuia. Cele mai frecvente strategii folosite de parinti aici sunt:
- inducerea vinovatiei – de exemplu, „Nu apreciezi toate sacrificiile pe care le facem pentru tine daca nu esti pasionat de domeniul nostru de activitate.”
- inducerea rusinii copilului – „Nu esti un copil bun daca te enervezi.”
- retragerea afectiunii - a-l face pe copil sa simta ca nu este iubit daca nu isi impartaseste cu parintele gandurile si emotiile sau daca nu adopta principiile si valorile morale ale parintelui.
Controlul psihologic este daunator in orice situatie, deoarece ii limiteaza copilului libertatea de exprimare, de explorare si de dezvoltare a independentei. Copiii au nevoie sa isi exploreze unicitatea si individualitatea in siguranta in familie, astfel incat sa poata prelua controlul asupra propriei lor vieti cand ajung la maturitate. In caz contrar, copiii controlati psihologic de catre parinti nu vor reusi sa devina adulti capabili sa faca alegeri, sa isi stabileasca scopuri sau sa isi urmeze pasiunile.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Hiper independenta - ce inseamna si cum apare inca din copilarieHiper independenta inseamna determinarea deseori exagerata a unei persoane de a fi independent intru totul, chiar si atunci cand ar fi cazul sa accepte ajutorul sau sprijinul celor din jur.
-
Cand parintii corecteaza excesiv greselile copiilorNu e deloc usor sa iti privesti copilul facand greseli. Ne dorim ce e mai bun pentru ei si am vrea cumva sa ii ferim de orice este gresit sau chiar "imperfect".
-
Cauzele pentru care copiii adulti nu reusesc sa devina independenti”Nu stiu care este scopul meu in viata.” sau ”Nu am realizat nimic pana acum.” sunt cuvinte frecvent spuse de copiii adulti care nu au reusit sa devina independenti si sa se descurce in lumea adultilor.
Adauga tu primul comentariu: