Arta dublului standard sau ce uitam cand le vorbim copiilor
Ne dorim cu totii sa fim respectati de partenerii nostri de interactiune. E firesc.
Nevoia de a fi acceptati si respectati, validati ca fiinte umane este una profunda si transcede cultura, nivelul educational, reusita profesionala. Pur si simplu vrem respectul celuilalt ca o recunoastere a individualitatii noastre, cu limite si libertati implicite. Ne deranjeaza cand cineva ne impinge sa intram mai repede in metrou sau cand un functionar apatic ne raspunde sec, fara sa ne priveasca. Ne irita comentariul rautacios al unui coleg si ne ranesc vorbele repezite sau incarcate de repros ale partenerilor de viata. Ne submineaza increderea in sine observatiile taioase ale sefului.
Toate acestea sunt ocazii in care ne simtim nerespectati, umiliti, mici. Si atunci de ce repetam aceleasi lucruri cu copiii nostri? De ce perpetuam acest ciclu toxic al comunicarii?
Meseria mea presupune sa intru in contact cu foarte multi oameni, din medii diferite. In plus, merg mult prin Bucuresti si privesc si ascult.
O mama isi cearta copilul care tocmai a cazut de pe bicicleta si s-a murdarit: „Ti-am spus de o mie de ori sa casti ochii, dar tu esti un aiurit si nu ma asculti niciodata. Uite cat o sa spal acum dupa tine!”. O profesoara ii spune adolescentului ce nu si-a pregatit lectia: „De citit n-ai citit, da' sa fii un ratat, sa bati cluburile si sa te tii de prostii stii!”. Un tata ii raspunde absent fiului, fara sa-l priveasca si fara sa-l asculte: „Nu stiu, du-te si intreab-o pe maica-ta, mai lasa-ma cu sacaielile astea!”. O doamna de varsta incerta, probabil bona, zgaltaind un copil care nu vrea sa plece de la locul de joaca. Un domn grabit, tragand dupa el un copil si bombanind "Da' misca-te odata, mai, copilule. Nici atata nu poti!".
Vi se pare cunoscut? Va asigur, toate sunt exemple din realitatea imediata. Sunt lucruri pe care multi dintre noi le fac. Nu cu rea intentie, dar fara responsabilitate si fara asumare. Dublul standard sau dublul criteriu exact asta este: o regula sau un principiu care este aplicat diferit, de obicei mai mult unui grup de persoane decat altuia. Daca tu ca adult ai drept standard sa fii tratat cu respect, de ce nu ai aplica atunci si tu acelasi criteriu in interactiunea cu ceilalti? Daca tie ca adult nu-ti place sa te repeada sau sa te impinga cineva, de ce ar fi asta placut pentru un copil?
E liniste aici, pentru ca citesti un articol. In realitate insa e foarte mult zgomot: cuvinte rastite, taioase, suierate, tipete si urlete. Grimase, multe grimase.
Nu am asteptarea ca parintii sau cei care lucreaza cu copiii sa fie niste sfinti. Nici nu suspectez un nivel crescut al sadismului la nivelul populatiei Romaniei. Si parintii au necazuri, sunt obositi, frustrati, grabiti, cu rabdarea la limita si nivelul autocontrolului aproape de epuizare. Stiu acest lucru si incerc in sedintele de consiliere sa ii ajut pe cei in aceasta situatie sa se re-echilibreze, sa invete „sa respire din nou”.
Am insa asteptarea autoreflectiei.
Nu din lipsa de informatiei ajungem sa functionam dupa acest dublu criteriu (sau dupa oricare altul). Si nu din rautate sau din lipsa de iubire.
Ceea ce lipseste adesea este momentul acela de reflectie interioara, de privire intoarsa inspre sine. Momentul acela in care ne gandim la ce s-a intamplat peste zi, la ce am facut, la cum am fost in interactiunea cu ceilalti - un fel de a fi cu noi insine ca o conditie fundamentala pentru a fi in raport cu celalalt. In urma unui astfel de moment, te poti ridica si ii poti spune copilului tau sau celui de langa tine: Iarta-ma, am gresit. Vulnerabilitatea ta alaturi de vulnerabilitatea celuilalt, umanitatea ta, cu greseli cu tot, alaturi de a celuilalt. Si abia atunci exista un unic criteriu.
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/mateusd/13933098738/
Cami Dumitru, psihoterapeut - daca ar avea o superputere, ar schimba disponibilitatea oamenilor de a zambi si de a se asculta unii pe ceilalti. Deocamdata, incearca acest lucru impreuna cu colegii psihiatri si psihoterapeuti de la clinica The Mind - o clinica specializata in oameni www.themind.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Critica excesiva a copilului si comportamentele de autosabotajCritica excesiva din partea parintilor poate avea multiple efecte negative asupra dezvoltarii bunastarii emotionale a copiilor.
-
Diferenta dintre a vorbi cu adolescentul si a-i tine prediciAi avut vreodata impresia ca adolescentul tau abia asteapta sa termini ce ai de spus ca sa poata pleca de langa tine? Sau ca vorbesti de unul singur?
Adauga tu primul comentariu: