Jocurile senzoriale
Jocurile sunt experiente esentiale in dezvoltarea copilului. Cu cat copilul tau se joaca mai mult si intr-un mod creativ si educativ, cu atat acesta creste mai armonios si mai pregatit sa faca fata provocarilor vietii. Jocul presupune flexibilitate si adaptabilitate din partea copilului, capacitati esentiale care mai tarziu pot face diferenta intre un adult mediu si unul care face cu succes fata provocarilor vietii.
Cand te joci cu copilul tau, acesta simte ca apartine familiei, ca este important si iubit. Este important sa faci acest lucru intr-o maniera calda, suportiva si libera, insa fara a face lucruri in locul sau. Cand se joaca astfel, copilul invata ca poate sa exploreze lumea simtindu-se in siguranta, avand aprobarea parintilor.
Exemple de jocuri senzoriale
Jocurile senzoriale sunt foarte importante pentru dezvoltarea armonioasa a simtului eului si il ajuta pe copil sa intre in contact cu lumea inconjuratoare. Are ocazia de a explora si cunoaste realitatea folosindu-se de toate simturile: tactil, vizual, auditiv, chinestezic, gustativ si olfactiv. Iti propunem doua jocuri senzoriale pentru tine si copilul tau.
Colaj ingenios
Pentru acest joc este de recomandat sa folosesti un celofan sau o musama mai veche pe care sa o intinzi in camera copilului. Asa va puteti juca si explora diverse materiale fara stresul ca veti murdari covorul.De ce ai nevoie?
- faina, malai, cereale, boabe de fasole, linte, zahar
- paste mici
- nisip, scoici,
- vata, plastilina, bureti de vase taiati in bucatele mici
- bucati de materiale textile, fire de lana etc.
Cum se realizeaza colajul ingenios?
1. Toate aceste materiale le puteti pune in boluri sau castronele de plastic.
2. Inainte de a va apuca de colaj veti explora cu mainile materialele pregatite.
3. Daca vrei, il poti lega pe copil la ochi pentru a ii canaliza toata energia spre simtul tactil, lucru care il poate amuza si mai mult. Copilul trebuie sa incerce sa ghiceasca ce se afla in boluri si mai ales trebuie incurajat sa povesteasca cum se simte respectivul material: fin, moale, tare, aspru, placut sau neplacut, usor sau greu, etc.
4. Apoi cu materialele aduse puteti face un colaj impreuna (fiecare pe foaia lui insa) pornind de la diverse teme: o casa, o barcuta,un peisaj (la mare, la munte, in padure, etc), un animal sau ce propune copilul.
5. Asadar mai aveti nevoie de lipici, pensule si chiar putina tempera cu care copilul poate colora vata pe post de norisori, boabele de fasole ca pietricele, pastele pe post de gardulet, etc.
Masajul tematic
Acest joc senzorial este foarte amuzant si placut pentru copil. Pot fi folosite teme diverse: o calatorie in jungla in care va intalniti cu tot felul de animale, o calatorie subacvatica, schimbarile vremii, realizarea unei prajituri, etc.Spatele copilului va deveni locul unde se petrec toate aceste “calatorii”. De exemplu, pe spatele lui pot trece elefanti, serpi, broscute, iepurasi, antilope si tigrii fiorosi. Sau poate simti apa si valurile cum il ating, pestisori si stelute de mare. La fel, poate sa picure, apoi sa ploua torential, cu fulgere si tunete, pentru ca la final sa apara soarele si curcubeul.
Dupa aceea, ii puteti propune copilului sa va faca el masaj folosind una dintre teme sau chiar sa inventeze o calatorie noua daca doreste.
In acest mod, copilul invata sa isi dozeze energia si felul in care atinge, poate diferentia tipurile de atingeri, intelege cand apasa prea tare si ii poate provoca durere celuilalt, isi dezvolta imaginatia etc.
Spune-ne parerea ta! Cunosti si alte jocuri senzoriale pentru copii?
Comentează: