Carte pentru mama- cadou pentru 8 Martie
In fiecare an, de 8 martie, impreuna cu copiii de la Cercul de scriere creativa de la Palatul Copiilor din Timisoara am pregatit cadouri pentru mame. Desigur, cadourile au fost literare si au luat forma unor poezii sau povesti.
Si pentru ca am vrut sa fim originali, am creat pentru mame carticele facute de noi de la A la Z. Aceasta inseamna ca am scris textele, le-am tehnoredactat, apoi le-am imprimat. Dar pentru ca, asa cum spuneam, am vrut sa fim originali, am cautat sa inventam modele noi de carte, ceva ce nu vezi toata ziua. Asa ca ne-am pus pe ganduri...
Ce carte e carte fara sa fie carte? Asa a aparut ideea cartii dintr-o fila si a cartii semnelor de carte.
Cartea dintr-o fila - e o carte mica, atat de mica incat o poti ascunde in palma. I-am dat aceasta dimensiune ca sa poata fi purtata de mama in poseta, sau in buzunarul de la inima. Coala pliata a primit coperta de carton – si, cat ai zice „mama”, gata cartea! | |
Carticica aceasta a fost o carte a intrebarilor, dar nu asa, pur si simplu, a intrebarilor fara rost si sens. In gasirea „intrebarilor frumoase” am facut un scurt exercitiu de imaginatie: daca fiecare dintre noi ar fi, pe rand, ghiocel, buburuza sau fluture? Dar daca am fi fost copaci, pasari sau chiar soarele? Ce intrebari ne-am fi pus? Asa a iesit o lista luuuuunga de intrebari, atat de frumoase, ca nici nu mai aveau nevoie de raspuns: „Daca-as fi ghiocel, m-as intreba: cum arata vara?” „Daca as fi ploaia, m-as intreba: de ce oamenii se feresc de mine?” „Daca as fi stea, m-as intreba: oare sunt o stea norocoasa? |
| Cartea semnelor de carte este – asa cum ii spune numele – o carte din semne de carte. Oricine stie ce este si la ce foloseste un semn de carte! Si cu totii stim ca semnele de carte pot avea marimi si forme diferite, pot fi din material textil, sau din hartie, practic, modelele de semne de carte sunt infinite. Ideea noastra a fost ca pe semnul de carte pe care il vom darui sa se afle tiparita o poezie. Astfel, mama ar citi poezia scrisa special pentru ea ori de cate ori ar deschide cartea. Si pentru ca poezii au fost multe, am hotarat ca toate mamele sa primeasca toate poeziile: asadar, o carte cu 20 de semne de carte. |
Textele pe care le-am scris pe aceste file de carte au fost rodul unei ore de scriere creativa care a pornit de la tema „Primavara”. Cuvintele pe care le-am asociat acestei teme - ghiocel, soare, iarba, buburuza, cer, seminte, muguri, flori de cires, fluture si multe altele - au fost combinate in fel si chip, fie intre ele, fie cu adjective „primavaratice” – alb, crud, moale, firav, delicat, albastru, rotund, cald, usor…
Intre doua lumi albastre
Bianca T.
Intre doua lumi albastre
Se legana pe un fir de papadie
Clipa ce va dura o vesnicie.
Intre doua lumi albastre
Se afla un castel de parfumate flori
Insufletit de vise si culori.
Intre doua lumi albastre
Se inalta rozaliul cais.
Totul e vis, vis, vis....
| Fiecare poezie a fost tiparita, asa cum se vede in imaginea alaturata, impreuna cu o imagine specifica primaverii. Paginile acestei carti sunt detasabile, ele nu sunt numerotate si nici nu trebuie citite intr-o anumita ordine. Ele stau frumos intr-o coperta ca un buzunar si pot fi folosite pe rand ca …semn de carte. |
Pentru a fi mai rezistent, fiecare semn de carte a fost infoliat, iar coperta cartii semnelor de carte a fost decorata cu un roi de fluturi. Pentru a scrie o poezie de primavara, va invit sa cititi, tot pe acest site, Primavara albastra- mic exercitiu de scriere creativa. |
Palatul Copiilor Timisoara
Coordonez cercul de scriere creativa de la Palatul Copiilor din Timisora de 12 ani, unde lucrez cu copii de la clasa I pana la liceu. Nu fac altceva decat sa provoc copiii la joaca, sa le dau curaj sa se exprime si ii las sa spuna ce simt. Iar rezultatele sunt mai intotdeauna minunate.
Comentează:5 comentarii
MENIREA DASCĂLULUI ESTE SĂ DESCOPERE CHIPUL ,RAȚIUNEA ȘI SUFLETUL COPILUI ,LUCRURI PE CARE ,UNEORI ,NICI PĂRINȚII ACESTORA NU LE CUNOSC. MĂ BUCUR CĂ MAI SUNT ASEMENEA COLEGI CARE FAC LUCRURI MINUNATE CU COPIII. VĂ FELICIT!
Cu stima.
Olivia
Profesor invatamant primar
Am furat ceva idei! :)