characters characters

Comunica in mod creativ cu adolescentul tau

Propus de: SuntParinte.ro   |   22 aprilie 2010    |   1967 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.

Ti-ai dori sa existe o mai multa comunicare intre tine si copilul tau? A crescut si odata cu anii relatia parinte-copil s-a distantat? Posibil sa fi ajuns in stadiul in care nu mai stii ce ii place, cum vrea sa-si petreaca timpul liber sau ce cadouri i-ar placea sa primeasca. Si atunci ceea ce iti ramane de facut este sa gasesti o modalitate prin care sa refaci pe cat se mai poate aceasta relatie de comunicare pentru a evita aparitia conflictelor si a neintelegerilor. Noi iti propunem o modalitate inedita de comunicare: “panoul conversatiilor”.
 
De ce ai nevoie?
  • Un flipchart
  • Carioca in doua culori

Cum se realizeaza?
1. Plaseaza flipchart-ul intr-o camera in care accesul este comun pentru toti membrii familiei. Ai putea sa-l asezi in bucatarie sau undeva langa intrarea in casa.

2. De fiecare data cand ai o intrebare ce vizeaza adolescentii, noteaza-o pe foaie.

3. Cere-i copilului tau sa noteze raspunsul nu neaparat din perspectiva lui, ci asa cum vad adolescentii lucrurile.

4. Poti sa-i explici copilului ca aceasta este o metoda la care v-ati gandit ca ar functiona pur si simplu pentru ca vreti sa nu mai fiti acei “parinti demodati”. Pentru a fi in trend si a cunoaste preferintele si gusturile noii generatii aveti nevoie de informatii. Si de ce nu ar putea copilul vostru sa va fie un profesor din acest punct de vedere?

5. Scrieti intrebarile cu o carioca, iar raspunsurile cereti-le sa fie scrise cu o alta culoare.

6. Asigura-te ca faceti din acest panou o regula a familiei, o modalitate in plus de a comunica. Nimeni nu are voie sa paraseasca incinta casei pana cand nu a aruncat o privire pe foaia de pe flipchart pentru a se asigura ca nu sunt intrebari la care e nevoit sa raspunda.

7. Si adolescentul ar putea sa puna la randul lui intrebari, la care voi, parintii sa raspundeti.

Iata cateva exemple de intrebari pe care ai putea sa le adresezi copilului tau pe foaia de hartie:
-    De ce adolescentilor le e rusine sa iasa la plimbare cu parintii lor?
-    De ce unii adolescenti sunt preocupati atat de mult de aspectul fizic?
-    Ce inseamna pentru adolescenti hainele de firma. De ce pun asa de mult pret pe ele?
-    Ce i-ar placea sa primeasca cadou unu adolescent?
-    Cum ar fi bine sa procedeze un parinte daca afla ca adolescentul lui fumeaza?
-    Cat de mult ar vrea un/o adolescent/a sa vorbeasca despre viata ei sentimentala cu parintii?
-    De ce conduc tinerii cu viteza? Ce simt atunci cand sunt la volanul unei masini?
-    Cum se simt adolescentii cand sunt certati de catre parinti?
-    Cat de multi bani de buzunar ar trebui sa primeasca un tanar care inca este la liceu?

Crezi ca ar ajuta o astfel de metoda in imbunatatirea relatiilor dintre tine si adolescentul tau? Ce alte intrebari mai ai la care ti-ai dori sa afli parerea copilului tau?

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu