characters characters

Vreau sa economisesc bani pentru copil. Ce alternative am?

Propus de: Cristian Orgonas   |   03 septembrie 2010    |   6180 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Studiul Organizatiei Salvati Copiii arata ca in medie, o familie cheltuie aproape 2.000 de lei anual cu educatia copiilor de varsta scolara, iar in viitor suma va creste din moment ce costurile pe care le presupune educatia vor creste.

 

In tarile dezvoltate, parintii incep sa economiseasca bani pentru educatia copiilor (in special pentru facultate) inca din momentul in care copii se nasc, insa in Romania acest obicei nu prea exista. Acest lucru se intampla din mai multe motive: nu avem cultura economisirii, nu obisnuim sa gandim pe termen lung, credem ca nu putem pune regulat bani deoparte, nu avem incredere in banci, etc.

 
Ce alternative de economisire are o familie in Romania care vrea sa puna bani deoparte pentru educatia copilului?


I. Conturile de economii se afla in ofertele mai multor banci, iar principalele avantaje pe care acest tip de conturi le ofera sunt urmatoarele:

1. Dobanda la sold se calculeaza zilnic sau de cateva ori pe luna, astfel ca in momentul in care retragi bani, nu pierzi dobanda acumulata pana in momentul respectiv (spre comparatie: in cazul unui depozit la termen constituit pe 3/6/12 luni, daca retragi banii inainte de scadenta, pierzi dobanda);
2. Ai acces permanent la bani - poti depune sau retrage orice suma in orice moment;

Dintre dezavantaje, trebuie mentionat faptul ca dobanzile sunt in general mai mici decat in cazul depozitelor la termen.

Probabil multi se vor gandi ca nu pot economisi decat sume mici sau nu pot economisi deloc, astfel incat nu merita sa „isi bata capul” cu asa ceva. Pentru a demonstra ca lucrurile nu stau chiar asa, sa facem o simulare: daca lunar sunt depusi 50 de lei intr-un cont de economii cu o dobanda de 5%, dupa 18 ani suma economisita ajunge la aproape 17.000 de lei sau 4.000 de euro, din care 10.800 lei reprezinta depunerile, iar restul dobanda acumulata in tot acest timp.

Daca suma depusa lunar creste la 150 de lei, dupa 18 ani copilul va avea in cont 50.000 de lei sau 12.000 de euro, bani cu care poate studia in strainatate. Bineinteles, dobanda  nu va ramane constanta in cei 18 ani, insa in acest moment, bancile romanesti practica la conturile de economii dobanzi cuprinse intre 4% si 8% la lei, si intre 1.5% si 3.5% la euro.

II. Planurile financiare pentru copii

O alternativa la conturile de economii sunt planurile financiare/de asigurari pentru copii oferite de majoritatea companiilor de asigurari prezente pe piata romaneasca. Practic, acest tip de planuri presupun economisirea unei sume de care copilul poate beneficia dupa implinirea varstei de 18 ani.

Spre deosebire de conturile de economii – unde poti retrage banii in orice moment fara sa pierzi nimic, in cazul planurilor de asigurari, daca retragi banii inainte de scadenta contractului, suma retrasa este in general mai mica decat depunerile.

Principalul avantaj al planurilor de economisire/asigurare pentru copii il reprezinta insa protectia, nu castigul (spre exemplu, daca parintele decedeaza pe parcursul contractului, asiguratorul preia plata primelor), profitul fiind de asemenea mai mic decat cel adus de un cont de economii.

Indiferent insa de metoda de economisire aleasa si de planurile de viitor pe care le avem, este bine sa incepem sa punem bani deoparte inca de astazi. Nu este necesara economisirea lunara a unor sume foarte mari, important este sa deprindem obiceiul de economisi, de a ne face planuri pe termen lung si de a lua decizii pentru ducerea la indeplinire a acestor planuri.

 

Tu ai economisit bani pentru viitorul copilului?  Ce parere ai despre aceste doua alternative de economisire?



Cristian Orgonas, blogger, Timisoara,
businessday.ro


Experienta profesionala: patru ani in vanzari si peste sase ani in Supply Chain si Achizitii.
Studii: Facultatea de Stiinte Economice si un Master in Piete Financiare, ambele la Universitatea de Vest Timisoara

In octombrie 2008 am lansat khris.ro, blog care in august 2010 a devenit businessday.ro. Scriu in primul rand despre economie, insa nu ezit sa public si articole pe teme sociale si (mai putin) politice.
Modul in care tratez subiectele este ori neutru, ori usor optimist – prefer sa vad si partea plina a paharului, nu sa scot in evidenta doar aspectele negative.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe