Somnul si invatarea
Somnul: aliatul pentru o invatare mai eficienta
De-a lungul timpului au aparut nenumarate reguli de aur care sa ii ajute pe copii sa invete mai bine, sa retina cat mai usor si cat mai bine informatiile noi invatate.
Pe langa recomandarea de a repeta materialul invatat, de a testa cunostintele si de a imparti materia in bucati mai mici, pe o perioada mai lunga de timp, se recomanda si alternarea perioadei de studiu cu un interval de somn.
Se stie ca in timpul somnului consolidam noi amintiri, insa invatarea pare a fi mai eficienta daca urmeaza ciclul: studiu – somn – repetare - somn.
Un studiu recent arata ca atunci cand interferam sesiunile de invatare cu cate o perioada de somn, invatarea este mai eficienta si se imbunatateste retentia pe termen lung. In plus, creierul este mult mai pregatit pentru a invata in continuare, dupa ce s-a odihnit in timpul somnului. Se pare ca somnul permite stocarea mai puternica a informatiilor si faciliteaza procesul de asimilare de noi informatii, dupa trezire.
In cadrul studiului, un grup de participanti a invatat la 9 dimineata un grup de cuvinte intr-o limba straina, apoi a reluat invatarea peste 12 ore in care nu a dormit. Cand au reluat invatarea, participantii au repetat cuvintele noi, primind raspunsurile corecte pentru cuvintele pe care le-au uitat.
Al doilea grup de participanti au inceput sa invete la ora 9 seara, au dormit iar dimineata au reluat invatarea cuvintelor noi.
Al treila grup de participanti au invatat seara la ora 9, au dormit, iar a doua zi au dat un test din cuvintele invatate.
Pentru a evalua eficienta metodelor de invatare, cercetatorii au testat cunostintele participantilor peste o saptamana si apoi inca o data peste 6 luni.
Participantii care au invatat seara, au dormit si apoi au reluat invatarea dimineata au avut rezultate mai bune la ambele teste decat participantii care au invatat dimineata si au reluat invatarea seara. Participantii care au invatat dimineata si seara, fara a dormi intre sesiunile de invatare, au uitat cele mai multe cuvinte noi.
Rezultatele arata ca invatarea intercalata cu somnul reprezinta o metoda efienta de invatare. Asadar, daca copilul tau isi doreste sa invete ceva in mod special dificil sau greu de retinut, poate studia seara, iar dimineata urmatoare poate repeta informatiile invatate.
Sursa: BPS.org.uk
*Sursa foto:https://www.flickr.com/photos/anoldent/2257709825/
Adauga tu primul comentariu: