characters characters

Rezultatele Romaniei la testarea PISA 2012, in usoara crestere

04 decembrie 2013    |   301 vizualizări

Scorul mediu inregistrat de elevii romani la ciclul de testare PISA 2012 este urmatorul: 445 puncte de scor la Matematica, 438 puncte de scor la Citire/Lectura si 439 puncte de scor la Stiinte. Comparativ, media tarilor OECD este de 494 puncte la Matematica, 496 la Citire /Lectura si 501 la Stiinte.

Alaturi de Bulgaria si de Franta, Romania face parte din grupul de tari in care, in perioada 2000-2012, diferentele de gen in performanta la Citire/Lectura s-au modificat cu mai mult de 15 puncte de scor in favoarea fetelor.
 
La Matematica, rezultatele elevilor romani sunt comparabile cu cele ale elevilor din state precum Turcia, Cipru, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Bulgaria si Chile. Performantele elevilor romani sunt mai bune decat ale elevilor din Malaezia, Muntenegru, Costa Rica, Kazahstan, Mexic, Uruguay, Brazilia, Tunisia, Iordania sau Argentina. Ne intrec, in limite de scor sub media tarilor OECD, elevi din tari precum Serbia, Grecia, Federatia Rusa, Israel, Croatia, Republica Slovacia, Lituania, Ungaria, Letonia si Italia.
La Citire/Lectura, rezultatele elevilor romani sunt comparabile cu ale elevilor din tari precum Serbia, Emiratele Arabe Unite, Chile, Thailanda, Costa Rica si Bulgaria. Performante mai bune, dar sub media tarilor OECD, au tari precum Cipru, Republica Slovacia, Federatia Rusa, Turcia, Grecia, Lituania, Slovenia, Islanda, Suedia si Croatia. Sub performantele elevilor romani se situeaza elevii din Mexic, Muntenegru, Uruguay, Brazilia, Tunisia, Columbia, Iordania, Malaezia, Indonezia si Argentina.
 
In luna martie 2012, Centrul National de Evaluare si Examinare a administrat testarea elevilor de 15 ani din cadrul Programului international din domeniul educatiei dezvoltat de OECD - PISA 2012. Pentru testare au fost esantionati sa participe 5.250 de elevi de 15 ani, cuprinsi in gimnaziu si in liceu, cate 35 de elevi aflati in 178 de scoli din 40 de judete ale tarii, precum si din municipiul Bucuresti. Scolile au fost selectate de catre Consortiul PISA, conform procedurilor de esantionare internationale, iar elevii au fost selectati aleatoriu, cu ajutorul unui program informatic dedicat, astfel incat sa alcatuiasca, conform cerintelor acestui studiu comparativ international, un esantion national reprezentativ pentru reteaua noastra scolara.

La nivel international, la PISA 2012 au participat 65 de tari OECD si tari partenere. Implementarea proiectului a implicat doua etape obligatorii - pre-testarea, desfasurata in martie 2011, si testarea propriu-zisa, alcatuind impreuna un ciclu de testare. La PISA 2012, domeniul principal al evaluarii a fost Matematica, iar domeniile secundare au fost Stiintele si Citirea/Lectura.
Standardele tehnice PISA impun ca administrarea instrumentelor de evaluare sa fie complet externa scolilor participante, realizata de administratori de test formati la nivel national, pe baza unui manual de proceduri.

Sursa: Edu.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu