characters characters

Primele rezultate ale initiativei „Reactie pentru Educatie”: Peste 7000 de elevi nu au acces la internet

14 aprilie 2020    |   428 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

narada
Initiativa ,,Reactie pentru educatie” a reusit sa identifice o parte dintre resursele materiale necesare elevilor si cadrelor didactice pentru continuarea orelor in regim online. Pana in prezent, aproape 110.000 de elevi si peste 1.000 de profesori au accesat platforma NARADA si au solicitat sprijin pentru continuarea educatiei in mediul digital.

Narada in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, cu sustinerea Cora Romania, au lansat o platforma digitala care le permite profesorilor si elevilor sa solicite resursele materiale necesare pentru a-si continua educatia in mediul digital si, in acelasi timp, ofera posibilitatea companiilor sau persoanelor interesate sa se implice si sa sustina comunitatile care au nevoie de sprijin.

Agregatorul live pus la dispozitie a reusit sa centralizeze nevoile a peste 100.000 de elevi si 1.100 de cadre didactice. Conform datelor prezentate pana in prezent, peste 7.000 de elevi nu au acces la internet si nu isi pot continua orele in regim online.

„Pentru comunitatile vulnerabile, scoala inseamna mult mai mult decat parcurgerea curriculei si promovarea examenelor. Scoala inseamna mai ales locul in care sute de mii de copii au contact cu dascalii lor, adica adulti care se uita la ei si le vad potentialul, locul in care invata sa ia decizii critice pentru viata lor si mai ales inseamna sursa prin care ei afla ca viata poate fi si altfel decat impartita intre munci fizice si familii care se confrunta, de multe ori, cu greutati multiple. Inseamna locul din comunitate in jurul caruia se aduna pentru ei toate lucrurile bune. Sa le taiem accesul la scoala inseamna sa le taiem accesul la speranta ca viata poate fi si buna, si mai ales la gandul ca ei au in fata un viitor care poate fi luminos”, spune Andra Munteanu, co-fondator Narada.

Avand in vedere ca perioada de suspendare a cursurilor depinde de evolutia starii de urgenta impusa de raspandirea virusului CoVid-19, initiatorii „Reactiei pentru Educatie” vin cu un apel de implicare catre comunitati pentru satisfacerea unui numar cat mai mare dintre nevoile urgente pe care le-au exprimat profesorii si elevii. Toate datele primite din teritoriu sunt centralizate pe judete si sunt disponibile aici.

„Momentele pe care le traim cu totii ne-au facut sa constientizam cat de important este sa fim uniti, sa ne sprijinim si sa gasim solutii concrete la nevoile pe care multi dintre elevii si profesorii din diferite zone ale Romaniei le au. Este important sa identificam comunitatile vulnerabile si sa venim in sprijinul celor care au nevoie in aceasta perioada de orice resursa educationala astfel incat scoala sa poata continua si de acasa”, a declarat Monica Anisie, ministrul educatiei si cercetarii.

In prima etapa, Narada, prin „Reactie pentru Educatie”, a pus la dispozitia profesorilor un formular in care acestia pot lista toate lucrurile de baza necesare, atat pentru ei cat si pentru elevii lor, pentru continuarea educatiei prin intermediul mediului digital. Acest formular este in continuare disponibil aici, pentru toate cadrele didactice si elevii carora le lipsesc dotari de baza.

Live-feed-ul public, unde sunt afisate aceste statistici, reprezinta cea de-a doua etapa. Conform formularelor completate, judetele cu cele mai multe si urgente nevoi sunt Covasna, Bihor, Iasi, Galati, Hunedoara, dar nu numai. Peste sapte mii de elevi nu pot continua scoala de acasa pentru ca le lipseste conexiunea la internet, 16 mii de elevi au nevoi urgente si aproape o zecime dintre profesori nu are in dotare laptop personal, necesar pentru continuarea activitatii. Intreaga analiza statistica este disponibila aici.

Sursa foto si text: Edu.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu