Povestea cautatorului de comori
Sau cum putem dezvolta motivatia si placerea pentru educatie a copiilor
In afara zonei de joaca a parcului, intre copaci inalti, cu coronamente sparte pe alocuri de fasii drepte de soare, un copil de 7-8 ani analizeaza curios frunzele cazute pe jos. „Asta e verde inca. Asta e deja uscata. Asta e doar maro pe margini... Unde sunt oare frunzele roscate?“
Inventeaza povesti in care copilul sa fie super-erou
Oricum ar parea la prima vedere, baiatul e in fapt un capitan aflat in misiunea vietii lui: gasirea comorii antice, bine ascunsa de spiridusi malefici in padurea de cristale a capcaunului. Copilul vorbeste in soapta (monstrul se poate trezi oricand), paseste atent peste crengutele uscate de salcam si spera sa gaseasca tezaurul pretios: frunze rosii zimtate despre care stie ca au puteri miraculoase. In acest timp, observa insectele care circula ordonat pe scoarta copacilor, le numeste „spioni ai capcaunului“ si le promite ca le cruta viata daca il ajuta sa gaseasca frunzele sangerii. Mama i-a spus ca orice capitan de vaza are un cufar mic in care isi tine secretul tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte, iar el si-l cauta acum pe al lui.
Invatarea ca o joaca
Ideea de a crea o poveste din care fiul ei sa descopere o multime de lucruri noi i-a venit dupa ce o prietena i-a povestit de Scoala Intuitext. Nu se gandise pana atunci ca invatarea prin joaca este nu numai placuta, ci si eficienta si in plus, determina o atitudine pozitiva fata de scoala. Citise la un moment dat un studiu despre Teoria autodeterminarii (Richard M. Ryan si Edward L. Deci), potrivit caruia motivatia intrinseca este specifica naturii umane, iar parintii si dascalii trebuie doar sa mentina vie pe tot parcursul anilor de scoala aceasta calitate pe care oamenii o au deja.
Adauga tu primul comentariu: