Evaluarea Nationala, clasa a VIII-a 2023: rezultatele dupa contestatii
Ministerul Educatiei a publicat ieri, 4 iulie, ora 11:00, rezultatele finale (dupa solutionarea contestatiilor) inregistrate in sesiunea 2023 (19 - 22 iunie) din cadrul Evaluarii Nationale a absolventilor de gimnaziu (EN VIII).
Au fost inregistrate 27.128 de contestatii, adica 8,52% din numarul total de lucrari, dintre care:
• 18.465 la Limba si literatura romana (13.324 - 2022)
• 444 la Limba si literatura materna (265 - 2022)
• 8.219 la Matematica (8.265 - 2022).
Comparativ, in sesiunea 2022 au fost depuse 21.854 de contestatii (7,12% din numarul total de lucrari).
În cazul a 16.476 de lucrari (13.757 de lucrari - in anul 2022) contestatiile au schimbat nota prin crestere, iar pentru 7.668 de lucrari (5.906 lucrari - in anul 2022) notele au fost modificate prin scadere.
În urma reevaluarii lucrarilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4% (117.798 de elevi), in crestere cu 0,20% (291 de elevi) fata de rezultatele initiale (76,2%). În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 82,4%.
A crescut, de asemenea, numarul elevilor cu media generala 10: de la 429 la 466 (237 in anul 2022).
Rata de participare in sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolventi ai clasei a VIII-a prezenti din totalul absolventilor inscrisi (161.652). În ultimii doi ani, rata de prezenta a inregistrat urmatoarele valori: 93,9% in sesiunea 2021, respectiv 95,5% in sesiunea 2022.
Dintre acestia, 36.317 candidati (23,6%) au obtinut medii sub 5 (cinci). Au fost eliminati din cauza unor tentative de frauda 3 (trei) elevi, lucrarile acestora fiind notate cu 1 (unu).
Procentual, la nivel national, 71,2% dintre notele contestate - 19.320 de lucrari (74% in 2022) au fost modificate cu diferente mai mici de 0,5 puncte, 4.597 (16%) note au fost modificate cu diferente intre 0,5 si 1 punct, 226 de note cu diferente intre 1 si 2 puncte (sub 1%), iar 6 note au inregistrat diferente mai mari de 2 puncte (3 la Limba si literatura romana si 3 la Matematica).
La nivel national, la proba de Limba si literatura romana, 120.268 de elevi (77,8%) au incheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre acestia, 1.500 de elevi au obtinut nota 10 (+46 in raport cu prima afisare).
La Matematica,116.369 de elevi (75,4%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre acestia, 3.188 au obtinut note de 10 (+122 in raport cu prima afisare).
La Limba si literatura materna, 8.513 elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 64 de candidati au obtinut note de 10 (+1 in raport cu prima afisare).
Evaluarea Nationala a elevilor de clasa a VIII-a reprezinta modalitatea de evaluare sumativa externa a competentelor dobandite pe parcursul invatamantului gimnazial. Media de admitere, calculata pe baza rezultatelor obtinute la evaluarea nationala, constituie criteriu pentru admiterea in invatamantul liceal.
În prima etapa a admiterii in invatamantul liceal din acest an, completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a, se va derula in perioada 6 - 7 iulie si 10 - 17 iulie. Repartizarea computerizata a candidatilor din seria curenta, precum si a celor din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2023 - 2024 va avea loc in data de 19 iulie.
Sursa: Edu.ro
*Sursa foto: Freepik.com
Adauga tu primul comentariu: