Solitudinea si echilibrul emotional
Cum iti dai seama ca ai nevoie sa petreci timp singur
Desi relatiile sociale sunt esentiale pentru fericirea pe termen lung, la fel de important pentru echilibrul emotional este si timpul petrecut in solitudine, cu propriile ganduri, emotii si nevoi. Cum iti dai seama ca ai nevoie sa petreci timp singur?
Citeste si:
Sentimentul de a fi coplesit - cand simti ca nu mai ai resurse si solutii
7 tipuri de odihna de care avem nevoie
Timpul petrecut singur - importanta pentru echilibrul emotional
Cand devenim parinti, una dintre cele mai importante schimbari care apar in viata noastra este ca timpul nu ne mai apartine in intregime noua. Nevoile copilului, mai ales in primii ani de viata, devin prioritare pentru noi, iar treptat, putem incepe sa simtim urmarile neglijarii propriilor nevoi emotionale si fizice.
Printre acestea, se numara:
- iritabilitatea si oboseala
- incapacitatea de a ne concentra atentia asupra celor din jur
- anxietatea in situatiile sociale – senzatia ca nu putem face fata intalnirilor cu cei din jur sau teama de interactiunile cu acestia
- lipsa de interes sau bucurie cand vine vorba de a petrece timp cu alte persoane
- lipsa de inspiratie, energie si autocunoastere cand vine vorba de interese, pasiuni sau valori personale.
Treptat, ne dam seama ca avem nevoie sa ne recastigam controlul asupra felului in care ne petrecem timpul si sa alocam cel putin o mica parte a acestuia, noua insine.
Beneficiile timpului petrecut in solitudine
Exista o diferenta semnificativa intre solitudine si singuratate: singuratatea este resimtita ca avand efecte negative – izolare, deconectare emotionala fata de ceilalti si lipsa companiei celor din jur, in timp ce solitudinea are efecte positive asupra starii noastre de spirit: ne ajuta sa reflectam, sa ne relaxam si sa fim creativi. De aceea, solitudinea aduce beneficii echilibrului emotional, indifferent de varsta noastra – copii sau adulti. Iata cateva dintre acestea.
Autocunoastere si explorare a intereselor personale
Putem descoperi lucruri despre noi insine in relatiile cu cei dragi, insa doar atunci cand petrecem timp singuri avem ocazia de a ne asculta propriile ganduri, emotii si nevoi si de a explora lucrurile care ne intereseaza. In lipsa presiunilor celor din jur, putem incerca lucruri noi, putem crea planuri noi, putem invata lucruri noi sau ne putem exprima liber gandurile – de exemplu, prin scrierea intr-un jurnal.
Creativitate si expresivitate
Creativitatea si libertatea merg mana in mana, iar libertatea este gasita in solitudine de cele mai multe ori. Cand nu trebuie sa ne orientam atentia asupra altor persoane sau asupra unor activitati exterioare noua, ramane “spatiu” pentru idei noi, pentru conexiuni intre informatii sau pur si simplu, pentru visarea cu ochii deschisi. Toate acestea sunt esentiale pentru creativitate.
Aprecierea relatiilor sociale
Cand petrecem prea mult timp in compania altor persoane, tindem sa nu le mai apreciem prezenta cu adevarat. Solitudinea echilibreaza nevoia de a ne cunoaste pe noi insine cu nevoia de a-i cunoaste pe cei din jur.
Cum te poti bucura de solitudine
Dincolo de dificultatea de a gasi timp liber pentru a-l dedica propriilor nevoi, poate fi util sa ai in vedere urmatoarele sugestii:
- Nu petrece timpul pe retelele de socializare online. Chiar daca esti singur intr-o incapere, daca esti conectat la social media, atentia ta este indreptata catre exterior, nu catre tine.
- Incepe cu perioade scurte de timp, daca nu esti obisnuit sa petreci timp singur/a. Pentru persoanele obisnuite cu prezenta altor persoane in jur, solitudinea poate fi traita ca o senzatie de detasare, confuzie si lipsa de scop.
- Gandeste-te la o activitate care ti-ar placea. Mai ales daca nu esti obisnuit sa petreci timpul singur/a, este mai usor sa alegi dinainte activitatea pe care o vei realiza. Poate fi vorba de scriere creativa sau terapeutica, de o plimbare, miscare fizica, hobby-uri, lectura etc.
Solitudinea poate fi dificila daca da ocazia emotiilor si gandurilor dificile sa apara la suprafata. De aceea, multe persoane simt ca este dificil sa petreaca timp singure. Daca observi deseori ca esti coplesit de emotii dificile (tristete, ingrijorare sau panica, de exemplu), scrierea intr-un jurnal te poate ajuta, la fel ca terapia sau consilierea psihologica.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum putem preveni intensificarea conflictelor
Conflictele si neintelegerile sunt parte din viata de zi cu zi intre-un cuplu, insa indiferent care ar fi motivele ce stau la baza, important este sa reusim sa gasim solutii impreuna.
-
Ce inseamna inflorirea psihologica si cum o putem incuraja
Conceptul de ”inflorire psihologica” este unul multidimensional, propus de psihologia pozitiva in care se pune accent pe dobandirea fericirii si a starii de bine, a satisfactiei cu viata, a avea sanatate fizica si mentala, un sens si o semnificatie in viata, caracter si virtuti si relatii sociale aarmonioase.
-
Semne care indica faptul ca esti un parinte inteligent emotional
Cine sunt parintii ideali? Exista o multime de carti si articole despre cum sa devii un parinte mai bun, iar toate resursele pe care le gasesti au in comun inteligenta emotionala. A creste copii inteligenti emotional incepe cu a fi un parinte inteligent emotional.
Adauga tu primul comentariu: