O familie la terapie
Ne intrebam cand ajunge o familie sa ceara ajutor, in ce context apare aceasta cerere de a aduce psihologului sau psihoterapeutului dificultatea sau nevoia de a intelege ceea ce se intampla. Cel mai adesea, dificultatile nu sunt recente, dimpotriva, intr-o forma sau alta, ele exista de mult, insa ceea ce genereaza caracterul critic este o situatie limita, in care familia simte ca nu se mai poate descurca, nu mai gaseste o cale de a depasi aceste dificultati.
Pe de alta parte, in general, intreaga simptomatologie se concentreaza asupra unui membru al familiei, in special copilul este cel mai receptiv, mai sensibil la suferinta familiei si acest membru devine portavocea acestei suferinte si purtatorul de cuvant al ei in terapie, caci pentru el se cere ajutor.
La o privire mai adanca, exista in fiecare din membrii familiei urme ale acestei suferinte, insa doar unul dintre ei reuseste sa o puna in act suficient de intens incat sa provoace disperare sau neputinta. Cu alte cuvinte, sa produce un simptom invalidant care sa genereze dificultati de adaptare si functionare sociala si sa puna familia in situatia de a primi reprosuri, mustrari, de a se ingrijora sau chiar de a se infuria.
Va invit sa parcurgem in randurile de mai jos cele mai frecvente situatii de criza in familie si modalitati ale familiei de a cere ajutor pentru a-si elabora suferinta:
- Boli repetate ale copilului – situatii in care copilul se imbolnaveste frecvent fie de o afectiune constanta, fie de afectiuni variate. Aceste boli, care adesea nu isi gasesc o cauza medicala, produc ingrijorare, neputinta, furie, dezamagire. Ele sunt produsul unui conflict ce se produce in interiorul familiei si aduna in modul lor de a se manifesta intreaga suferinta a familiei care nu gaseste un mod de a se apropia, de a pune in cuvinte experientele ei dramatice sau tragice, situatiile dificile sau imposibile, de nesuportat.
- Esec scolar – poate una din cele mai frecvente cauze pentru care familia ajunge adeseori in situatia de a nu mai sti cum sa reactioneze, de a se revolta, de accepta resemnata sau de a-si indrepta intreaga nemultumire si dezamagire asupra copilului. Rezultatele slabe la scoala, precum si comportamentele neadecvate atrag dupa sine pedepsirea, sanctionarea si excluderea copilului si chiar a familiei. Esecul scolar poate fi pus in legatura cu evenimente familiale ce au afectat intreaga functionare si modul obisnuit de a trai al familiei, cu nevoia copilului de a intelege si de a repeta ceea ce se intampla acasa, aducand la scoala diverse scene sau situatii traumatice.
- Agresivitate – alaturi de somatizari, este modalitatea pe care copilul o simte cel mai aproape pentru a-si manifesta suferinta. De obicei, comportamentul agresiv sau autoagresiv reprezinta expresia neputintei de a da glas acestei suferinte care poate fi de nespus sau de nesuportat, sau care poate fi sub incidenta pactului tacerii si al negarii. Tendinta de a sanctiona comportamentul si de a se centra pe anihilarea acestor exprimari ascunde adevaratul continut al agresvitatii si o amplifica sau contribuie la transformarea ei in alte manifestari.
- Etichetele - usurinta cu care copilul devine un etalon al unui simptom actual si in care se refugiaza toata neadecvarea sa si suferinta familiei. Etichete precum ADHD sau autism, care sunt considerate tulburari grave cu efecte pe termen lung asupra functionarii copilului si care il inchid in aceasta bucla a “bolnavului incurabil” ce trebuie sa isi poarta povara sunt cele care aduc familia in pragul disperarii si al intrebarilor pentru care nu gasesc raspuns: “De ce?”, “E ceva de facut?”, “Cum va fi in viitor?”.
- Situatii de separare – ne referim aici la divort, plecare, abandon, deces, evenimente extrem de tensionate si de incarcate de durere si suferinta. Tocmai datorita incarcaturii afective crescute, reactiile post separare sunt foarte variate: negare, depresie, boala, izolare, agresivitate. Impactul este extrem de puternic pentru toata familia, insa cel mai afectat dintre membrii ei produce bulversare si pentru el se vor cauta solutii. Suferinta lui nu este altceva decat expresia suferintei tuturor celor implicati in separare, un doliu despre care nu se vorbeste si peste care se trece pentru a da senzatia ca nimic nu s-a schimbat.
Cristina Calarasanu
cpap.cristina@gmail.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Critica excesiva a copilului si comportamentele de autosabotajCritica excesiva din partea parintilor poate avea multiple efecte negative asupra dezvoltarii bunastarii emotionale a copiilor.
-
Diferenta dintre a vorbi cu adolescentul si a-i tine prediciAi avut vreodata impresia ca adolescentul tau abia asteapta sa termini ce ai de spus ca sa poata pleca de langa tine? Sau ca vorbesti de unul singur?
Adauga tu primul comentariu: