Nu pleca, timpule, mai stai nitel pe aici...
E doar impresia mea sau timpul chiar zboara? M-am surprins ieri uitandu-ma la poze cu Ionut pitic si apoi, cautandu-l cu privirea, am dat peste un baietel. Serios si concentrat isi construia o masinuta. M-am uitat la manutele lui. Dolofanele care s-au prins de coltul patului, prima data cand s-a ridicat in picioare. Acum au dexteritate, manuieste cu precizie uimitoare piesele mici. M-am uitat la piciorusele lui. Erau mici, mici de tot. Degetele grasune si piele moale. Acum paseste cu siguranta, are picioare subtiri si sprintene. Trupusorul lui pufos si dintii lipsa. Acum e inaltat si subtiat, cu zambet mare si larg. Vorba lui din care nu pricepeai mare lucru s-a transformat si ea. Spune povesti multe, nu se da tacut nici o secunda.
Ma uit des la poze cu el, poze de cand era mic. Si apoi il vad langa mine, inca undeva intre copilas si baietel. Uneori vrea sa-l tin in brate, mai ales cand e trist sau de-l doare ceva dar, in ultima vreme, de la fel de multe ori pleaca linistit si fara mine sau tatal lui. O cere el singur. In primele zile la gradinita pe mine una ma dureau toate - mai ales sufletul.
-Ioane, esti bine?
- Da, mami, hai sa-ti dau o imbratisare si-un pupic si pa, pa! Du-te!
Cand mai ramane la bunici, la fel. Vrea doar sa stie cand mergem dupa el. Si-n rest:
- Plecati linistiti, eu va astept aici.
Acum suntem in vacanta, la bunicii din tara si ca de fiecare data cand suntem plecati de acasa, prefera sa doarma cu mine.
- Cum asa, Ionutule? De ce?
- Pentru ca esti mamica mea. Si asa vreau. Si asa-mi place.
Imi sare inima de bucurie. Oare cat timp o sa-i mai placa asta? Un an? Doi? Si mult visez... Acasa nu am parte de bucurii din astea, acolo patul lui e patul lui si nu vrea sa schimbe asta. Aici adoarme langa mine, de obicei cu capul pe perna mea. Miroase asa de bine. Ofteaza-n somn, imi cauta mana. Ma topesc, nu alta. Dimineata ma trezeste incet, incet de tot si ma lasa sa-l imbratisez si sa-l dragalesc cat poftesc. Doar sa-i cer voie. Asta-i regula de vreun an sau doi. Sa-l intreb de vrea sa-l pup sau sa-l strang in brate. Are dreptate, nu?
Simt cum creste sub ochii mei. Pe de-o parte e frumos. Ne intelegem bine, imi spune ce vrea si ce nu vrea, negociem, discutam. Pe de alta parte, deja mi-e dor de Ionut cel mic. Care vorbea stalcit si isi petrecea primele ore din orice locatie noua, la mine-n brate. Mi-e dor de cum isi ascundea capul la mine-n san si cum nu se lasa dus sau luat de nimeni.
Acum imi place sa-l privesc la joaca, sa-l ascult cand imi spune povesti - oh, si povesteste, nu gluma! sa mergem amandoi sau toti trei la cinema, teatru, restaurante. Sa ne vizitam prietenii sau prietenii sa ne vina-n vizita. Ionut e undeva la granita intre copilas nevinovat si baietel nastrusnic. De departe, cea mai frumoasa perioada - sau cel putin asa o vad eu. Trece, trece repede. De la o zi la alta vad schimbari, nuante, alte atitudini, mai multa siguranta. Incep sa o inteleg pe mama, incep sa le inteleg pe toate mamele. Copilasul cel mic si pufos care se transforma, ei bine, se transforma pentru cei din jur, pentru tine tot micut ramane. Tot pui mic si neajutorat.
Ieri ne-am plimbat prin oras. De mana. Imi povesteste tot drumul despre niste excavatoare si camioane. Apoi despre prietenii lui de la gradinita. Apoi despre o fetita cu picioare goale.
- Iti amintesti mami, cum ne-am jucat? Si nu avea sosete? Si avea niste “gegetele” (degetele) dragalase? Ce ne-am mai veselit!
El povesteste, povesteste eu imi fac proiectii-n cap. Fete, iubite, nevasta, nora. Iar o iau gandurile mele la goana si ajung prea departe. Imi vin in minte si alte minuni - tot felul de intamplari auzite pe colo si pe dincolo, cu nurori vijelioase si povesti triste pentru soacre, mame de baieti. Baieti ce in vartejul amorului isi uita mamele si tatii si radacinile. Ma scutur ca de frig. Cobor langa el si-l iau in brate. Il strang tare, tare de tot.
-Mai, Ioane, ai crescut. Si o sa ma cresti. In curand tu vei fi cel mare si eu o sa raman mica. Cum te mai iau atunci in brate?
-Stai linistita, mami, cand o sa fiu mare, o sa te iau eu pe tine!
Ma topesc. Incet, incet.
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/felixtsao/4519687532
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum poti intelege mai bine temperamentul copiluluiO relatie reusita intre parinte-copil se formeaza in timp si cu efort constant, rabdare si deschidere catre tot ce inseamna nou si provocari.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
Adauga tu primul comentariu: