Dependenta parintilor si dezvoltarea copiilor
Dependentele de substante sau de activitati ale parintilor afecteaza intreaga familie
Abuzul si dependenta de substante (sau de activitati, precum jocurile de noroc) sunt inca subiecte tabu in societatea noastra, fiind percepute deseori ca rezultat al unor trasaturi de caracter negative sau „ale lipsei de vointa” din partea persoanei afectate. Din pacate, acest fel de a vedea lucrurile nu face decat sa creasca reluctanta persoanelor dependente de a cere ajutor. Iar cand aceste persoane sunt parinti, efectele negative ale dependentei nu se limiteaza la propria persoana, ci devin o parte a vietii de familie. De la probleme emotionale si sociale, rezultate scolare mai scazute si risc crescut de a deveni la randul lor dependenti de substante, copiii crescuti in familii in care un parinte are aceasta problema se confrunta cu mai multe obstacole in dezvoltarea lor.
Citeste si:
Familia cu un parinte dependent de substante: roluri si dinamica relationala
Cum influenteaza depresia parintilor dezvoltarea copiilor
Cum influenteaza anxietatea parintilor dezvoltarea copiilor
Dependenta de substante a parintilor are efecte asupra copiilor prin expunerea acestora la consumul si efectele consumului de alcool sau droguri, precum si la incapacitatea parintilor de a face fata nevoilor copilului. Dependenta de substante a parintilor inseamna atasamente dezorganizate cu copilul, ritualuri, rutine date peste cap, o slaba comunicare parinte-copil, precum si probleme de socializare si probleme financiare la nivelul intregii familii. O familie in care exista un parinte dependent este o familie caracterizata de secrete, pierderi, conflicte, violente, abuz, haos emotional, roluri inversate (adesea copilul devine parinte) si frica.
Statisticile arata ca:
- un copil al carui parinte are o dependenta de substante are un risc de peste 2 ori mai mare de a deveni la randul lui dependent de substante la maturitate in comparatie cu copiii care nu au un parinte dependent de substante.
- riscul problemelor emotionale, sociale si de invatare apare inca din primii ani de viata ai copilului, fiind prezent la copii in varsta de 2-3 ani.
- aproximativ o jumatate dintre copiii parintilor dependenti de substante vor avea aceasta problema la maturitate.
- riscurile la care sunt supusi copiii sunt mai ridicate daca ambii parinti au o dependenta de substante sau daca parintele dependent are si probleme emotionale (precum depresia)
Efectele negative ale consumului de alcool sau droguri asupra copiilor incep inca dinainte ca acestia sa se nasca: nu doar consumul de substante al mamei afecteaza dezvoltarea copilului, dar si consumul de substante al tatalui(link catre stire anteprescolar).
Relatia dintre parintele dependent si copil nu poate fi una armonioasa, deoarece abuzul de substante il poate impiedica pe parinte sa isi indeplineasca responsabilitatile legate de cresterea copilului. Chiar si atunci cand acestea reuseste sa fie prezent in viata copilului, dependenta de substante este asociata cu probleme emotionale ale parintelui care il fac pe acesta sa reactioneze inadecvat fata de copil (lipsa rabdarii, lipsa afectiunii fata de copil, lipsa atentiei acordata acestuia sunt doar cateva exemple).
Copiii ai caror parinti au o dependenta indelungata vor avea o imagine ambivalenta a parintelui, incercand sa reconcilieze emotii contradictorii fata de acesta: iubirea fata de parinte, dar si rusinea, revolta sau dezamagirea pe care le trezeste acesta din cauza dependentei.
In cazuri extreme, apare o inversare de roluri, in care copilul isi asuma responsabilitatea de a ingriji parintele, o relatie cu efecte negative indelungate asupra copilului.
Efectele dependentei parintilor se manifesta la nivelul relatiilor din familie. Acestea au in mod special de suferit cand unul sau ambii parinti au probleme legate de abuzul de substante:
- slaba comunicare intre membrii familiei (minciunile, refuzul comunicarii, secretele)
- intimitate fizica si emotionala redusa (atat in cuplu, cat si in relatia parinte-copil)
- posibila violenta domestica
- conflicte maritale (care pornesc de la dificultati financiare, emotionale si sociale)
- izolarea sociala (multe familii in care unul dintre membri are probleme legate de consumul de substante tind sa evite interactiunile sociale autentice pentru a evita ca adevarul sa fie cunoscut)
Toate acestea afecteaza dezvoltarea emotionala, sociala si cognitiva a copiilor.
Un alt aspect al dezvoltarii copilului afectat de dependenta parintilor se refera la lucrurile pe care copilul le poate invata prin imitatie si observatie de la parinte:
- folosirea substantelor sau activitatilor pentru gestionarea emotiilor dificile – copilul nu invata de la parinte modalitati adecvate de depasire a problemelor, ci doar de evitare a acestora
- refuzul de a-si asuma responsabilitatea pentru consecintele actiunilor personale – deseori parintele cu dependenta neaga ca actiunile sale ii afecteaza pe cei din jur
- incapacitatea de a schimba un comportament daunator – cand parintele nu primeste ajutorul de care are nevoie, dependenta nu poate fi depasita
- lipsa de motivatie pentru imbunatatirea vietii si a starii de sanatate – parintele care renunta sa incerce sa renunte la dependenta renunta de fapt la speranta unui viitor mai bun
- neglijarea nevoilor pe care le au ceilalti membri ai familiei – parintele dependent nu are energia si resursele necesare pentru a fi cu adevarat prezent pentru ceilalti membri ai familiei.
Tratamentul pentru dependenta de substante include nu doar tratarea persoanei consumatoare, ci a intregii familii.
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum putem preveni intensificarea conflictelor
Conflictele si neintelegerile sunt parte din viata de zi cu zi intre-un cuplu, insa indiferent care ar fi motivele ce stau la baza, important este sa reusim sa gasim solutii impreuna.
-
Ce inseamna inflorirea psihologica si cum o putem incuraja
Conceptul de ”inflorire psihologica” este unul multidimensional, propus de psihologia pozitiva in care se pune accent pe dobandirea fericirii si a starii de bine, a satisfactiei cu viata, a avea sanatate fizica si mentala, un sens si o semnificatie in viata, caracter si virtuti si relatii sociale aarmonioase.
-
Semne care indica faptul ca esti un parinte inteligent emotional
Cine sunt parintii ideali? Exista o multime de carti si articole despre cum sa devii un parinte mai bun, iar toate resursele pe care le gasesti au in comun inteligenta emotionala. A creste copii inteligenti emotional incepe cu a fi un parinte inteligent emotional.
Adauga tu primul comentariu: