characters characters

Consumul de droguri

Propus de: Echipa Intuitext   |   03 noiembrie 2009    |   4522 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.

Anul trecut, prevalenta consumului de canabis in Europa s-a ridicat la circa 7% la adulti (persoanele in varsta de la 15 la 64 ani), estimarile nationale variind de la 1 la 11%. Ratele cele mai scazute au fost recenzate (in ordine crescatoare) in Bulgaria, Grecia si Malta, iar cele mai ridicate (in ordine crescatoare) in Republica Ceha, in Spania si in Italia.
 
 Prevalenta consumului de canabis este deosebit de ridicata la tineri. Prevalenta consumului de canabis in cursul vietii la liceenii in varsta de 15 sau 16 ani este cea mai ridicata (in ordine crescatoare) in Belgia, Republica Ceha, Irlanda, Spania, Franta si Marea Britanie, unde rata variaza de la 30 la 44%, si cea mai putin ridicata (in ordine crescatoare) in Norvegia, Suedia, Romania, Cipru si Grecia, unde rata este sub 10%.  Aceste date sunt oferite de Agentia Nationala Antidrog (poti afla mai multe daca intri aici ).

Chiar daca potrivit acestor date ni s-ar parea ca tara noastra „sta bine”, ar trebui sa ne preocupe tinerii. Indiferent de natura lor, drogurile creeaza dependenta fizica si psihica, precum si tulburari grave ale activitatii psihice, a perceptiei si comportamentului. La nivel inalt fiecare tara incearca sa propuna diverse programe prin care sa reduca consumul de droguri. Si in tara noastra au existat numeroase proiecte prin care tinerii erau informati despre efectele nocive ale consumului de droguri asupra organismului si a vietii in general. Scolile implementeaza an de an astfel de proiecte in scopul informarii si constientizarii, al prevenirii inca de la cele mai mici varste al consumului de droguri. Poate te intrebi de ce incep sa consume droguri copiii, avand in vedere ca stiu in mare ce anume inseamna drogurile. Nu poti sa mai acorzi credit parerii ca lipsa de informatie este cea care face victime.

Iata cativa dintre cei mai importanti factori ce duc la formarea unor atitudini pozitive fata de droguri:
  • curiozitatea - multi tineri cred ca daca vor incerca o doza nu vor deveni dependenti, dar in realitate este destul de greu sa te opresti (anumite droguri dau dependenta dupa o singura doza);
  • rezolvarea problemelor- un lucru important e ca tinerii sa inteleaga ca solutia la problemele pe care le au nu o reprezinta drogurile. Problemele nu pot fi rezolvate sau evitate cu o doza. Atunci cand efectul va trece, problemele vor fi tot acolo, nesolutionate.
  • formarea unei imagini sociale - un tanar care consuma droguri crede ca poate castiga aprecierea si respectul celorlalti, dar de cele mai multe ori este izolat de colegi si prieteni, iar riscul de a se afla in situatii ridicole creste;
  • presiunea grupului – grupul de apartenenta joaca un rol foarte important, mai ales in perioada adolescentei, astfel ca multe comportamente practicate in interior vor fi preluate de catre fiecare membru in parte;
  • o stima de sine scazuta – consumul de droguri e vazut ca si o modalitate de a dobandi curaj, valoare, de a parea interesant in fata celorlalti;
  • singuratatea - unii tineri pot consuma droguri datorită problemelor pe care le au, a dificultatilor de relationare si comunicare atat cu parintii, cat si cu cei din jur;


 
Iata si cateva conceptii pe care tinerii le au in privinta drogurilor. Poate ca daca le vei citi, le vei intelege si vei reusi sa intri putin in universul lor, sa gasesti o modalitate diferita decat cea de pana acum de a-i privi si  de a-i ajuta:

  • “Consumul unui drog o singura data nu are efecte negative.”
  • “Eu nu pot deveni dependent.”
  • “Este usor să te opresti daca doresti.”
  • “Consumul de  droguri iti rezolva problemele.”
  • “Drogul te face sa comunici mai usor. “
  • “Drogul te face sa te simti liber!”
  • “Numai indivizii slabi ajung dependenti de droguri!”
  • “Drogurile sunt oferite numai de straini!”
  • Cum ai putea sa-ti ajuti copilul sau ce sfaturi sa dai unei cunostinte care are astfel de probleme?

Iti oferim o serie de activitati alternative pe care ai putea sa i le sugerezi:
  • exercitii de relaxare
  • dans si antrenament al miscarilor
  • recreere fizica si sport
  • implicarea in actiuni comunitare, ce pot oferi satisfactie
  • activitati de voluntariat
  • identificarea unor hobby-uri
  • discutii de grup, participarea la activitati de grup
  • relationare cu persoane care au reusit sa se lase de droguri
  • dezvoltarea abilitatilor de comunicare
  • consiliere orientata pe identificarea si clarificarea valorilor
  • sprijin oferit de familie si cei din jur

Tu ai vorbit cu copilul tau despre droguri? Crezi ca acestea reprezinta o amenintare reala pentru toti adolescentii?

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • stefann
    stefann    23.12.2009 - 23:26
    cred ca ar trebui sa se faca cat mai auzibil despre acest articol astfel incat mai multi copii vor mult expusi asupra celor din jur.
    depinde de prietenii care ii are,de anturaj,stiti si dumneavoastra,asta duce la defragmentarea (despartire) unei familii din cauza acestor droguri

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe