characters characters

Autism: simptomele care il anunta

Dilema: copilul are sau nu autism?

Propus de: Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism   |   30 ianuarie 2018    |   2770 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

autism simptome
In mod normal, copilul se dezvolta frumos de la sine atunci cand creste inconjurat de iubire, intr-un climat afectiv pozitiv, precum si intr-un mediu stimulativ. Dar in momentul in care apar dificultati, iar dezvoltarea este ingreunata, parintii incep sa isi ridice unele semne de intrebare. Oare copilul meu are probleme? Se dezvolta normal?

Raspunsul nu este mereu la indemana. Si asta cu atat mai mult in cazul unui copil cu varsta mai mica de doi ani, care de abia face primii pasi in viata. Desigur, e mai usor sa iti spui „las copilul in pace, ca va invata singur”. Insa cand aceste doua intrebari revin obsedant, problemele nu ar mai trebui ignorate.

Este cazul sa iti faci griji?

Daniela GavankarUn copil care se dezvolta normal ar trebui sa aiba deja, inca inainte de a implini doi ani, o serie de achizitii lingvistice, cognitive, de socializare etc. Am stat de vorba cu psihologul Daniela Gavankar, presedintele Asociatiei pentru Interventie Terapeutica in Autism (AITA), care ne spune ce ar trebui sa stie sa faca un micut de pana in doi ani. In cazul in care aveti de bifat cel putin 3 din urmatorii itemi pe care copilul nu-i poate realiza, in fiecare dintre ariile de dezvoltare, mergeti si vorbiti cu un specialist. 

Limbaj si comunicare – copilul de pana la doi ani trebuie sa stie: sa execute comenzi simple, fara a i se da indicatii prin gesturi; sa poata da sau arata 10-12 obiecte familiare, la cerere; sa indice 3-5 imagini dintr-o carte, cand i se cere; sa arate cel putin 3 parti ale corpului sau si ale celorlalti; sa raspunda la intrebarea „ce este asta?”; sa isi spuna numele sau porecla si sa ii numeasca si pe ceilalti membri ai familiei, alaturi de care locuieste; sa numeasca jucarii; sa raspunda cu „DA” si „NU” la intrebari care necesita un astfel de raspuns.

Socializare – pana la doi ani, copilul trebuie sa stie: sa faca „Pa”; sa raspunda cand este strigat pe nume, privind persoana care i se adreseaza sau intinzand mainile spre ea; sa imite miscarile simple ale unui copil in joc; sa imite adultul in actiuni simple; sa caute contactul ochilor 2-3 minute; sa respecte interdictia cand i se spune „NU!”; sa salute cunostintele cand i se cere; sa tina o carte adultului pentru a i se citi din ea; sa ia parte la jocuri pentru o perioada scurta (impinge masina, arunca mingea la alt copil); sa aiba contact vizul cu persoana careia ii „cere” ceva.

Autoservire – inainte de cea de-a doua sa aniversare, copilul ar trebui sa se descurce, sa manance independent cu lingura si sa bea cu ceasca (chiar daca varsa putin), sa foloseasca gesturi sau cuvinte pentru a atrage atentia ca are nevoie de a merge la toaleta, sa isi poata scoate hainele (sosete, pantaloni, jachete cu nasturi, etc.). Desigur, sunt multe cazuri in care copilul prefera ca adultul sa faca multe in locul lui, insa trebuie facuta distinctia intre „a vrea” si „a putea”.

Cognitiv – copilul invata inaintea varstei de doi ani sa execute gesturi simple la cerere (ridica mainile), sa asocieze obiecte asemanatoare, dar si obiecte cu imaginea lor, sa arate spre sine cand este intrebat, sa suprapuna 3 cuburi la cerere, sa mazgaleasca cu creionul, sa dea paginile unei carti.

 
 Alte semnale de alarma

Un copil autist poate sa fie vesel, activ, „lipicios” cu parintii si apropiatii lui. Mama poate spune „Eu ma inteleg bine cu copilul meu, inteleg ce vrea.” Intrebare este daca si ceilalti il inteleg, daca copilul isi poate face cunoscute dorintele, nevoile, daca impartaseste cu ceilalti bucuria, supararea. De aceea e important sa fiti atenti si la alte semne care v-ar putea indrepta catre cabinetul unui specialist”, atrage atentia psihologul Daniela Gavankar.

Printre aceste semne se numara urmatoarele:

  • nu raspunde la solicitarile adultului (decat atunci cand „vrea”) si pare ca nu aude sau nu intelege ceea ce i se cere;
  • protesteaza in momentul in care i se cere ceva si se insista in primirea unui raspuns;
  • jocul ii este marcat de un caracter stereotip (foloseste obiectele sau jucariile mereu in acelasi fel – le inchide/deschide, bate cu obiectele in anumite locuri, le invarte etc.);
  • nu foloseste obiectele in scopul lor uzual (le linge, scutura, plimba sticle pe care le umple si le goleste etc.);
  • prezinta probleme de alimentatie si de somn;
  • nu doreste sa foloseasca cuvinte cu sens de comunicare;
  • merge pe varfuri;
  • repeta la nesfarsit anumite sunete, cuvinte, reclame TV etc. (ecolalie).

Daca aveti de bifat un item sau doi din toata lista si, mai ales, daca asta se intampla cu o frecventa si o intensitate mica, motivele de ingrijorare sunt minime. Dar daca lista cuprinde multi itemi, avem de-a face cu un copil care are nevoie de ajutor suplimentar. Nu ezitati sa-l cereti! Cu cat mai repede, cu atat mai bine…

Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism (AITA) este o organizatie neguvernamentala infiintata in ianuare 2009, care are ca obiect de activitate oferirea de servicii psihologice complete copiilor cu tulburari din spectrul autist si familiilor acestora. La AITA suntem dedicati copiilor iar promisiunea noastra este sa oferim servicii de cea mai inalta calitate. Copilul cu autism primeste la noi un program individualizat de interventie special creat astfel incat sa-i poata atinge toate nevoile de dezvoltare.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Sindromul Asperger
    Sindromul Asperger – ce inseamna si cum il poti intelege mai bine
    25 septembrie 2019   

    „Boala mintala” sau „dereglare psihica” sunt etichete folosite de multe persoane atunci cand se refera la sindromul Asperger. De ce diagnosticul de tulburare de spectru autist (cum este sindromul Asperger) nu ar trebui folosit pentru a invalida eforturile si capacitatea unei persoane aflam impreuna.

  • Integrarea copiilor cu autism in invatamant
    3 idei pentru integrarea copiilor cu autism in clasa 1
    12 aprilie 2019   

    Esti parinte de copil cu autism? Sau esti cadru didactic? Citeste pana la final si obtine informatii valoroase! Descopera metode simple, utile si la indemana oricui pentru a activa copiii cu autism.

  • Tratament autism
    Abordarea BLUE in autism
    13 septembrie 2018   

    BLUE este o abordare terapeutica utilizata in terapia copiilor cu autism in cadrul Asociatiei AITA, insumand o serie de tehnici si principii din mai multe terapii clasice.

Mai multe