characters characters

“Vreau pe cer”-Zmeiele inseamna culoare, curaj si libertate.

Propus de: Corina Pop   |   06 octombrie 2010    |   4040 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

Ce-ar fi daca de data asta, noi zmeiele, v-am spune o poveste? O poveste despre culoare, curaj  si libertate. “Vreau pe cer” este povestea noastra, a zmeielor care au gustat libertatea pe care vrem acum sa o daruim pamantenilor.

Imbracate in cele mai colorate panze si stapanind cele mai jucause trucuri, dansam intr-un spectacol nemaivazut la inaltime. Pentru ca stim ca cei mici sunt curiosi, le oferim ocazia sa exploreze in voie un teritoriu care pare de necucerit! Primele lectii de zbor vor deschide portita spre o distractie clasica pentru copilul tau si de ce, nu, pentru copilul din tine!
 
 

Unde zburam cel mai liber?
Nu suntem deloc pretentioase! Pentru a ne arata super-puterile avem nevoie doar de un spatiu deschis si un vant stabil. Fiecare anotimp ne ofera o ocazia sa demonstram ce ne poate panza: vara ne imprietenim cu pescarusii, toamna cu parcurile si campiile primitoare, iarna inveselim atmosfera in varf de munte.

Tot ce trebuie sa faci este sa ne pozitionezi impotriva curentului.  Am invatat ca in limbajul vostru, al pamantenilor, infruntarea vantului se numeste curaj si este primul pas spre castigarea libertatii.

Cum ne distram?
Totul incepe de la sol.
Asaza-ma in picioare si trage-ma cu putere de sfori. Asigura-te ca au aceeasi lungime si ca nu sunt incalcite. Cu cat sfoara este mai scurta, cu atat ma voi inalta mai repede. Daca ai parte de vant puternic, desfasoara sforile la maxim, apuca-ne ferm de manere si trage. Ne vom inalta instantaneu pe curentul de vant.

Vei observa ca daca tragi usor de una din sfori, directia noastra se va schimba si vom descrie o curba sau un cerc. Facem astfel, cativa pasi de dans impreuna. Exersand aceste miscari, ma tii intr-un loop si inveti primul tau truc!

Daca vrei sa aterizez, indreapta-mi nasul inspre cer si fa cativa pasi spre mine. Pozitioneaza-ma in extrema dreapta sau stanga a curentului de vant si voi cobori incet la sol.

"Cand vrei sa-ti  inveti copilul despre  ce inseamna libertatea, inaltati un zmeu impreuna. E un hobby ideal pentru copii, se poate iesi cam oriunde, iar la aer curat distractia e garantata!  Tot aici - in preajma lor- e locul in care, cu putin noroc, vei regasi copilul din tine.
Lectia despre zmeie poate incepe oricum, caci odata eliberat, vei deveni cu siguranta eroul lor preferat. Iar atunci cand zmeul se intoarce acasa, dupa ce tu si cei mici ati alergat pana vi s-a taiat rasuflarea, realizezi ca e de fapt si lectia ta: copiii si zmeiele… au deopotriva nevoie sa le dai din ce in ce mai mult drumul  la sfoara, se smucesc, iar cu fiecare rasucire a firului resimti tristete ce se impleteste cu bucurie. Si pe masura ce zmeul se indeparteaza, stii ca nu va dura mult pana frumoasa creatura se va desprinde de tine ca sa se inalte... liber si puternic…"- Codruta Couci, psiholog, Baia Mare

Acestea fiind zise, te provocam sa incerci si tu sa eliberezi un zmeu si sa te deschizi pentru tot ce are sa-ti daruiasca.
 
Daca vrei sa castigi un zmeu pentru copilul tau, te asteptam pe forum, pentru a participa la concursul nostru: Amintiri din copilaria ta.
 
Corina Pop si Flavius Pop- Vreau pe cer!

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe