characters characters

Sase elevi din Bucuresti au castigat locul doi la Olimpiada Internationala de stiinte exacte din Kazahstan

27 ianuarie 2010    |   564 vizualizări

 
Mai avem si tineri care parca se incapataneaza sa demonstreze ca viitorul invatamantului romanesc este unul promitator. Elevii de la Colegiul National Tudor Vianu au strans sase medalii la probele de fizica, informatica si matematica intr-un concurs in care doar rusii au fost mai buni decat ei.


Andrei Parvu a fost medaliat cu aur la proba de informatica, Andrei Poenaru a castigat medalia de bronz la aceeasi proba, Luca Iliesiu a castigat medalia de argint la proba de fizica, Horia Mania, medalia de argint la matematica, Andrei Ciupan  fost recompensat cu bronz tot la proba de matematica si Ciprian Milu care a primit medalia de bronz tot la matematica. in Kazakhstan, echipa de la Colegiul Tudor Vianu a invins peste 40 de echipe straine in probleme de fizica, informatica si matematica.


Cu medaliile la gat, unii olimpici sunt hotarati sa plece din tara, desi o spun cu jumatate de gura. "Am impresia ca poate as avea ceva mai multe oportunitati in afara, dar nu m-am decis inca. Am aplicat in Anglia si SUA", a declarat Horia Mania, medaliat cu argint la proba de matematica.


"Eu am aplicat si in SUA la circa zece universitati si astept raspunsul lor, dar ma gandesc sa raman si in tara la Automatica sau chiar la Universitatea Bucuresti la sectiunea de matematica", a spus Andrei Cipuan, medaliat cu bronz tot la proba de matematica.


Daca in strainatate universitatile se bat pe elevii cu premii internationale, "in Romania aceste medalii nu sunt recunoscute de Ministerul Educatiei, pentru ca sunt concursuri care nu sunt organizate la nivel national, sunt organizate doar pentru licee. Deplasarile acestea sunt costisitoare, in jur de 9.000 de euro, bani primiti de la comunitatea locala", a precizat Silvia Moraru, directorul Colegiului National Tudor Vianu.


Sursa: www.realitatea.net

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu