characters characters

Copil singur caut parinti disponibili

29 aprilie 2010    |   394 vizualizări
Unu din doi copii romani de varsta scolara nu interactioneaza de loc cu parintii, care ajung sa-i neglijeze din cauza serviciului si a indatoririlor casnice. Asa arata un sondaj Gallup, dat publicitatii ieri, potrivit caruia, in timpul saptamanii, 49% dintre micuti petrec cel mult o ora pe zi in compania parintilor.

In plus, aproape 40% dintre cei 1.000 de copii cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani in tervievati au spus ca parintii lor se joaca cu ei foarte rar sau nu se joaca deloc, desi aceasta activitate este cel mai des mentionata de cei mici la capitolul „activitati comune”.

Notele, cele importante

Studiul explica faptul ca 12% dintre copii discuta mai degraba cu alte persoane decat cu parintii despre ceea ce-i preocupa. Si, chiar si atunci cand stau de vorba cu mama (care ocupa rolul principal in relatia cu cel mic), aceasta e preocupata, in primul rand, de rezultatele scolare.

„Abia apoi sunt tratate si problemele cu care se confrunta cel mic si felul in care acesta isi petrece timpul liber. Unii copii s-au plans chiar de faptul ca discuta rar sau deloc cu parintii despre planurile lor de viitor”, a explicat Alexandru Toth, director de cercetare al Gallup Romania.

Intrebati despre ce ar vrea ei sa discute cu mama, cei mici au pus pe primul loc relatiile lor cu profesorii si colegii si apoi notele.

Minimum zece minute pe zi pentru a discuta cu cei mici


Cat despre activitatile pe care ar trebui sa le imparta cu parintii, copiii au pus pe primul plan joaca, apoi rezolvatul temelor.

Desi aproape trei sferturi dintre micuti au spus ca toate aceste asteptari ale lor nu se regasesc in viata de zi cu zi, parintii raman pentru ei principalele modele. Dupa acestia, la capitolul „modele de urmat” nu se afla dascalii, asa cum se asteptau realizatorii sondajului, ci cantaretii si fotbalistii. Astfel, in timp ce pentru baieti modelul este Ronaldo, pentru fete „prima in top” e Hannah Mon tana.

„Adultii trebuie sa-si faca timp - macar zece minute pe zi - pe care sa-l dedice copiilor, dar sa fie timp «de calitate», in care sa aiba activitati comune, sa discute. In caz contrar, copilului nu i se satisfac doua nevoi esentiale: de apreciere si de a fi semnificativ”, conchide psihoterapeutul Anda Pacurar.

Sursa: www.evz.ro
 
 

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu