Argument contra competitiei

Alfie Kohn stie exact de ce ar trebui sa nu fim fanii competitiei

Cand vine vorba de problema competitiei, noi, americanii, adoptam de obicei una din urmatoarele pozitii: sustinere entuziasta si sustinere profesionista.

Conform primei posturi, cu cat ne implicam mai mult copiii – dar si pe noi insine – in rivalitate, cu atat mai bine. Competitia intareste caracterul si produce excelenta. Conform celei de-a doua atitudini, admitem ca societatea noastra a fost luata de val in goana dupa primul loc pe podium, ca ne fortam prea mult si prea rapid copiii sa devina invingatori– insa mentinem convingerea ca, tinuta in frau, competitia poate fi distractiva si sanatoasa.

Alfie Kohn revine in primavara lui 2016 la Bucuresti, pentru doua conferinte! Mai multe detalii despre evenimentul de pe 21 mai se pot gasi aici.

Eu obisnuiam sa fiu in a doua tabara, ca parere. Dar dupa cativa ani in care am cercetat subiectul, folosind lucrari din domeniul psihologiei, sociologiei, biologiei, educatiei si altele, sunt in prezent convins ca niciuna dintre atitudini nu este corecta. Competitia e nociva, dar nu numai pentru ca exageram cu ea sau o aplicam gresit. Cel mai bun grad de competitie pentru copii este zero, iar constructia in sine “competitie sanatoasa” este de fapt o contradictie a termenilor.

Poate ca suna extrem sau chiar non-american. Dar unele lucruri nu sunt rele doar in exces, ci sunt inerent nocive. Competitia, care in esenta inseamna ca un om trebuie sa piarda, pentru ca altul sa castige, este unul din aceste lucruri. Niciodata nu e utila, niciodata nu e potrivita, nici la scoala, nici la joaca, si nici acasa.

Gandeste-te o clipa, ce iti doresti pentru copilul tau? Probabil vrei sa capete o stima de sine sanatoasa, sa se accepte pe sine, sa se considere practic un om bun. Iti doresti sa aiba succes, sa exceleze pe masura capacitatii sale. Vrei sa aiba relatii in care sa fie ocrotit si iubit. Si vrei sa-i faca placere viata.

Foarte frumoase idealuri. Dar competitia nu doar ca nu le este trebuincioasa, ci chiar le submineaza.

Competitia, buna pentru stima de sine asa cum e bun zaharul pentru dinti

Competitia este buna pentru stima de sine asa cum este bun zaharul pentru dinti. In majoritatea concursurilor, cei mai multi participanti sunt perdanti. Este evident de ce acest lucru dauneaza stimei de sine. Dar nici macar castigarea unei competitii nu ajuta la dobandirea unui caracter puternic; doar permite unui copil sa se bucure, pentru moment, de raul altuia. Conform studiilor, in urma competitiei, copilul ajunge sa isi perceapa valoarea drept dependenta de o sursa externa de evaluare: valoarea ta se defineste prin ceea ce faci. Sau chiar mai rau: pe cat de multi oameni ai reusit sa infrangi, pe atat de bun esti.

Intr-o cultura competitiva, unui copil i se spune ca nu-i de ajuns sa fii bun – trebuie sa fii mai bun decat altii. Succesul ajunge sa se defineasca drept victorie, chiar daca acestea sunt doua lucruri foarte diferite. Chiar si atunci cand copilul reuseste sa castige, psihologic vorbind, este prins intr-un cerc vicios: cu cat mai mult concureaza, cu atat mai mult trebuie sa o faca, pentru a se simti competent.

Cand am accentuat acest aspect in cadrul unei dezbateri televizate, obiectiile mele au fost considerate neimportante de catre parintii unui baietel de sapte ani, Kyle, campion la tenis, care participa si el la emisiune alaturi de mine. Inca de cand i se pusese prima racheta de tenis in mana, de la varsta de doi ani, Kyle fusese obisnuit sa castige. Insa chiar la finalul emisiunii, cineva din public l-a intrebat cum se simte cand pierde. Kyle a plecat capul si a soptit : “Mi-e rusine.”

Copiii se simt mai bine in pielea lor cand salile de clasa sunt bazate pe cooperare, nu pe competitie

Asta nu inseamna ca n-ar trebui sa invete copiii ce este disciplina sau tenacitatea, ca nu ar trebui sa-i incurajam sa reuseasca sau ca ar trebui sa-i ferim cu orice pret de esec. Dar pentru asta nu e nevoie sa castige sau sa piarda, sa infranga alti copii si sa se teama sa nu fie ei infranti, la randul lor. Copiii se simt mai bine in pielea lor cand locurile de joaca si salile de clasa sunt bazate pe cooperare, si nu pe competitie. Cand lucreaza cu altii, si nu impotriva altora, iar stima lor de sine nu depinde de castigarea unui concurs de silabisit.

Copiii reusesc in ciuda competitiei, nu datorita ei. Majoritatea dintre noi am invatat de mici sa credem ca avem cele mai bune rezultate cand participam la o cursa – ca fara competitie am deveni toti grasi, lenesi si mediocri. E o credinta acceptata de-a gata de societatea noastra. Un fals.

Exista dovezi palpabile care atesta ca productivitatea la locul de munca sufera, ca rezultat al competitiei. Dovezile sunt chiar mai ample in ceea ce priveste climatul salilor de clasa. David Johnson, profesor de of psihologie sociala la Universitateadin Minnesota, a revizuit alaturi de colegii sai toate studiile pe care le-a putut gasi pe marginea acestui subiect, din 1924 pana in 1980. 65 dintre aceste studii au constatat ca elevii invata mai bine cand coopereaza, nu cand concureaza. 8 au constatat contrariul, iar 36 nu au gasit diferente semnificative. Cu cat era mai complexa sarcina, cu atat mai rau se descurcau copiii intr-un mediu competitiv.

Teresa Amabile, psiholog cercetator la Brandeis University, era mai interesata de creativitate. Intr-un studiu, le-a cerut copiilor sa faca niste “colaje amuzante”. Unii au concurat pentru premii, altii nu. Apoi, sapte artisti au evaluat lucrarile copiilor. Cei care incercau sa castige au facut colaje mult mai putin creative – mai putin spontane, complexe si variate — decat ceilalti.

Elevii nu invata mai bine cand educatia devine o lupta competitiva

Unul dupa altul, cercetatorii de pe tot cuprinsul Americii au constatat ca elevii nu invata mai bine cand educatia devine o lupta competitiva. De ce? In primul rand, pentru ca competitia face copiii sa fie anxiosi si le perturba concentrarea. In al doilea rand, competitia nu le permite sa-si ofere unul altuia talentul si resursele, ca in cazul cooperarii. Si in final, in efortul lor de a fi pe primul loc, sunt distrasi de la ceea ce au de invatat. Poate parea paradoxal, dar cand un elev se concentreaza pe recompensa (o nota de zece, o steluta aurie sau un trofeu), devine mai putin interesat de ceea ce face. Implicit, scade performanta.

Nu inseamna ca nu putem tine cont de performantele copiilor, doar pentru ca e contraproductiv sa-i fortam sa concureze unul contra celuilalt. Nu-i nici o problema daca le comparam rezultatele cu un obiectiv standard (cat de repede au alergat, la cate intrebari au raspuns corect) sau cu performantele lor de ieri sau de anul trecut. Dar, daca chiar punem pret pe dezvoltarea intelectuala a copiilor nostri, trebuie sa realizam ca nu va merge asa; nu putem transforma educatia intr-o intrecere.

Competitia este reteta ostilitatii. Prin definitie, nu pot toti castiga un concurs. Daca un copil castiga, celalalt nu poate castiga. Asta inseamna ca fiecare copil ajunge sa-i perceapa pe ceilalti drept obstacole in calea succesului sau. Lasati fractiile sau meciurile; aceasta este adevarata lectie pe care o invata copiii, intr-un mediu competitiv.

Competitia face copiii sa invidieze castigatorii, sa respinga perdantii (nu avem alt epitet mai usturator in engleza americana, decat “Loser!”[1]), si sa fie neincrezator fata de toti. Intr-o competitie este greu sa-i privesti pe ceilalti drept potentiali prieteni sau colaboratori; chiar daca nu-mi esti rival astazi, imi poti fi maine.

Ceea ce nu inseamna ca intotdeauna competitorii se detesta reciproc. Dar increderea nu-ti este ajutata cand incerci sa-l depasesti pe cel de langa tine; ar fi nebunesc sa ai incredere in cineva care castiga de pe urma esecului tau. Cel mult, competitia ne face sa ne privim piezis. In cel mai rau caz, incita la agresivitate. Relatiile existente sunt greu puse la incercare, si noile prietenii sunt retezate inainte sa apuce sa se infiripeze.

Copiii competitivi sunt mai putin empatici si mai putin generosi

Din nou, cu ajutorul cercetarilor putem intelege efectul devastator al acestor structuri de tipul castig/pierdere. Cand copiii se intrec, sunt mai putin capabili sa adopte perspectiva celuilalt, sa perceapa lucrurile din punctul de vedere al altcuiva. Unul dintre studii demonstreaza clar cum copiii competitivi sunt mai putin empatici decat ceilalti; alt studiu arata cum copiii competitivi sunt mai putin generosi.

Pe de alta parte, cooperarea e minunata ca instrument pentru a ajuta copiii sa comunice eficient, sa isi ofere reciproc incredere si sa-i accepte pe cei diferiti. Competitia impiedica atingerea acestor scopuri si duce deseori la comportamente antisociale. Alegerea este in mainile noastre: putem da vina pe copii cand triseaza, devin violenti sau retrasi, sau putem recunoaste ca, de fapt, competitia in sine este sursa acestor nenorociri.

De asemenea, studiile demonstreaza ca nici competitia dintre grupuri nu are rezultate mai bune decat cea dintre indivizi. Nu e nevoie sa setam copiii impotriva unui dusman comun, pentru a simti placerea spiritului de camaraderie sau pentru a avea succes. Cooperarea autentica nu necesita triumful in fata altui grup.

Nu trebuie sa transformam locul de joaca intr-un teren de lupta, daca vrem sa ne distram. Daca stam sa ne gandim, este remarcabil ca ideea pe care le-o transmitem copiilor despre distractie consta in jocuri cu multe reguli, in care un individ sau o echipa trebuie sa infranga pe altcineva.

Si jocurile pot fi schimbate!

Sa ne gandim la unul dintre primele jocuri ale copilariei: scaunele muzicale. La fiecare tura, se retrag un scaun si un copil, pana cand la final avem un invingator foarte mandru si restul lumii care a fost exclusa din joc. Va este tuturor cunoscuta scena aceasta amara, de la petrecerile de ziua unui copil; se opreste muzica si inca un copil pierde, si e fortat sa iasa din joc, alaturandu-se celorlalti micuti amarati de pe margine. Asa invatam noi sa ne distram in America.

Terry Orlick, un expert in jocuri din Canada, a sugerat sa schimbam regulile acestui joc, si sa le cerem copiilor sa incapa pe un numar din ce in ce mai mic de scaune. Iar la final, am avea sapte-opt copilasi care chicotesc si incearca sa se ingramadeasca pe un scaunel. Toata lumea s-ar distra, nimeni nu ar pierde, nimeni nu ar castiga.

Si asta e valabil in cazul tuturor jocurilor; cu putina imaginatie, le putem schimba in asa fel incat obstacolul sa tina de sarcina, nu de alt participant sau de o echipa.

De fapt, niciunul din beneficiile atribuite sportului sau altor jocuri competitive nu necesita competitie. Copiii pot sa faca destula miscare, fara sa lupte unul contra celuilalt. Munca in echipa? Jocuri de cooperare, care le permit sa lucreze impreuna, fara sa-si faca dusmani. Vreti sa-si imbunatateasca abilitatile, vreti provocari? Din nou, e suficient un obiectiv standard sau performantele anterioare.

Cand Orlick a invatat un grup de copii regulile unor jocuri non competitive, doua treimi dintre baieti si toate fetele le-au preferat pe acestea jocurilor care necesita oponenti. Daca in cultura noastra ideea de distractie echivaleaza cu competitia, poate este asa pentru ca nu am incercat si alternativa.

Cum pot parintii sa creasca un copil non-competitiv intr-o lume competitiva?

Cum pot parintii sa creasca un copil non-competitiv intr-o lume competitiva? Competitia distruge stima de sine a copiilor, dauneaza invatarii, saboteaza relationarea si e inutila distractiei. Dar cum sa cresti un copil intr-o societate care inca nu realizeaza toate aceste lucruri?

Nu exista un raspuns simplu. Insa iata un raspuns gresit: ca sa poata trai in “lumea reala”, trebuie sa-ti faci copilul competitiv. Dar asta nu este de dorit – din toate motivele enumerate aici – si perpetueaza otrava competitiei inca o generatie mai departe.

Putem invata copiii despre competitie, ii putem pregati pentru fortele distructive cu care se vor confrunta, dar fara sa-i facem sa li se alature fara discernamant. Le putem arata efectele competitiei, asa cum le povestim si despre raul facut de droguri sau despre neatentia la volan.

Tu vei fi cel mai in masura sa decizi gradul de compromis necesar, in asa fel incat copilul tau sa nu fie lasat pe dinafara sau ridiculizat intr-o societate competitiva. Dar macar poti lua o decizie informata. Poti colabora cu alti parinti, cu profesorii si antrenorii copilului tau, sa te ajute sa schimbi structurile care atata un copil contra altuia. Sau te poti interesa despre scolile si taberele axate pe cooperare, care incep sa aiba din ce in ce mai mult succes la noi in tara[2].

In ceea ce priveste reducerea rivalitatii si a competitiei din mediul familial:

Evita sa compari performanta copilului cu cea a fratelui sau, a unui coleg, sau cu a ta, de cand erai copil.

Nu te folosi de concursuri (“Cine sterge vasele cel mai repede?”) in casa. Fii atent la limbajul folosit (“Cine-i cea mai buna fetita din lume?”), sa nu accentueze atitudinea competitiva.

Nu conditiona niciodata dragostea sau acceptarea ta, in functie de performanta copilului. Nu-i de ajuns sa spui “Atat timp cat faci tot ce poti, dragul meu”, daca cel mic invata ca mami il priveste cu alti ochi cand e mai bun decat altii.

Fii constient de puterea posturii tale – esti un model pentru cel mic. Daca tu va trebui sa-i infrangi pe altii, indiferent de ce spui, copilul va invata din faptele tale. Lectia va fi cu atat mai puternica daca te folosesti de copil pentru a obtine victorii prin el.

Bazele unei societati mai bune sunt puse prin cresterea unor copii sanatosi, fericiti, productivi. Primul pas pentru a atinge ambele teluri este sa admitem ca credinta noastra in importanta competitiei este bazata pe mituri. Putem sa traim si sa ne jucam si altfel, mai bine, atat noi cat si copiii nostri.

[1]Invins, perdant (eng). Folosit in limbaj uzual cu sens injurios, de ex. “fraiere”

[2]America (n. trad)

Copyright: Alfie Kohn/1987, traducere de Elena Irimia cu permisiunea autorului. Articolul original si notele bibliografice pot fi consultate aici.

Articol preluat de pe TotulDespreMame.ro

Alfie Kohn, autorul bestseller-urilor Parenting neconditionat si Pedepsiţi prin recompense, aparute la editura Multi Media Est Publishing, se va afla pe 21 mai pentru a treia oara la Bucuresti, unde va sustine o noua serie de conferinte. Evenimentul, care este organizat de TOTUL DESPRE MAME si care are ca parteneri principali MNAR si Asociatia pentru Comunicare Nonviolenta, prin presedintele sau, Monica Reu, trainer de comunicare non-violenta, va avea loc la sala Auditorium a Muzeului National de Arta al Romaniei, MNAR, in intervalul orar 10.00 – 17:30, si va cuprinde doua module: o conferinta dedicata parentingului neconditionat si o a doua conferinta in care se vor aduce adevarate argumente impotriva competitiei. Mai multe detalii despre evenimentul de pe 21 mai se pot gasi aici.