Alfie Kohn: „Renuntati la competitie!”

Aflam de la Alfie Kohn de ce competi

Cu mult timp inainte ca cineva sa vorbeasca despre team-building – la mai putin de un deceniu dupa al doilea razboi mondial, de fapt – un sociolog pe nume Peter Blau a comparat doua grupuri de candidati la o agentie publica de ocupare a fortei de munca. Cei din primul grup au concurat cu inversunare pentru locurile de munca disponibile. In al doilea grup, candidatii au lucrat impreuna, asigurandu-se ca se anunta reciproc ori de cate ori apare un nou job scos la concurs.

Alfie Kohn revine in primavara lui 2016 la Bucuresti, pentru doua conferinte! Mai multe detalii despre evenimentul de pe 21 mai se pot gasi aici.

Care grup a bifat mai multe locuri de munca? Daca ati ghicit ca al doilea grup, se poate datora faptului ca sunteti deja constienti de faptul ca efortul de grup este cheia productivitatii. De asemenea, este posibil sa stiti ca din moment ce raportul Blau a fost publicat, o gramada de alte studii au demonstrat din nou si din nou acest principiu. O parte din cercetarea cu pricina a ajuns in locurile de munca din lumea reala, iar unii manageri au vazut pe pielea lor cat de logic e sa avem oameni care lucreaza unii cu altii, mai degraba decat unii impotriva celorlalti.

Cu toate acestea, miturile vechi mor greu, iar ideea ca prin competitie se promoveaza excelenta persista. Am studiat acest subiect in ultimii cinci ani, analizand cercetari din domenii diferite, avand in vedere impactul produs de competitie nu numai la locul de munca, ci si in sala de clasa si pe terenul de joc. Concluzia mea este ca productivitatea optima nu numai ca nu are nevoie de concurenta; pare sa necesite absenta ei. Cantitatea optima de competitie in compania voastra este zero.

Concurenta este in mod inerent contraproductiva

Observati ca nu ma plang de concurenta excesiva sau inadecvata. Spun ca insasi concurenta – ceea ce inseamna pur si simplu ca o persoana sau un grup sa nu reuseasca, ca altii sa poata avea succes – este in mod inerent contraproductiva. In mod similar, eu nu ofer un argument “moale” impotriva concurentei, bazandu-mi obiectia numai pe efectele distructive pe care le are asupra noastra, ca fiinte umane. Spun ca concurenta, de asemenea, nu functioneaza de la bun inceput. Ii opreste pe oameni sa-si atinga potentialul.

Pe scurt: daca atat de multi oameni considera munca drept o corvoada, un mediu care ne asmute unii impotriva altora s-ar putea sa aiba legatura cu asta. In multe locuri de munca, fiecare angajat este determinat sa-i considere pe toti ceilalti ca fiind obstacole in calea propriului sau succes. In loc de companie si colaborare, exista doar suspiciune si rivalitate. Poate fi intr-adevar surprinzator faptul ca acelasi stil de viata in care munca este pe primul loc, iar timpul liber este minimizat, stil ce aduce atata neplacere, vine la pachet cu o productivitate redusa?

Efectele nocive ale competitiei

Surprinzator sau nu, iata ce ne arata clar studiile:

* Competitia creeaza anxietate. Chiar si atunci cand mizele concrete (salariul si promovarea) nu sunt mari, perspectiva de a ajunge un ratat este extrem de dureroasa. Presiunea unica produsa de faptul ca trebuie sa-i invingi pe altii – si sa risti sa fii invins – tinde sa impiedice performanta.

* Concurentii nu pot face schimb de idei sau de abilitati. Lasati-ma in birou pentru cateva zile si pot distruge capacitatea angajatilor de a comunica in mod eficient. Eu le pot inlocui increderea pe care o au fata de ceilalti cu ostilitatea. Pot sa ma asigur ca munca lor este redundanta, fiecare combatand probleme pe care altcineva le-a rezolvat deja. Cum pot face toate astea? Facandu-i sa concureze intre ei.

* Concurenta distrage atentia oamenilor de la sarcina imediata. Cu toate ca societatea noastra le confunda de multe ori, victoria si excelenta sunt de fapt doua idei foarte diferite. Ele se si experimenteaza in mod diferit. A te concentra pe a castiga, invingandu-l pe un coleg, inseamna de multe ori sa distragi atentia de la lucrul in sine. Performanta optima depinde de constatarea ca acel job e satisfacator si provocator el insusi – nu vazand munca drept un mijloc spre un scop extern, cum ar fi sa fii numarul unu.

Daca concursurile si alte forme de competitie sunt inca utilizate de catre manageri, aceasta poate fi din cauza parerii invechite care ne spune ca motivatia va pieri daca nu trebuie sa te lupti pentru victorie. Dar dorinta de a te impinge pe sine pentru a avea succes rareori vine de la a fi nevoia sa invingi pe altcineva. Ea vine, in mod ideal, dintr-un interes intrinsec – fiind indragostit de provocarea in sine. In lipsa acesteia, poate proveni din compararea performantelor unei persoane cu niste standarde absolute sau cu modul in care cineva a evoluat anul trecut. De asemenea, poate fi inspirata de indeplinirea muncii de cooperare. In orice caz, concurenta este in cel mai bun caz inutila si in cel mai rau caz un impediment serios pentru munca de calitate.

Competitie sau cooperare?

David si Roger Johnson, profesori de pedagogie la Universitatea din Minnesota, au efectuat 26 de studii separate pentru a stabili daca competitia sau cooperarea sunt mai favorabile invatarii. Rezultatele: cooperarea a dus la rezultate mai bune in 21 dintre studii, in timp ce doua studii au avut rezultate mixte, iar la trei nu s-au gasit diferente semnificative. Asta ar trebui sa fie de interes pentru orice manager ai carui angajati isi petrec o parte din timpul lor invatand ablitati noi si absorbind informatii.

O mai buna performanta nu a fost singurul avantaj al cooperarii gasit de cei doi profesori. Eliberati de presiunea de a trebui sa se invinga reciproc, elevii au dezvoltat o stima de sine mai mare. Bucuria legata de acest subiect a crescut si au ajuns sa se accepte reciproc mai usor – chiar si cei cu diferite medii si abilitati. Aceste constatari, desigur, au implicatii profunde la locul de munca.

Cercetarea sugereaza ca o competitie pe o baza temporara poate fi uneori un factor de motivare adecvat pentru sarcini simple. Dar atunci cand e vorba de un nivel superior de rezolvare a problemelor sau de creativitate, nu exista nicio modalitate mai sigura de a submina calitatea decat sa institui un concurs.

Problema nu este doar cu structurile competitive. Este, de asemenea, cu indivizii competitivi – in special cu managerii. Un studiu din 1983 efectuat asupra 310 tehnicieni de laborator, intreprins de Dean Tjosvold de la Universitatea Simon Fraser si colegii sai, a descoperit ca subordonatii care au lucrat pentru un lider competitiv au fost in mare parte nemultumiti de locurile lor de munca; angajatii motivati si fericiti au fost cei ai caror sefi erau inclinati spre cooperare. Aceasta constatare completeaza frumos alte cercetari ale lui Tjosvold, care arata in mod repetat ca cooperarea la locul de munca duce la procese mai bune de luare a deciziilor si la o productivitate mai mare. Este nu numai mai uman sa lucrezi impreuna, ci si mai eficient.

Succesul tine de cooperare

Dar oare un manager trebuie sa le trimita angajatilor un mail ce le aminteste acestora ca “suntem cu totii impreuna in asta”? Deloc. Jobul unui manager – si poate foarte bine sa fie cel mai important loc de munca al sau – este de a structura cooperarea prin crearea unui climat de sustinere si prin construirea cu atentie a unor echipe de oameni care produc in mod colectiv ceva mai bun decat ar putea sa faca orice membru al echipei in mod individual. “Geniile creative, independente, nu conduc inovatia in organizatii; munca sustinuta in echipa face asta”, spune Tjosvold. Si sa dezvolti acea munca in echipa este responsabilitatea managerilor, care sunt “arhitectii cooperarii prin care treaba e bine facuta.”

Fundamentul cooperarii este ceea ce oamenii de stiinta sociala numesc “interdependenta pozitiva”: un grup de cooperare se scufunda sau inoata impreuna. In practica, acest lucru inseamna ca toti membrii grupului lucreaza pentru acelasi scop si folosesc aceleasi resurse. Rezultatul este o identitate comuna de grup si un sentiment de responsabilitate care vine din faptul ca altii depind de tine – un puternic factor de motivare, intr-adevar. (Intr-un mediu competitiv, singurul interes al celorlalti in tine e sa te vada clacand.)

Cooperarea nu ar trebui sa fie confundata cu o stare de armonie perfecta in care toata lumea gandeste la fel. Conflictul este atat inevitabil, cat si de dorit; dezacordul produce schimbari si contesta deciziile gresite. Intrebarea nu este daca va exista un conflict, ci daca va avea loc in contextul concurentei, unde oamenii incearca sa inscrie puncte si sa se bata reciproc, sau al cooperarii, unde toata lumea are acelasi scop de a ajunge la cea mai buna solutie posibila. Conflictul cooperativ implica ceea ce cei doi Johnson numesc “excursii prietenoase in dezechilibru.”

Unii manageri au inteles necesitatea lucrului in echipa, dar persista in a se axa pe competitie prin fortarea echipelor sa concureze intre ele. Studiul sugereaza ca acea competitie intre grupuri, cum ar fi concurenta intre indivizi, este inutila si nedorita. Sa lucrezi impotriva unui inamic comun nu este necesar pentru succes sau pentru camaraderie. Creeaza doar ostilitati razboinice si inchide posibilitatea de a impartasi idei si talente cu alte persoane din cadrul companiei. Cooperarea reala nu necesita triumful asupra unui alt grup.

Desigur, nu orice competitie poate fi eliminata imediat. Cursa pentru promovare rezulta partial din structura piramidala care defineste cele mai multe corporatii americane. Concurenta intre corporatii, intre timp, este, de bine sau rau, centrul sistemului nostru economic. Dar si alte tipuri de rivalitate pot fi incheiate cu efort surprinzator de putin. Daca ii permitem cooperarii sa inlocuiasca concurenta inutila, atunci un birou plin de oameni nefericiti, anxiosi, neproductivi, care sunt obligati sa se lupte intre ei, poate fi transformat intr-un loc productiv, in care esti fericit sa lucrezi. [1]

Copyright: Alfie Kohn/1987, traducere de Raluca Dumitrica, cu permisiunea autorului. Articolul original si notele bibliografice pot fi consultate aici.

Articol preluat de pe TotulDespreMame.ro

Alfie Kohn, autorul bestseller-urilor Parenting neconditionat si Pedepsiti prin recompense, aparute la editura Multi Media Est Publishing, se va afla pe 21 mai pentru a treia oara la Bucuresti, unde va sustine o noua serie de conferinte. Evenimentul, care este organizat de TOTUL DESPRE MAME si care are ca parteneri principali MNAR si Asociatia pentru Comunicare Nonviolenta, prin presedintele sau, Monica Reu (trainer de comunicare non-violenta), va avea loc la sala Auditorium a Muzeului National de Arta al Romaniei, MNAR si va cuprinde doua module: o conferinta dedicata parentingului neconditionat si o a doua conferinta in care se vor aduce adevarate argumente impotriva competitiei. Mai multe detalii despre evenimentul de pe 21 mai se pot gasi aici.