characters characters

2 - 8 aprilie: a doua etapa de inscriere in clasa pregatitoare pentru anul scolar 2019 - 2020

02 aprilie 2019    |   452 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

a doua etapa de inscriere in clasa pregatitoare 2019
A doua etapa rezervata completarii/depunerii/validarii cererilor - tip de inscriere in invatamantul primar pentru anul scolar 2019-2020 incepe marti, 2 aprilie 2019, si se adreseaza copiilor care nu au fost inscrisi/nu au participat in prima etapa. Inscrierea se face pe locurile disponibile, prin completarea/depunerea/validarea unor noi cereri. Acestea pot fi completate, online sau la secretariatul unitatii de invatamant in care se doreste inscrierea copilului, pana in data de 8 aprilie, inclusiv.

Cererile - tip completate online trebuie validate ulterior, in unitatea de invatamant aleasa pentru inscriere, in prezenta parintelui si (cel putin) a unui membru al comisiei, intre orele 08:00 - 18:00, zilnic, de luni pana vineri.

Pana vineri, 29 martie 2019, data la care fiecare unitate de invatamant avea obligatia sa afişeze listele cu copiii inscrişi in prima etapa (4 - 22 martie) si informatii privind locurile ramase libere, au fost admise 149.439 de cereri de inscriere in invatamantul primar, ceea ce reprezinta 99,6% din totalul cererilor depuse (150.101). 662 de cereri au fost respinse fie din cauza optiunilor insuficiente, fie din cauza lipsei de locuri in unitatile de invatamant dorite.

Acestea vor fi solutionate in etapa a II-a (2 - 8 aprilie 2019). In prima etapa, dintr-un total de 150.101 de cereri, 128.718 (85,8%) de cereri au vizat inscrierea copiilor care vor implini 6 ani pana la data de 31 august 2019, inclusiv, iar 21.383 (14,2%) de cereri, copii care vor implini 6 ani dupa data de 1 septembrie 2019.

In functie de optiuni, 127.752 (85,1%) de cereri au fost admise la prima optiune (facuta pentru scoala de circumscriptie). Acestora li se adauga alte 21.031 (14%) de cereri, admise tot la prima optiune (facuta, in schimb, pentru alta scoala). 656 (0,4%) de cereri au fost admise la a doua optiune (revenire la scoala de circumscriptie).

Pe medii de rezidenta, 82.815 de cereri provin din mediul urban (55,2%), iar 67.286 de cereri din mediul rural (44,8%).

Listele finale cu elevii inmatriculati in clasa pregatitoare vor fi afisate in data de 11 aprilie 2019.


Sursa: Edu.ro 


*Sursa foto: Pixabay.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu