characters characters

8 mii de spectatori si peste 100 de cai si ponei la primul eveniment ecvestru cu desfasurare pe 2 arene de spectacole

07 iunie 2018    |   689 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 18 ani +.

karpatia pony show
Calareti din Romania, 8 tari europene si din Statele Unite ale Americii, cascadori si acrobati, 70 de cai si 30 ponei si-au dat intalnire la cea de-a doua editie a Karpatia Pony Show, eveniment ce s-a desfasurat intre 1-3 iunie, pe Domeniul Cantacuzino din Floresti, Prahova.

Cu un program dinamic si spectaculos, ce s-a desfasurat concomitent pe doua arene (in care au alternat competitii nationale si internationale de calarie cai si ponei, working equitation, show-uri de dresaj natural, djighit, demonstratii cu cai de film, parade cu ponei, acrobatii ecvestre), Karpatia Pony Show a reunit 8.000 de spectatori, copii si adulti pasionati de echitatie si dornici de numeroase activitati in aer liber, agrement cu cai si ponei).

Programul sportiv al competitiei a cuprins mai multe competitii ecvestre, noutatea absoluta a editiei din acest an fiind Concursul Hipic International Universitar "Cupa Natiunilor”, organizat impreuna cu Forul de Profil International Universitar AIEC // (Association Internationale des Etudiants Cavaliers).

Concursul, ce face parte dintr-un circuit international, a adus cele mai multe medalii echipei Germaniei. Marea castigatoare a probelor de dresaj, sarituri peste obstacole si proba combinata a fost anul acesta calareata Alexandra von der Leyen. Medalii si trofee au mai revenit calaretilor si echipelor din Spania, Belgia, Elvetia, Irlanda si Marea Britanie. Calaretii participanti au concurat pe cai romanesti si au avut la dispozitie 5 minute inainte de fiecare proba pentru a se acomoda cu caii trasi la sorti.

Concursul pentru Ponei a adus laolalta calareti adulti, adolescenti si copii, ce au participat cu 30 de ponei de diferite dimensiuni, rase si varste la probele de dresaj, obstacole si atelaje. Reprezentantii raselor de ponei Connemara, Apaloosa, Welsh, Hafflingen, Brittish Spotted, Shetland, ponei olandez, cu nume “exotice” (Puppy, Polbay de Liberty, Little Snow, Bolero, Frodo, Caliope, Dodo Busuioc, Anoushka van de Wanberg) au facut deliciul publicului in cele trei zile de concurs, la marea parada a raselor de ponei, la concursul de impletit coame si cozi.

Publicul a descoperit cu aceasta ocazie si o disciplina mai putin cunoscuta publicului din Romania, Working Equitation cu probele dresaj, stil si viteza, careia i s-a acordat o atentie speciala la Karpatia Pony Show. Cei prezenti au fost incantati de concursul de atelaje pentru ponei cu probele maraton, conuri si dresaj la care au participat ponei din diferite rase si driveri priceputi, dar si de atelierele sustinute de potcovari.

karpatia pony show

Concursul National de Proba Completa (CCN), pentru calareti intro, novici si pre-novici a inclus probele de dresaj, sarituri peste obstacole si proba de cross-country (sarituri peste obstacole naturale), ce a functionat ca stagiu de pregatire pentru evenimentul international Karpatia Horse Show, ce va avea loc intre 28-30 septembrie tot pe Domeniul Cantacuzino, Prahova. Cele mai multe medalii i-au revenit lui Calin Nemes de la Universitatea Cluj. Alte medalii de aur le-au revenit calaretilor Florian Haida Sofia, Voropaeva Kseniia din Rusia, Sandra Takacs, Vasile Teanc, Catalin Ferencz. in cadrul evenimentului Karpatia Pony Show, un premiu special dedicate debutantilor a fost acordat unui concurent in varsta de 61 de ani care a calarit pe un cal in varsta de 20 de ani.

In paralel cu spectacolul ecvestru, spectatorii au participat la ateliere creative si de reciclare, s-au distrat intr-un Aventura Park, unde au descoperit un labirint urias, un amplu spatiu senzorial pentru a percepe domeniul si varietatea de texturi prezente, tir cu arcul, tir cu pusca airsoft, bungee, traversare cu tiroliana si au explorat o zona de relaxare cu suveniruri, produse handmade.

Cei mici au descoperit calaria, intr-o zona dedicata agrementului cu cai si ponei, dar si show-urile de djighit (acrobatii inspirate din tehnici de calorie mongole). Evenimentul ecvestru a fost intregit si de un show de cascadorie cu cai de film, organizat de Vali Vasilescu, unul dintre cei mai apreciati cascadori ai momentului, care a adus in atentia publicului spectacolele “Basme cu cai”. Acesta ne-a propus si o demonstratie cu pasari de prada, iar Asociatia Judeteana de Sport Columbofil Prahova a avut o expozitie de porumbei premiati la diferite show-uri. Unul dintre cele mai appreciate show-uri a fost cel sustinut de Leonard Sumlea care i-a fascinat pe cei prezenti cu demonstratii de Mondioring cu caini din rasele ciobanesc Belgian, Malinois, foxterier cu par neted. Acesta a prezentat exercitii cu sarituri, comenzi la distanta si atacuri controlate cu atentatori specializati de ring. In paralel au mai avut loc demonstratii de arte martiale de contact, kick boxing, arte martiale mixte, K1.

Concursul Karpatia Pony Show a fost organizat impreuna cu Federatia Ecvestra Romana si Fundatia Cantacuzino Floresti.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu