Parinte de student la Harvard: cum cresti un copil exceptional
Ne-am propus sa descoperim cum procedeaza parintii care cresc copii exceptionali. Ce relatii exista intre parinte si copil astfel incat acesta din urma sa obtina rezultate foarte bune la olimpiade sau sa devina student la o universitate de succes? Am intalnit un astfel de parinte si i-am cerut sa ne impartaseasca gandurile sale despre acest subiect. Pamela Florescu este mama Patriciei, studenta in anul IV la Universitatea Harvard, Boston, Statele Unite ale Americii. Citeste mai departe despre cum a reusit sa creasca un copil exceptional.
Privind retrospectiv, cu aceeasi detasare cu care am urmat si parcursul anilor de cand s-a nascut Patricia, constatam ca totul se subinscrie firescului si nimic nu a fost fortat sau artificial construit. Analiza este dificila, dar retrospectiva poate scoate la iveala ganduri, din care, fiecare poate trage concluziile firesti pentru el.
Rolul nostru ca parinti a fost acela de a incerca sa raspundem intrebarilor copilului – cat mai corect si sincer cu putinta – astfel incat acestea sa nu nasca intrebari, care la randul lor ar fi putut initia false probleme.
Cititul la varste fragede, a inseamnat acumulari, la inceput cantitative; ulterior, informatiile selectate prin filtrul propriu, au structurat personalitatea copilului.
Matematica, dincolo de cifre, a reprezentat numarul primilor pasi facuti pana la masa, apoi pana la usa, pana la coltul strazii, restul la hartia de 10 lei, valoarea lucrurilor cumparate, numarul zilelor pana la un eveniment anume, intrinsecul nivelului de cunostiinte oglindite in nota din catalog, numarul prietenilor. Matematica, privita ca exprimare a concretului este naucitoare! Ca disciplina de invatamant, matematica are o mare particularitate: daca vrei sa-ti placa, trebuie sa inveti constant, pentru ca nu admite goluri in firescul cunoasterii. O notiune nestapanita acum te impiedica sa rezolvi o problema mai tarziu; nerezolvarea problemei creeaza insatisfactie, iar aceasta rapeste placerea si duce de cele mai multe ori la renuntare. Notiunile trebuie stiute, stapanite si nu memorate. Aceasta inseamna munca.
Competitia si responsabilitatea. Principala responsabilitate a copilului este aceea de a invata. Responsabilitatea parintilor este de a crea copilului conditiile de invatat. Implicarea directa a parintilor in procesul de invatamant elimina spiritul real al competitiei. Important este spiritul de competitie, si nu competitia in sine.
Puterea de munca si concentrarea. Stabilirea apriori a unor limite de asimilare si de implicare, induce, constient sau nu, o anumita comoditate. Copilul trebuie sa-si gaseasca limitele, si nu invers. Asa se formeaza puterea de munca. Pe de alta parte, puterea de concentrare este un act formativ. Aceasta se invata si se educa. Atentia asupra a ceea ce are de facut trebuie urmarita de la bun inceput. Daca dupa 10 minute dispare atentia, copilul devine nelinistit la auzul zgomotelor strazii unde ceilalti copii se joaca, e clar ca este inutil sa fie fortat sa mai stea aplecat deasupra caietului in cautarea rezolvarii problemei. In aceste conditii se impune relaxarea si apoi alte 10 minute pentru a mai face un pas inainte in asimilarea cunostiintelor. Dar cele 10 minute trebuie transformate cu timpul in 15, si asa mai departe. Cand se ajunge la 150 de minute, poti considera ca ai castigat partida, iar copilul tau va avea timp cel putin pana la terminarea liceului si de joaca, si de plimbari, si de activitati extracurriculare, si de autoanaliza pentru depistarea pasiunilor si aptitudinilor.
Exemplul parintilor. E greu si chiar obositor sa te dedublezi ca parinte, sa fii altcineva decat esti in relatia cu copilul tau. O clipa de neatentie, o lipsa de control si o constructie ridicata cu truda se prabuseste, iar din ruine, minciuna, falsul si neincrederea, pot marca pentru toata viata un destin ruinat la randul lui.
Autoevaluarea corecta, chiar aproximativa, este bine de dezvoltat la copil. A arunca vina pentru nesansa si esecurile personale pe cei din jur poate deforma pozitionarea in timp si spatiu sau chiar formarea personalitatii copilului, mai ales daca acest demers este sustinut de parinti.
Modestia. In vremurile noastre lipsite de o ierarhie autentica a valorilor, de haos in definirea notiunilor de moralitate, este dificila si destul de riscanta inducerea unor principii elementare in educatia copilului. Cand la baza performantei sociale stau banul si politicul, cand tupeul inseamna indrazneala, nesimtirea este tradusa prin detasare cu pronuntate caractere democratice, cum poti sa-ti indrumi copilul pentru a creste in repere de moralitate in care crezi si in care ai fost educat, fara a risca sa-l trimiti dezarmat in lupta de a-si gasi locul in jungla sociala? Arta disimularii este cea mai la indemana solutie, dar reprezinta100% compromis acceptat din start. Dar daca, printr-o fericita mutare de sah a Destinului, situatia reintra in firescul lucrurilor? O solutie rezonabila este dezvoltarea reperelor interioare. A raporta atitudini, stari, acte de vointa unui referential exterior nesigur, format din conjuncturale puncte de reper desprinse din imensul spectacol mediatic in care notorietatea se confunda cu valoarea, iar implinirea este un joc al hazardului, inseamna o condamnare la incertitudini, la asteptari dictate care produc, de cele mai multe ori, dezamagiri, iar marele pericol este ca un sir prea lung de dezamagiri pot aduce renuntarea. Reperele interioare se dezvolta, se modifica si se reformuleaza odata cu dezvoltarea personalitatii copilului.
E bine sa renunti constient, controlat, treptat, la spiritul paternal care confunda sentimentul absolut al dragostei fata de copil cu dreptul de a impune ceea ce consideri ca este de drept corect si bine pentru copil. E bine sa renunti la dreptul inchizitional asumat in a da sentinte absolute privind identificarea binelui si raului sub argumentatia propriei experiente de viata, deoarece riscul relativitatii in apreciere este enorm. Raportul bine-rau se poate schimba conjunctural la 180 de grade. Iar buna intentie nu poate fi permanent justificare pentru greselile sau nereusitele in aprecieri. Este indicat sa urmaresti formarea filtrelor prin care copilul isi cerne informatiile, sa verifici discret modul lor de utilizare, comportamentul rezultat ca urmare a utilizarii lui, iar pe masura primirii confirmarilor, sa-i acorzi multa, din ce in ce mai multa incredere. Copilul se pregateste astfel pentru viata.
Increderea in fortele proprii. Sentimentul increderii in relatia parinte-copil, se construieste cu destula dificultate, dar sta la baza personalitatii copilului. Minciunile nevinovate timpurii, promisiunile desarte urmate de micile dezamagiri sterse din constient, dar care pot fi aruncate in subconstient si care pot deveni prin acumulari succesive adevarate racile care macina caracterul, dezinformarile voite de protectie sau dimpotriva, omisiunile destinate aceluiasi scop, sadesc in timp cel mult o buruiana care, oricat de estetica ar fi, macina si usuca florile din jur. Si greu e smulsa din pamant! Perturbarile in formarea personalitatii copilului se produc si din confruntarea posibilitatilor copilului cu asteptarile prea mari ale parintilor (rezultate din frustarile existentei transferate copilului prin pretentiile de realizare). Necorelarea si reactia negativa la esec a parintilor, induce de asemenea nesiguranta si de aici un sir intreg de distorsiuni in formarea caracterului copilului.
Recomandarile tale
Crezi ca rezultatele exceptionale se datoreaza doar calitatilor innascute ale copilului sau este mai important efortul depus pentru a invata si a obtine performanta? Copilul tau foloseste platforme online deosebite, precum ScoalaIntuitext.ro si ExamenulTau.ro? Care crezi ca este strategia pentru succesul la scoala?
*Sursa foto: Pixabay.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Sapte schimbari pentru un an scolar mai bunSapte lucruri pe care le poate face copilul sau adolescentul tau in noul an scolar pentru rezultate mai bune.
-
Doua motive pentru care copiii amana invatareaDoua stari fizice si emotionale diferite care duc la decizia de a amana proiectele importante.
-
Cand copilul spune „Ma plictisesc la scoala.”Plictiseala la scoala este una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confrunta elevii de toate varstele. Insa ce inseamna mai exact cand copilul spune „Ma plictisesc la scoala.”?
Comentează:31 comentarii
-
CINEVA
24.02.2012 - 01:38
Orice parinte isi doresca sa aiba un copil bun la invatatura. Dar asta nu este totul.
-
antiprostie
23.02.2012 - 05:34
Eba, Eba Basescu a ajuns pe cea mai inalta treapta a profesionalului pentru care ceilalti se pregatesc din greu toata tineretea lor, NU?!
-
mihaela
22.02.2012 - 08:22
Articolul d-voastra a dat nastere la un schimb foarte interesant de opinii, dar ar fi poate si mai interesant daca am fi avut si opinia unui student.
-
BUCURA DACUL
20.02.2012 - 17:22
Toti copii se nasc buni.Familia si societatea ii pot face speciali , comuni sau ...pleava societatii.Norocul isi are contributia lui,la fel cum bagajul genetic isi are partea lui de influenta.Un copil super dotat fara sustinere materiala nu are multe sanse.Un copil mediocru care are sansa unei bune educatii si o sustinere materiala buna poate sa atinga cele mai inalte culmi.O ecuatie cu multe necunoscute.
-
svh
20.02.2012 - 07:10
Hmm… Inteleg ca multi parinti se incranceneaza sa stoarca cat pot din copilul lor pentru a-l aduce pe culmile aprecierii. Sunt de apreciat acesti parinti, in fapt isi exercita o responsabilitate pe care fiecare parinte o are fata de copilul lui. Reusita are insa multi factori de care depinde aceasta. Asta o stiu doar cei care trec prin acest proces de durata, acceptand din start ca acesti parinti sunt capabili sa inteleaga si sa recunoasca acest adevar. O enigma ramane insa viitorul copilului astfel format, adica bine format dar dependent iar si iar de factori necunoscuti. Chiar reducand subiectii la viitorul lui matrimonial, esential pentru fericirea lui, fiecare mama se va intreba daca copilul ei exceptional isi va gasi consoarta sau partenerul de viata potrivit. Pentru ca, nu arareori astfel de copii au incaput pe mana unor parteneri nepotriviti, ba le-au fost vicitime usoare in ciuda eforturilor parintilor de a-si proteja copilul. Deci, iti ajuti copilul sa urce pe culmi dar nu mai poti la un moment dat sa-l impiedici sa intre cu capul in zid. Si motivul, este tocmai lipsa lui de experienta de viata in materie de semeni nevolnici, zapaciti, adica handicapati din nastere sau cu o formatie defectoasa. Acest aspect, deloc de neneglijat, s-ar putea rezolva insa pe seama unei degrevari a copilului din impetuosul lui mars al afirmarii scolare si lasarea lui, periodic, sa zburde dar supravegheat, in mijlocul mediului nociv al societatii, in vederea unei imunizari. Ar rezulta sarcini si mai grele pentru parinti, de care nu vad cum s-ar achita. Doar copiii ce beneficiaza de asistenta unui personal calificat in cursul evolutiei lor ar putea dobandi aceasta imunizare de care vorbeam. Asa ca, mai raman intrebari si griji si dupa afirmari de necontestat. Oricum, reusita scolara, universitara e un prim fapt imbucurator dar lupta pentru fericire e inca la inceput. Acest aspect il mai pot oare parintii impune atentiei, cum se cuvine, copiiilor lor incarcati de diplome de prestigiu?
-
vladi
19.02.2012 - 08:16
Nu mai vorbiti prostioare, copii exceptionali au o genetica exceptionala, cunostintele se pot dobandi,dar IQ-ul este genetic si rigid, puteti cauta studiile pe gemeni infiati in familii diferite, au un iQ similar, chiar daca au avut educatii diferite. Eu personal am cunostinte enorme fata de media oamenilor normali, ma apropii de 40 de ani, dar un elev exceptional de 17 ani ma poate intrece la IQ. Daca inteligenta ar fi fost dobandita prin munca, trebuia ca eu sa am IQ-ul mai mare, am avut mai mult timp, deci implicit mai mult antrenament. Daca s-ar spune adevarul, o parte dintre parinti s-ar deprima, la fel si elevii, in plus ar aparea si alte probleme ideologiece, deci, problema a fost politizata si falsificata.
Vezi toate comentariileAm vazut copii exeptionali, care nu au continuat performantele atunci cand au inceput sa profeseze.
Pot sa amintesc doua cazuri: Victor Ciorbea si Adrian Severin.Ambii sefi de promotie pe tara.De primul mai aflam doar cand apare la tv sa se autoaprecieze drept cel mai bun fost prim ministru, iar de al doilea...
EU AS PREFERA O DISCUTIE DESPRE TINERII CARE AU OBTINUT REZULTATE EXCEPTIONALE IN PROFESIE.
si este o mediocra, mediocra.
Lumea nu-i "dreapta" si e mare pacat.