Emotiile copiilor – 10 feluri in care parintii le invalideaza involuntar
Copiii au nevoi fizice fara de care nu ar putea supravietui, precum nevoia de hrana, de odihna, de adapost, dar si nevoi emotionale. Copiii au nevoie sa simta ca sunt iubiti, intelesi, auziti si acceptati asa cum sunt. Toate aceste nevoi emotionale ale copiilor pot fi implinite de catre parinti daca acestia invata sa valideze emotiile celor mici.
Citeste si:
Neglijarea emotionala a copiilor sensibili – ce inseamna si ce efecte are
Copiii cu emotii intense – cum ii intelegem si cum ii ajutam
Validarea emotionala are loc atunci cand parintii observa si accepta emotiile copiilor si le arata acestora ca le inteleg. Asemenea adultilor, copiii simt nevoia sa se faca vazuti, auziti, intelesi si ascultati. Astfel, vor deveni adulti increzatori in propria persoana si in cei din jur. Din pacate, deseori emotiile copiilor sunt interpretate de catre parinti ca obraznicie, agresivitate, lipsa de respect sau refuz de a coopera. Cand acest lucru se repeta in interactiunea dintre parinte si copil, in timp, apare neglijarea emotionala, care poate lua doua forme:
- Cand nevoile emotionale ale copilului nu sunt indeplinite la timp sau suficient
- Cand nevoile emotionale ale copilului sunt invalidate in mod activ pentru ca parintii nu inteleg cum functioneaza cu adevarat emotiile (acesti parinti considera ca emotiile sunt ceea ce alegi sa simti)
Este important sa stim ca niciun parinte nu va putea sa indeplineasca tot timpul nevoile copilului lui, iar acest lucru este normal. Oboseala, timpul limitat, stresul parintilor si alti factori influenteaza propria disponibilitate emotionala a parintilor. Pe cat este posibil insa, copiii au nevoie sa primeasca din partea parintilor validare emotionala.
Iata 10 feluri in care parintii invalideaza emotiile copiilor, potrivit psihologului Jonice Webb, specializata in tratarea neglijentei emotionale:
Copilul are o dizabilitate de invatare sau alta problema de sanatate pe care parintii nu o identifica. Fie parintii nu stiu ca aceste probleme pot sa existe (de exemplu, dislexia poate fi usor confundata cu lipsa de interes a copilului pentru invatare), fie refuza sa creada ca au un copil cu probleme cognitive sau emotionale. Oricare este motivul, copiii care se afla in aceasta situatie invata ca este ceva in neregula cu ei.
Parintii pretind ca isi asculta copilul, insa in realitate nu fac acest lucru. Cand acest comportament se repeta, copilul invata ca nu merita atentia parintilor si ca ce spune el nu este important.
Parintii ignora emotiile copiilor ca si cum acestea nu exista - nu raspund la plansul copilului, nu impartasesc cu el bucuria sau nu il consoleaza cand este trist. Copilul invata sa faca acelasi lucru, sa isi ignore propriile emotii, ajungand sa nu si le exprime si sa nu si le constientizeze.
Copilul nu se simte vazut, auzit sau inteles de catre parinti. Acest lucru se intampla cand parintii nu acorda atentie problemelor copilului, cand nu iau in considerare parerile sau preferintele lui si cand starile emotionale ale copilului sunt primite cu indiferenta de catre acestia. De asemenea, copiii etichetati frecvent ca prea sensibili, prea agitati sau prea timizi ajung sa se simtala fel de neintelesi si de neimportanti in familie. Copilul invata ca ce gandeste, ce simte si ce isi doreste nu sunt lucruri la fel de importante ca gandurile, sentimentele si dorintele altor oameni. Aceasta convingere este cea care da nastere la incredere in sine si stima de sine scazute.
Expresiile emotionale ale copilului sunt intelese gresit si rastalmacite pentru ca mai apoi sa fie folosite impotriva copilului. De exemplu, parintele ii spune copilului „Nu din cauza ca esti trist ai trantit usa, ci pentru ca esti obraznic.”. Orice situatie in care parintele refuza sa accepte emotiile copilului sau le contrazice duce in timp la confuzie emotionala si la o lipsa de incredere a copilului in propriile stari emotionale.
Parintii isi asuma rolul de prieteni ai copilului, adoptand un stil parental permisiv. Copiii sunt lipsiti astfel de structura, limite si reguli, care ar ajuta la formarea autocontrolului si la dezvoltarea capacitatii de gestionare a propriilor emotii.
Parintii se comporta ca si cum copilul ar fi parintele, determinandu-l pe copil sa isi asume responsabilitati multiple pentru familie. Urmarea pentru copil este ca invata ca propriile nevoi sunt mai putin importante decat nevoile celor din jur. De asemenea, copilul nu are experienta de a primi ajutor si sprijin din partea unui adult mai puternic si mai echilibrat, invatand singur si uneori inadecvat, feluri de a gestiona probleme pe care nu este pregatit sa le gestioneze.
Parintii se plang sau ignora nevoile copilului – fie ele fizice, fie psihologice. Deseori, acest lucru se intampla pentru ca parintii nu stiu cum sa raspunda acestor nevoi sau, in cazuri mai rare, pentru ca sunt extrem de egocentrici, orientandu-si energia si atentia doar catre propriile nevoi si dorinte. Copilul invata ca nu este normal sa ceara ajutor, ca nevoile sale nu conteaza sau nu ar trebui sa existe, avand dificultati toata viata in ceea ce priveste relatiile cu cei din jur.
Parintele ii spune copilului ca nu ar trebui sa simta ceea ce simte sau nu ar trebui sa gandeasca ceea ce gandeste. Aceasta este cea mai explicita forma de invalidare emotionala, in urma careia copilul invata sa isi ascunda emotiile si gandurile sau sa nu aiba incredere in ele.
Un eveniment major din viata de familie (divort, boala, mutare, moartea cuiva) nu este discutat cu copilul. Oricat de mic este copilul la momentul evenimentului, daca este capabil sa comunice, este important ca parintii sa vorbeasca cu el despre evenimentul respectiv, pe intelesul copilului. Cand acest lucru nu se intampla, copilul ajunge sa se simta singur si ramane sa se descurce pe cont propriu cu trairile pe care i le trezeste evenimentul respectiv.
Afla mai multe despre neglijarea emotionala in copilarie si efectele acesteia la maturitate in cartea „Running on Empty No More”, de Dr. Jonice Webb.
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
3 abilitati esentiale pentru rezilienta copiilorRezilienta este o super putere a copiilor care ii ajuta sa faca fata oricaror probleme in viata. Inca din primii ani de viata, ei se vad nevoiti sa rezolve probleme, sa isi gestioneze emotiile si sa isi asume riscuri, de aceea, e important sa incerci ca parinte sa iti ajuti copilul sa isi dezvolte cat de timpuriu rezilienta.
-
De ce este necesara tristeteaDesi traim intr-o lume in care se promoveaza succesul, iar multi copii cauta doar sa obtina beneficii materiale, in realitate, tristetea este cea pe care o simtim cel mai des, iar asta nu este un lucru rau. Atat adultii, cat si copiii au nevoie sa simta din cand in cand tristetea ca si emotie.
-
Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copiiIn momentele in care suntem tensionati, mintea noastra isi imagineaza cele mai rele scenarii ceea ce ne acutizeaza starea de rau pe care o simtim. Totusi, exista exercitii simple care ne pot ajuta sa ne recastigam controlul asupra propriilor ganduri.
Adauga tu primul comentariu: