characters characters

Cum influenteaza stilul parental consumul de droguri

Propus de: Gabriel Cicu   |   18 februarie 2010    |   5905 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.




Te-ai intrebat vreodata care sunt factorii care determina >consumul de droguri in randul tinerilor? Sau cum influenteaza relatiile de familie gradul de risc de consum de droguri? Iata ce spun specialistii despre acest subiect.

A fost semnalat faptul ca relatia familiala determinata de diferitele stiluri de crestere influenteaza comportamentul copiilor si poate duce la favorizarea anumitor trasaturi de personalitate (Hoffman, Paris si Hall, 1995).

Aceste stiluri de crestere pot fi clasificate in functie de doua dimensiuni principale:

  • Controlul parintesc: se refera la gradul in care parintii stabilesc limitele comportamentului copiilor.
  • Caldura parinteasca: gradul de afectiune sau valorizare a copiilor.

Conform acestor doua dimensiuni, familiile se pot situa in patru categorii cu patru stiluri de crestere fundamentale: autoritar, permisiv, democratic si neglijent.


Parintii autoritari exercita un control strict asupra comportamentului copiilor, dar arata foarte putina afectiune sau aprobare fata de acestia. Atunci cand actiunile sau credintele copiilor intra in conflict cu punctele de vedere ale parintilor cu privire la comportamentul adecvat, copiii sunt pedepsiti prin puterea fortei sau autoritatii. Parintii autoritari se asteapta ca lucrurile sa fie acceptate de catre copil, fara sa li se ceara parerea.

Parintii permisivi impun putina disciplina sau deloc, aratand pentru copiii lor o dragoste neconditionata. Evita controlul fizic, nu sunt punitivi si necesita aprobarea din partea copilului cu privire la diferitele actiuni. Acest tip de parinti cer putin de la copiii lor, care isi regleaza singuri propriile activitati, nefiind fortati in nici un moment sa se supuna regulilor impuse de altii.

Parintii democratici sau competenti sunt pe rand receptivi si exigenti, acceptand si incurajand progresiv autonomia copiilor. Considera necesar controlul, dar utilizeaza argumente bazate pe motivul de a-l realiza. Parintii democratici pastreaza o comunicare deschisa si flexibila cu copiii lor. Scopul este de a reusi conformarea copilului cu responsabilitatea si acceptarea normelor grupului fara a-si pierde autonomia.

Parintii indiferenti sau neglijenti sunt cei care nu exercita nici un fel de control asupra copiilor, dar nici nu le ofera afectiune.

S-a observat ca acei copii proveniti din parinti democratici par a fi copiii cu cea mai buna adaptare psihologica, cea mai adecvata stima de sine, cea mai mare incredere in fortele proprii si cei mai competenti din punct de vedere social. In schimb, copiii parintilor autoritari sunt retrasi, tematori, supusi si putin competenti din punct de vedere social; in timp ce fetele tind a fi pasive si dependente, baietii pot ajunge rebeli si agresivi in adolescenta.

Situatia se inverseaza in cazul copiilor cu parinti permisivi care tind a fi impulsivi, agresivi, avand capacitati reduse de asumare a responsabilitatii ca si de toleranta la frustrare. In unele cazuri pot fi copii activi, creativi, capabili de sa-si controleze agresivitatea si o stima de sine adecvata. In sfarsit, copiii parintilor neglijenti sunt ostili, agresivi si cu mari dificultati de a-si controla impulsurile.


Conform caracteristicilor relatiilor dintre membrii, familia se poate transforma intr-o sursa pozitiva de adaptare, sau, din contra, intr-o sursa potentiala de stres, care creste probabilitatea de a consuma droguri sau de a dezvolta alte probleme de comportament.

Hawkins, Catalano si Miller (1992) au realizat o revizuire extinsa a factorilor de risc si de protectiepentru consumul de alcool si alte droguri in timpul adolescentei si la inceputul varstei adulte.

Intre factorii care contribuie empiric, autorii au desprins diferiti factori ai mediului familial, dupa cum urmeaza:

Factori de risc:

  • Lipsa de supraveghere a comportamentelor copiilor (activitati, grupuri).
  • Deficiente in definirea si comunicarea a normelor si asteptarilor de comportament.
  • Relatii sarace intre parinti si copii: absenta legaturilor familiale, atasament scazut sau interactiuni negative intre parinti si copii.
  • Norme de disciplina inconsistente sau excesiv de severe.
  • Conflicte familiale frecvente.
  • Legaturi slabe intre copii si familie.
  • Atitudini si comportamente favorabile consumului de droguri.
  • Izolarea familiala si absenta unei retele eficace de suport familial.
  • storic familial cu probleme de comportament sau prezenta problemelor de sanatate mintala la parinti.

Factori de protectie:

  • Existenta unor legaturi emotionale pozitive intre parinti si copii.
  • Implicarea semnificativa a parintilor in viata copiilor.
  • Existenta unor norme familiale si modele de comportament clare si stabile.
  • Utilizarea modelelor disciplinare pozitiva din partea parintilor.
  • Supravegherea si urmarirea comportamentului copiilor (prietenii, activitati in afara casei).
  • Perceperea de catre copii a dezaprobarii familiale in legatura cu consumul de droguri.
  • Sprijinul parintilor cu privire la participarea copiilor la activitati si instante de socializare.

Cunoasterea acestor factori este fundamentala pentru planificarea si elaborarea programelor de prevenire bazate pe modificarea acestor factori. In plus, analiza si identificarea acestora nu sunt utile doar pentru a determina obiectivele operative ale programelor de prevenire, ci si pentru identificarea grupurilor expuse la risc crescut care necesita interventii specifice.

Gabriel Cicu

Psihiatru si psihoterapeut, coordonator al programelor de psihoterapie si al serviciilor pentru profesionisti.
Medic specialist psihiatru, absolvent al Facultatii de medicina, Universitatea Valencia, Spania.
Doctor in stiinte medicale, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti
Autor la numeroase publicatii in domeniul prevenirii, tratamentului si ingrijirii abuzului de droguri.  Manager de proiecte nationale si internationale in cadrul Agentiei Nationale Antidrog (ANA). Coordonator al Programului National de Asistenta Integrata in Adictii si al departamentului de Asistenta Integrata in cadrul ANA.

Psihoterapeut in cadrul Clinicii PsyMotion. In prezent, Clinica PsyMotion are in desfasurare o gama larga de programe terapeutice destinate parintilor care vor sa isi imbunatateasca relatia cu copiii lor, consumatorilor de droguri sau apartinatorilor acestora. Mai multe detalii gasesti aici.

*Sursa foto: Flickr.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe